Vlad Zografi, două lansări de carte în FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zografi-doua-lansari-de-carte-in-fnt/

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu au avut loc două lansări de carte ale autorului Vlad Zografi: „Infinitul dinăuntru” şi „Toate minţile tale”. Volumele au apărut la Editura Humanitas.

Un articol de Judy Florescu|30 octombrie 2014

Personalitățile care au luat cuvântul la lansarea celor două cărți din cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 2014, au fost Marina Constantinescu, directorul festivalului și Liviu Ornea, matematician, Universitatea din București.

Iată ce au declarat cei doi invitaţi:

Marina Constantinescu: „Este o zi importantă pentru noi pentru că punem în discuție și în circuitul Festivalului Național de Teatru un autor dramatic a cărui operă înseamnă mult pentru teatrul românesc. Ne-am bucurat atunci când i-am văzut piesele puse în scenă: Petru la Teatrul Bulandra cu o distribuție excepțională, un spectacol regizat de către Cătălina Buzoianu, un eveniment al teatrului românesc și al multor stagiuni de la Teatrul Bulandra.

Am citit Petru în manuscris, înainte să fie pus la Satu-Mare. N-am să uit niciodată entuziasmul cu care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au primit acest text. Piesele lui Vlad Zografi sunt atât de actuale și de puternice așa cum s-a dovedit și punerile lor în scenă. Cred că Vlad Zografi este un autor foarte iubit și la Teatrul Mic, unde i-a fost montată piesa Viitorul e maculatură.”

Maria Stefanescu 03

Liviu Ornea: „Vlad Zografi e fizican la bază și nu un fizician oarecare, ci unul care are un doctorat la Paris în Fizică teoretică, la mijlocul anilor 90. Era un lucru rar, nu făcea asta oricine. A publicat articole din teza sa de doctorat din 1996, articole care sunt citate și în ziua de astăzi.

După ce și-a dat teza, a rupt diploma de doctorat și a devenit un profesionist al scrisului. Nu știu dacă el s-a amăgit crezând că va dispărea orice urmă de fizician în el, pentru că nu a dispărut, iar asta se vede foarte bine și în eseuri și în piesele de teatru. Ce a rămas din fizician: o rigoare, o claritate a expunerii, și o nevoie de teorie.”

Foto: Maria Ştefănescu



14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.

10
/02
/23

De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray, cuprinse în volumul „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” (Polirom, 2022), seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor.

09
/02
/23

Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din reunește titluri noi din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. Iar începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.

08
/02
/23

Deși anul precedent a fost marcat de provocări pentru piața editorială, Editura Litera a reușit să aducă pe rafturile cititorilor bestsellere internaționale, romanele scriitorilor români contemporani, cele mai inovatoare cărți în materie de psihologie și o multitudine de titluri pentru toate tipurile de public.

07
/02
/23

Din ce în ce mai mulți oameni își îmbunătățesc rutina de citit cu audiobooks. Astfel 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv, conform unui studiu realizat de AHA Moments în 2022 (pe populația urbană digitalizată, 18-55 de ani, din România). 

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.