„Vinovatul”, după Ion Băieşu, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatul-dupa-ion-baiesu-la-tvr-2/

În această seară, de la ora 21.10, iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2, spectacolul „Vinovatul” după Ion Băieşu în regia lui Ion Gostin, distins cu premiul UNITER în 2014 pentru cel mai bun spectacol TV.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2017

Difuzat în premieră pe 8 decembrie 2014, „Vinovatul” este o ecranizare realizată de regizorul Ion Gostin după piesa omonimă a lui Ion Băieșu, avându-i în rolurile principale pe Ozana Oancea și Ionel Mihăilescu, doi actori de mare forță dramatică.

Distribuția:

Ozana Oancea, Ionel Mihăilescu, Erika Băieşu, Mihai Răzuş, Gabriel Fătu, Florin Roşu, Paul Mihăilă

Producător: Mihai Răzuş

Scenografia: Silvana Porojnicu

Director de imagine:  Silviu Andrei

Scenariul și Regia Ion Gostin

O femeie îl ademeneşte în camera ei de hotel pe ucigaşul iubitului ei din adolescenţă, hotărâtă să-l predea justiţiei cu câteva ore înaintea împlinirii termenului de prescriptie a crimei. Strivit de frică şi de remuşcări, vinovatul îşi recunoaşte crima, dar femeia nu-l iartă, ci îl determină să se sinucidă, devenind ea însăși vinovată.

Singura ajustare făcută subiectului este aducerea intrigii din anii ’50 în atmosfera  Revoluţiei de la Timişoara (16-22 decembrie 1989); deci cu rămânere înlăuntrul supratemei, fără a modifica morala piesei şi fără a-l detaşa pe spectator de realităţile psihologice evocate. Fiindcă, dacă piesa face parte din teatrul neliniştii morale, şi teleplayul nostru trebuie să se poziţioneze, firesc, în cinema-ul neliniştii morale. –  Ion Gostin, regizor

Program de difuzare:

TVR 2: luni, 18 septembrie, ora 21.10

TVR Internațional: vineri, 22 septembrie, ora 23.00 – ora României

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 23 septembrie, 16.00

TVR 3: duminică, 24 septembrie, ora 20.00

Foto: Vinovatul – tvr.ro

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.