Weekend românesc în șase orașe europene, la Festivalul EUROPALIA
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-romanesc-in-sase-orase-europene-la-festivalul-europalia/

Muzicienii români Maria Răducanu, Lucian Ban, George Dumitriu, Alex Simu, regizoarea Ioana Păun, scriitorii George Arion şi Liliana Lazăr au susţinut mai multe reprezentaţii weekend-ul trecut, în Bruxelles, Gent, Amsterdam, Schiltigheim, Valenciennes, Londra.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2019

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfăşurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, ţara invitată de onoare.

Dezbatere dedicată romanului polițist, la Bibliothèque Sésame – Schaerbeek, Bruxelles

Sâmbătă, 23 noiembrie, a avut loc la Bibliothèque Sésame – Schaerbeek, Bruxelles, în prezența a 25 de persoane, o masă rotundă dedicată romanului poliţist, la care au participat scriitorii George Arion, Liliana Lazăr şi Alain Berenboom. Evenimentul, care s-a desfășurat în cadrul Festivalului EUROPALIA România, a fost moderat de jurnalista Daniela Zeca Buzura.

Scriitorul George Arion, care a participat la dezbatere ca exponent al romanului polițist contemporan românesc, a susținut că „în continuare, acest gen cunoaște o înflorire deosebită și sunt semne că și România va putea propune cărți de acest gen, care să intereseze publicul din străinătate”. George Arion, considerat „un Raymond Chandler român” de către criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, este autorul a peste douăzeci de romane mystery & thriller, din care unele au fost traduse în limba franceză şi în limba engleză: „Cible royale” (Genèse Edition, Paris-Bruxelles, 2014) şi „Qui veut la peau d’Andreï Mladin?” (Genèse Edition, Paris-Bruxelles, 2015), respectiv „Attack in the Library”, (Profusion Crime, London, 2011).

Alain Berenboom, care a luat parte la eveniment ca exponent al romanului polițist contemporan belgian, este unul dintre cei mai importanţi autori de romane polițiste de limbă franceză din Belgia şi avocat de renume, specializat în domeniul drepturilor de autor. A publicat 12 romane, traduse în limbile neerlandeză, cehă, germană, spaniolă şi română.

Liliana Lazăr este o scriitoare română de limbă franceză autoare a romanelor: „Terre des affranchis” (Ed. Gaïa, 2009), considerat de J.M.G. Le Clézio „unul din romanele cele mai originale din ultimii ani” şi „Enfants du diable” (Ed. Seuil, 2016).

Daniela Zeca-Buzura, prozatoare, eseistă, critic literar și realizatoare de emisiuni radio și TV, este, din anul 2001, doctor al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, cu o teză despre poetica romanului polițist, coordonată de profesorul universitar dr. Paul Cornea, publicată ulterior în volumul „Melonul domnului comisar”.

Săli pline la cele trei concerte susținute de Maria Răducanu International Quintet

Piese din folclorul tradiţional românesc şi romanţe interbelice, piese fado, tango, litanii ruseşti, într-o manieră originală, cu elemente de jazz, au putut fi ascultate în cele trei concerte suținute de Maria Răducanu International Quintet, în cadrul Festivalului EUROPALIA România. Concertele au avut loc pe 22 noiembrie, la St John’s Church Leytonstone, Londra; pe 23 noiembrie, la Théâtre 140, Bruxelles şi pe 24 noiembrie, la Handelsbeurs, Gent, Belgia.

Maria Răducanu a cântat cu Niko Meinhold (Germania) – pian, Krister Jonsson (Suedia) – chitară, Chris Dahlgren (SUA) – contrabas și Michael Griener (Germania) – percuţie.

Performance experimental de video art și improvizație, la Teatrul Le Phénix Scène Nationale din Valenciennes, Franța

Teatrul Le Phénix Scène Nationale, din Valenciennes, a găzduit premiera mondială, vineri  22 noiembrie, a spectacolului  experimental de video art și improvizație „The Birth of Violence”, regizat de Ioana Păun. Evenimentul, parte a Festivalului EUROPALIA România, a fost urmat de o a doua reprezentație pe 23 noiembrie, sala teatrului fiind neîncăpătoare de fiecare dată, se arată într-un comunicat de presă.

Spectacolul combină în timp real secvențe din filme documentare, din reprezentarea violenței în cultura pop și în live art, alături de elemente de psihoterapie și de imagini de arhivă despre atentate recent comise în instituții de cultură.

Pentru acest proiect au lucrat artiști din România, Franța și Belgia timp de peste un an, fiecare dintre autori chestionându-și propria poziție cu privire la radicalism și violență. Echipa a lucrat cu zeci de cetățeni din România pentru a înțelege mai bine cum este inhibată și când este legitimată social violența.

„The Birth of Violence”, spectacol realizat cu sprijinul mai multor instituții culturale europene, va avea încă două reprezentații în cadrul Festivalului EUROPALIA România, pe 18 și 19 decembrie 2019, la Théâtre Les Tanneurs din Bruxelles.

Seri de jazz în Olanda și Franța

Proiectul „Oedipe Redux“, o „re-imaginare“ contemporană, în cheie de jazz, a capodoperei enesciene, realizat de artistul român Lucian Ban şi de violistul american Mat Maneri, a avut, în acest weekend, două reprezentații în cadrul Festivalului EUROPALIA România.

Vineri, 22 noiembrie, la Bimhuis, Amsterdam (Olanda), DUMItRIO a cântat în deschiderea  concertului susținut de Lucian Ban și Mat Maneri, iar sâmbătă, 23 noiembrie, la La Briquetterie, Schiltigheim (Franța), spectacolul  a fost deschis de Alex Simu Quintet.

Sub diverse titulaturi, proiectul „Oedipe Redux“ este intepretat în cadrul Festivalului EUROPALIA România, într-un turneu ce cuprinde cinci concerte în Belgia, Franța, Olanda, care a început pe 19 noiembrie și se termină pe 29 noiembrie 2019.

„Oedipe“, singura operă compusă de George Enescu, este reinterpretată radical de Mat Maneri, violist nominalizat la Premiile Grammy, și de Lucian Ban, celebru pianist român de jazz, alături de alți șase muzicieni de marcă ai genului: clarinetistul francez Louis Sclavis, interpretul conceptualist de origine austriacă Theo Bleckmann (voce), interpreta şi compozitoarea americană de origine taiwaneză Jen Shyu, reputatul contrabasist şi compozitor John Hebert, co-autor împreună cu Lucian Ban al proiectului „Enesco Re-Imagined“, americanii Tom Rainey (percuție) și Ralph Alessi (trompetă).

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.