Volumul Alexandrei Ares, „Viaţa mea pe net“, a fost nominalizat la premiul „Readers Favorite“
https://www.ziarulmetropolis.ro/volumul-alexandrei-ares-viata-mea-pe-net-a-fost-nominalizat-la-premiul-readers-favorite/

„Viaţa mea pe net“ / „My Life on Craigslist“, al autoarei americane de origine română Alexandra Ares, este unul dintre cele şase romane finaliste la premiul internaţional „Readers Favorite“, la categoria „Ficţiune/Umor”.

Un articol de Andrada Văsii|16 iulie 2013

„Viaţa mea pe net’’ / „My Life on Craigslist’’, al autoarei americane de origine română Alexandra Ares, este unul dintre cele şase romane finaliste la premiul internaţional „Readers Favorite’’, la categoria „Ficţiune/Umor”.

Concursul „Readers Favorite“ este deschis tuturor cărţilor din lume publicate în limba engleză, iar rezultatele sunt stabilite de bloggeri şi de cititori, reprezentând un barometru de popularitate.

Câştigătorii de la Readers Favorite vor fi anunţaţi în data de 23 noiembrie 2013 la Regency Hotel din Miami, în cadrul unei ceremonii care va deschide Miami Book Fair.

Un roman apreciat

Este cea de-a doua nominalizare la un premiu american pentru „My Life on Craigslist’’, după ce în 2011 prima ediţie a romanului a fost nominalizată la cea mai bună carte a anului, Best Book Awards USA pentru Women Fiction, oferit de organizaţia US Book News din Los Angeles.

Anul trecut, cea mai recentă carte a sa, „The Other Girl’’, încă nepublicată în România, a primit distincţia de „Cea mai bună novella independentă din SUA“ la Next Generation Indie Awards, un echivalent al premiilor Sundance pentru carte, la o ceremonie la Plaza Hotel din New York.

Autoarea a mai obţinut în luna martie o distincţie de finalist şi o nominalizare la categoria „Romance” a Premiilor Book of The Year 2012, acordate de revista ForeWord Reviews pentru romanul „Visătoarele’’ (Polirom, 2008).

Internetul schimbă vieți

„Viaţa mea pe net’’ este o satiră a felului în care Internetul a pervertit modul de relaţionare sentimentală a multor oameni, oferind totodată o oglindă acidă a moravurilor de ultimă oră ale tinerilor americani în cursa pentru supravieţuire şi pentru a avea un partener.

În prezent, Alexandra Ares îşi împarte timpul între Manhattan şi Bucureşti şi scrie atât în limba engleză, cât şi în limba română.

Numeroase volume

În România a mai publicat „Exilată în trecut’’, la Editura Cartea Românească, „Sam Shepard, un rebel al rigorii mortale’’, la Editura Aldine şi piesa bilingvă „Beauty-Frumoasa ador­mită şi trezită’’, care s-a jucat într-un spectacol-lectură pe Off-Broadway şi a fost distribuită în Drama Bookstore din New York. De asemenea, „Waking Beauty-Frumoasa ador­mită şi trezită’’ va apărea anul acesta în Turcia.

Alexandra Ares este membru al Pen American Center din SUA şi al Uniunii Scriitorilor din România şi editoarea fondatoare a magazinului literar „Manhattan Chronicles’’.

Info:

„Viaţa mea pe net’’ a apărut la editura Polirom, în anul 2012.

Volumul a fost tradus de Larisa Copăceanu.

Foto credit: Polirom

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.