„Zavera”. Teama de sentimente ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/zavera-teama-de-sentimente-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) şi „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă – dar şi manieristă – despre un inginer constructor (Dorian Boguţă) a cărui viaţă e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

Un articol de Ionuţ Mareş|28 noiembrie 2019

Parțial, e din cauza concursurilor organizate de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), unde comisiile de evaluare tind să privilegieze un anume tip de scenariu realist minimalist. S-a creat un pattern, așa că numeroși scenariști, dintre care mulți sunt și regizori, rămân cam în aceeași zonă safe, cu mici variațiuni.

Parțial, e și din cauza lipsei de imaginație și mai ales a curajului de a risca, de a evita drumurile bătătorite, din partea unora dintre cineaști. Asta a dus în ultimii câțiva ani la proliferarea unei direcții destul de sterile în cinematografia română, care vine în siajul cinema-ului realist de forță consacrat de Puiu-Mungiu-Muntean, ce îl practică cel mai bine (chiar dacă nu întotdeauna la acelaşi nivel).

Este vorba de o serie de filme care nu sunt neapărat slabe, de lepădat, dar a căror insistență pe dedramatizare și pe sugestie și al căror dispozitiv regizoral (aproape numai cadre fixe, planuri-secvență) relevă, de fapt, un manierism, o reţetă.

De aceea, de pildă, cred că cele mai relevante filme românești din 2019 sunt cele care aduc un aer de prospețime și care își asumă riscuri, venind cu un alt tip de limbaj, uneori mai radical: „Ivana cea Groaznică”, de Ivana Mladenovic, „Touch Me Not”, de Adina Pintilie, sau „Gomera”, de Corneliu Porumboiu. Mai este și cazul unui film ca „Arest”, de Andrei Cohn, unde estetica realistă menționată este asumată până la capăt, ba chiar dusă la extrem și, de aceea, rămâne totuşi memorabilă (ajutată, e adevărat, și de subiect).

În direcţia manieristă, epigonică, se înscrie şi noul film al lui Andrei Gruzsniczki, „Zavera” (2019), care are în centru un bărbat din clasa de mijloc, un inginer constructor (Dorian Boguţă), a cărui viaţă e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten, un arhitect (Şerban Pavlu), cu care a fost totodată partener într-o firmă.

Tragicul eveniment îl scoate parcă dintr-o letargie (greu de explicat, totuşi), deşi pare în acelaşi timp să îl arunce într-o criză existenţială: descoperă, cu ajutorul contabilei (Medeea Marinescu), că lucrurile în companie nu sunt tocmai în regulă, intră la bănuieli în ceea ce o priveşte pe soţie (Ioana Flora) și e nevoit să aibă tot mai mult grijă de mama sa bătrână și bolnavă (Coca Bloos).

Scenariul sună foarte familiar. Și nici mizanscena nu aduce nimic nou, cu excepția a două-trei secvențe de parastas din familia decedatului, când se iese din logica realistă, apare o rupere de stil și se alege o interesantă tușă parodică la adresa personajelor din jurul protagonistului, și implicit la adresa unei clase de mijloc caricaturizate, lucru sugerat și prin dialogurile afectate, ușor stridente.

Dorian Boguță se achită bine de rol și face un personaj convingător. Doar că dedramatizarea excesivă pentru care optează Andrei Gruzsniczki pare să arate mai degrabă o teamă de a reda chiar și cele mai firave emoții și sentimente ale personajelor (de pildă, dialoguri esențiale între cei doi soți sunt lăsate în afara percepției auditive a spectatorului).

Filmul e construit doar din frânturi de informații, din sugestii, din elipse, din piste narative false (ca prezența unei arme în câteva momente), din bănuielile pe care protagonistul le are față de oamenii de lângă el.

Facem cunoștință cu acest personaj în momentul în care începe să devină conștient de lumea din jur și îl abandonăm, la final, când ni se sugerează că s-a împăcat cu el însuși și cu ceilalți, că a acceptat, cel puțin pentru moment, că apropiații nu au fost așa cum a crezut el că sunt. Și că ceva s-a schimbat poate și cu el.

Însă toată această radiografie cerebrală a unei iluminări înăbușite, a unei potoliri a tumultului interior (acea zaveră din titlu), nu este suficient de ofertantă și de stimulantă, chiar dacă regia e îndemânatică. „Zavera” e un film corect, temător, care cere însă mult de la privitor și oferă destul de puțin la schimb.

„Zavera” poate fi văzut în cinematografe din 29 noiembrie.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.