Vineri noaptea vor rula gratuit, la doua cinematografe, filme ale regizorului Sergiu Nicolaescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/vineri-noaptea-vor-rula-gratuit-la-doua-cinematografe-filme-ale-regizorului-sergiu-nicolaescu/

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – RADEF Româniafilm precizează că vineri noaptea, între orele 22.00 – 05.00, la cinematografele Sergiu Nicolaescu din Târgu Jiu şi Patria din Bucureşti vor rula, gratuit, pentru toţi cei care l-au iubit pe marele Sergiu Nicolaescu, filmele ‘Dacii’, ‘Revanşa’, ‘Ultimul cartuş’ şi ‘Nemuritorii’.    RADEF Româniafilm transmite „sincere […]

Un articol de Andrada Văsii|4 ianuarie 2013

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – RADEF Româniafilm precizează că vineri noaptea, între orele 22.00 – 05.00, la cinematografele Sergiu Nicolaescu din Târgu Jiu şi Patria din Bucureşti vor rula, gratuit, pentru toţi cei care l-au iubit pe marele Sergiu Nicolaescu, filmele ‘Dacii’, ‘Revanşa’, ‘Ultimul cartuş’ şi ‘Nemuritorii’.

 
 RADEF Româniafilm transmite „sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor maestrului Sergiu Nicolaescu în această zi neagră pentru cultura românească, în care cel care de peste 50 de ani se identifică cu filmul românesc s-a hotărât să devină nemuritor prin trecerea sa în nefiinţă”.

Conducerea RADEF Româniafilm reaminteşte publicului cinefil din România că în data de 6 decembrie, cinematograful „Victoria” din Târgu Jiu, complet refăcut, modernizat şi digitalizat, a primit numele marelui regizor, devenind cinema „Sergiu Nicolaescu”, în semn de mulţumire şi apreciere pentru întreaga activitate a acestuia în slujba filmului românesc.

De asemenea, potrivit RADEF Româniafilm, maestrul a fost, în perioada octombrie – noiembrie 2012, unul dintre cei mai aprigi apărători ai libertăţii cinematografiei româneşti, fiind zi de zi alături de cei trei colegi grevişti ai foamei de la Româniafilm, care au ales forma extremă de protest împotriva unei propuneri de ordonanţă de urgenţă a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, care prevedea trecerea cinematografelor din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, în subordinea Secretariatului General al Guvernului.

În altă ordine de idei, Româniafilm anunţă că intenţionează, împreună cu Guvernul României şi actuala conducere a Ministerului Culturii, în cursul anului 2013, să modernizeze, să digitalizeze şi să rebranduiască sălile de cinematograf „Dacia” din Piatra Neamţ – Draga Olteanu Matei, „Modern” din Piteşti – Sebastian Papaiani, „Patria” din Craiova – Amza Pellea, „Arta” din Sibiu – Ion Besoiu, „Porţile de Fier” din Turnu Severin – Geo Saizescu şi „Patria” din Bucureşti – Toma Caragiu.

De asemenea, se vor reabilita, moderniza şi digitaliza complexul „Dacia”din Bistriţa, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa, sala „Flacăra” din Hunedoara, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Hunedoara şi sala „Dacia” din Galaţi, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Galaţi.

Sursa: Agerpres
29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești