Vladimir Jurowski își prezintă viziunea asupra Festivalului Enescu, la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-jurowski-isi-prezinta-viziunea-asupra-festivalului-enescu-la-viena/

Dirijorul Vladimir Jurowski, noul director al Festivalului Internaţional George Enescu, va avea, la iniţiativa Institutului Cultural Român de la Viena, un dialog cu Ursula Magnes, coordonatoarea redacţiei muzicale a postului vienez radio klassik Stephansdom, pe 22 mai, începând cu ora 17.00, la Musikverein din Viena, în sala Horst Haschek Auditorium / Steinerner Saal.

Un articol de Liliana Matei|16 mai 2016

Evenimentul de la Musikverein este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria și cu sprijinul ARTEXIM, organizatorul Festivalului Internațional „George Enescu“.

Începând cu ediția 2017, la conducerea Festivalului Internaţional „George Enescu“ se va afla tandemul Zubin Mehta – Președinte Onorific și Vladimir Jurowski – director artistic. În cadrul dialogului de la Musikverein, Vladimir Jurowski va prezenta viziunea sa asupra Festivalului și viitoarele sale proiecte artistice.

Vladimir Jurowski este recunoscut la nivel mondial pentru felul pătrunzător în care abordează muzica, pentru angajamentul său artistic îndrăzneț și apetitul pentru muzica secolului al XX-lea, iar în acest moment este considerat unul din primii 10 dirijori ai lumii. Încă din anul 2005, odată cu prima venire a London Philharmonic Orchestra la București în cadrul Festivalului Enescu, Vladimir Jurowski s-a implicat în valorizarea și promovarea operei compozitorului român George Enescu. După ce a prezentat Simfonia a III-a de George Enescu alături de London Philharmonic Orchestra în ediția din 2013 a festivalului, Vladimir Jurowski a dirijat în premieră londoneză la începutul lunii februarie 2015, în prezența unui public de peste 2.500 de persoane, opusul enescian și pe scena Royal Festival Hall (Londra), incluzând astfel creaţia enesciană în repertoriul internaţional al prestigioasei orchestre britanice. Vladimir Jurowski pregăteşte opera „Oedipe“ de George Enescu pentru deschiderea ediției din 2017 a Festivalului Enescu, interpretare pe care, de asemenea, urmează să o prezinte la Royal Festival Hall din Londra în data de 23 septembrie 2017.

Ursula Magnes este coordonatoarea redacţiei muzicale a radio klassik Stephansdom Viena din anul 2011. În această funcție este responsabilă pentru dezvoltarea formatelor și seriilor de reportaje. A moderat interviuri artistice în cadrul Festivalului de la Salzburg, al seriei de evenimente Freunde der Wiener Staatsoper / Prietenii Operei Vieneze, al Festivalului Grafenegg, al Festivalului St. Pölten, în Musikverein și Konzerthaus din Viena. În 2012 a apărut prima sa carte intitulată Angelika Kirchschlager: Liederreisebuch (Styria Premium). Pentru emisiunea „Ascult România“ / „Ich höre Rumänien“ Ursula Magnes a fost nominalizată la Premiile Radio pentru Emisiuni Educative.

Ediţia a XXII-a a Festivalului Internațional „George Enescu“ se desfăşoară în perioada 2-24 septembrie. Un număr record de 38 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în cadrul ediției 2017, în timp ce „Oedip“, cea mai cea mai cunoscută și apreciată operă a marelui compozitor român, va deschide Festivalul, în versiune concertantă, într-un moment cu valoare de simbol. Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philarmonic Orchestra și cu o distribuție care îl include și pe apreciatul tenor român Marius Vlad Budoiu, această versiune interpretativă a operei „Oedip“ va fi prezentată pentru prima oară și la Royal Festivall Hall din Londra, cu participarea corurilor din România, lucrarea recăpătându-și, astfel, traseul internațional. De asemenea, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată în ediția 2017 de prestigioasa Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, sub bagheta dirijorului Antonio Pappano. Ediția 2017 marchează o altă premieră care stă sub semnul dezvoltării internaționale: aceeași lucrare enesciană care va fi prezentată în cadrul ediției 2017 a Festivalului Enescu de Orchestra Națională a Franței, Simfonia Concertantă pentru violoncel și orchestră de George Enescu, va face parte și din programul concertului de deschidere a stagiunii 2017 a Orchestrei Naționale a Franței, la Paris.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.