Viorel Comănici este un actor cald, bonom, de o seninătate aparte fermecătoare. Mersul său dezvăluie un domn înzestrat cu fineţe, blândeţe şi calmul înţelepciunii vârstei. Când l-am cunoscut pe holurile Teatrului Nottara, la Sala George Constantin şi la Sala Horia Lovinescu, am conştientizat că am în faţă, da, un actor profund şi respectuos faţă de meseria lui, dar şi un artist cu trăiri şi căutări lăuntrice permanente.
Un articol de Alexandru Filimon|6 iulie 2017
Mi-a recitat o poezioară scrisă de el pe care am inserat-o în rândurile unui scurt interviu:
”Cum să răspund la întrebarea: ’Ce a însemnat teatrul pentru mine?’. Teatrul este viaţa mea, plăcerea mea… bucuria mea. Am avut trei mari plăceri în viaţa mea: teatrul, natura şi femeile. Alexandru Repan, Horaţiu Mălăele mi-au rămas apropiaţi sufleteşte dintre colegii mei de scenă de-a lungul timpului. Pe toţi i-am iubit dar cei doi au rămas acolo pentru mine. Sunt multe amintiri frumoase, comice! Într-un turneu cu un spectacol în care jucam cu Emil Hossu am încercat să-l derutez şi am intrat în scenă îmbrăcat în alte haine, în alt costum. Voiam să-l fac să râdă. Şi, până la urmă, el a rămas de gheaţă şi am început să râd eu. A trebuit să ieşim din scenă din cauza asta. Îmi amintesc și de Horia Lovinescu. Am colaborat puţin cu Horia Lovinescu. L-am prins pe ultima sută de metri. Horia Lovinescu era un domn. Ca fire, l-am descoperit rigid. Era un om cultivat, fără îndoială. Mi-a plăcut o poveste de-a lui în care personajul era la Viena într-o sală, aşteptând la recepţia unui hotel, şi vede un tip în oglindă care i se părea foarte cunoscut dar care îi era foarte antipatic în acelaşi timp. Atunci, se apropie de oglindă şi constată că este chipul lui. M-a amuzat asta! Sunt multe spectacole de care sunt ataşat, cum sunt „Tigrul”, „Într-o dimineaţă”… de pildă. Am avut parte de multe bucurii în viața mea. Cât despre regrete… Je ne regrette rien! A fost minunat. Am scris şi o poezie:
Dispar încet, pe rând, actori bătrâni
Cu suflete alese
Bătrâni ce au fost odată tineri
Răsfăţaţi de public.
Îi întâlnesc din când în când pe bulevard
Mă opresc, mă înclin şi-i salut.
Schimbăm câteva vorbe, amintiri şi glume,
Şi paşii noştri se despart.
Părăsit-au scena, teatrul, filmul,
Totul a fost minunat.
Curând vom părăsi şi a vieţii scenă,
Ne întoarcem de unde am plecat.”
Viorel Comănici a absolvit, în 1965, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, unde a studiat Arta actorului sub îndrumarea profesorilor Mony Ghelerter şi Zoe Anghel. Printre colegii săi se numărau Emil Hossu, Alexandru Repan, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru. La absolvire, a jucat rolul principal în ‚Mitică Popescu’ de Camil Petrescu, în regia lui George Dem Loghin, cu Dem Rădulescu asistent de regie.
În 1974, a revenit în Bucureşti şi a devenit membru al trupei Teatrului Nottara, unde a reîntâlnit o parte dintre colegii din studenţie. Alături de ei şi de actorii Ştefan Iordache, George Constantin, Gilda Marinescu, Ştefan Radof, Valeriu Arnăutu, Emilia Dobrin, Val Săndulescu, Valentin Teodosiu, Constantin Brezeanu, Horaţiu Mălăele şi mulţi alţii, a jucat în spectacole ale unor regizori străluciţi: Hamlet, de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu (1974), Lady X, de Eugen Mirea, regia: George Rafael (1974), Şoc la mezanin, de I.D. Şerban, regia: Mircea Avram (1974), Întoarcerea la Micene, de Tossizza Averoff, regia: Dan Nasta (1975), Barbarii, de Maxim Gorki, regia: Alexa Visarion (1976), Audienţă la consul, de Ion Brad, regia: Ion Cojar (1977), Timon din Atena, de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu (1978), Mizantropul, de J.-B.P. Molière, regia: Dan Nasta (1979), Lăpuşneanu, de Costache Negruzzi, regia: Dan Micu (1982), Negru şi roşu, de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1983), Variaţiuni pe tema dragostei, de Aliosin Samuil, regia: Mircea Cornişteanu (1984), Martorii sînt de faţă, de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadji-Culea (1985), Într-o dimineaţă, de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988), Henric al IV-lea, de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski (1990), Actori şi trădători, de Tom Stoppard, regia: Tudor Mărăscu (1992), Misterele Londrei, de Eugen Rotaru şi Dan Ştefănică, regia: Dominic Dembinski (1995), Unde-i revolverul?, de Gábor Görgey, regia: Mircea Cornişteanu (1997), Aceşti nebuni făţarnici, de Teodor Mazilu, regia: Dominic Dembinski (1998), Doi gemeni veneţieni, de Carlo Goldoni, regia: Vlad Mugur (2000), Război şi pace, de L.V. Tolstoi, regia: Petre Bokor (2003).
