Vise
https://www.ziarulmetropolis.ro/vise/

Trei regizori – Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice – „Carne de iepure”, „Nina” şi „Bricostory”, disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 ianuarie 2017

Un culturist timid şi, din acest motiv, virgin chiar şi la 40 de ani încearcă, prin anunţuri matrimoniale şi ajutat de prietenul său „băiat de cartier”, să îşi găsească o prietenă. O evidentă premisă narativă de comedie în tuşe groase.

Numai că regia lu Gabriel Achim duce filmul – scurtmetrajul „Carne de iepure” (2015) – într-o zonă în care comicul bizar este dublat de o privire empatică, înţelegătoare – culturistul Edy, convingător jucat de Bogdan Vodă, poate stârni deopotrivă râsul şi compasiunea.

Gabriel Achim (şi coscenaristul Cosmin Manolache) mizează pe un personaj clasic al cinematografiei – uriaşul blând şi taciturn, dar care ascunde trăiri interioare puternice . Şi, pentru contrast, i se dă un prieten descurcăreţ, vorbăreţ, expansiv, care nu ezită să şi profite de el sub acoperirea că îl ajută. De aici şi comicul din „Carne de iepure”.

CI play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „Carne de iepure”!

De o inspirată regie dă dovadă şi Ruxandra Ghiţescu în „Nina” (2008), un scurtmetraj de 15 minute cu un singur personaj – o tânără jucată de Andreea Grămoşteanu, care încearcă, din intimitatea apartamentului său, să îşi planifice, prin telefon, un weekend la mare, savurând un ceai şi ascultând muzică.

Orice detaliere a ceea ce se întâmplă ar strica plăcerea twist-urilor prin care trece protagonista. Ruxandra Ghiţescu foloseşte cu dibăcie mai multe planuri, care îmbogăţesc dramaturgia minimalistă.

În primul rând, este prezenţa puternică a protagonistei – Andreea Grămoşteanu îşi poartă cu convingere personajul prin diferitele stări emoţionale date de cele două conversaţii telefonice. Apoi, spectatorul este invitat să completeze, din frânturile de informaţii pe care le primeşte treptat, portretul Ninei, situaţia ei.

Şi mai este, bineînţeles, muzica diegetică – dacă la început pare că melodiile susţin starea euforic-optimistă a Ninei, pe parcurs devin apăsătoare prin contrastul cu spulberarea viselor.

Nina play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „Nina”!

În „Bricostory”, scenarista şi regizoarea Andreea Păduraru alege ca fundal un mare magazin de obiecte de casă şi grădină pentru a pune în scenă un moment tensionat din viaţa unui cuplu.

Ana (Klara Tompa) și Paul (Tudor Hristescu) încearcă să profite de o pauză la serviciu pentru a face cumpărături pentru revonarea apartamentului în care vor locui.

Însă ceea ce trebuia să fie un moment fericit sau cel puţin banal se dovedeşte revelator pentru o aparentă criză de cuplu. O criză evidenţiată prin prezenţa unui al treilea personaj, un vânzător (Tudor Aaron Istodor) cu un comportament comic-absurd şi care face o pasiune pentru Ana.

Andreea Păduraru apelează la cadre fixe, în care camera de filmat este plasată la distanţă de personaje, pentru a folosi spaţiul şi poziţionarea personajelor ca surse de umor, aşa cum se întâmplă, de pildă, încă din prima secvenţă, extrem de reuşită – un Tico este parcat rapid, neglijent, uşor pieziş, dar cu toate acestea încape în locul care îi este destinat, iar din el iese cea despre care vom afla că este protagonista.

Brico play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „Bricostory”!

 

„Carne de iepure”, „Nina” şi „Bricostory” sunt disponibile, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.