Vin’ la Teatru, la Focșani
https://www.ziarulmetropolis.ro/vin-la-teatru-la-focsani/

Cea de-a doua ediţie a festivalului ,,Vin’ la Teatru” se desfăşoară între 9 şi 14 iulie, la Focşani. Intrarea la spectacole este liberă.

Un articol de Liliana Matei|9 iulie 2014

Pentru că pe lista dorințelor prima a fost aceea de a crește, anul acesta spectacolele Vin’ la Teatru au trecut granițele Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, au poposit de dragul celor mici la Colegiul Național „Unirea” și au ales să se relaxeze la restaurantul Wassermann.

Festivalul Vin’ la Teatru are în spate aceeași muncă și aceiași organizatori, de origine focșăneni, actuali studenți sau absolvenți ai universităților din București, printre care și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Dorința de a oferi teatru pentru juniori, adulți sau pentru împătimiții de distracție în cafenea primează în fața simplei dorințe de a crea diversitate.

Spectacolele invitate din București, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș sau Republica Moldova, oferă publicului focșănean, de două ori pe seară, șansa de a-și petrece altfel timpul liber. Cei mici se vor bucura în perioada 10-13 iulie, de la ora 11:00, de propriul festival, Vin’ la Teatru Junior, găzduit de Colegiul Național „Unirea”. Fie că sunt de coregrafie, improvizație sau pentru copii, prin spectacolele prezente în festival se dorește educarea și crearea unui public conștient de importanța teatrului.

Pentru adolescenți s-au creat atelierele de improvizație, expresivitate corporală, comunicare verbală și nonverbală, precum și un colocviu „Cum să înțelegem teatrul”. Susținute de actori profesioniști și profesori în cadrul U.N.A.T.C. „I. L Caragiale” acestea au menirea de a suscita interesul tinerilor pentru teatru, dar și pentru o viitoare carieră în domeniu.

Pentru adulți a fost creat special atelierul de educație parentală susținut de psihologul Diana Stănculeanu din dorința de a dezvolta latura educațională pentru toate vârstele, și nu doar cea de divertisment. Ultima zi, 14 iulie, este dedicată scurtmetrajelor datorită parteneriatului creat cu festivalul de film Next, iar proiecțiile vor avea loc la Cinema Balada.

INFO

Intrarea la spectacole este liberă; și atelierele sunt gratuite.

Pe 9 iulie, la ora 17:00, publicul este așteptat la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” la primul spectacol din cadrul festivalului, „Rinocerii” după Eugen Ionescu, dublu premiat în Gala Absolvenților U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”. La ora 20:30, la restaurantul Wassermann, se joacă spectacolul SNAP din Cluj-Napoca.

Programul integral poate fi vizualizat pe site-ul oficial al festivalului: vinlateatru.ro precum și pe pagina de facebook.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu