Zece fragmente superbe din noua carte a lui Radu Cosașu
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-fragmente-superbe-din-noua-carte-a-lui-radu-cosasu/

Nuvelistul bucureştean Radu Cosaşu (88 de ani) şi-a strâns o parte din bogata sa publicistică post-decembristă într-un nou volum: „Anti-damblale” (publicat la editura Polirom).

Un articol de Andrei Crăciun|16 august 2018

Sunt în general texte din rubrica extremistului de centru de la Dilema veche, montate cosașian, desăvârșit.

Personal

Totuși, ce înseamnă „personal”? Mă slujesc de o definiție dată mai demult, în Cișmigiu, de un domn distins unei doamne distinse: „Dragă, am ceva la ficat, mă ține un astm, mă trezesc dimineața anchilozat și nici eu personal nu mă simt prea bine”.

Revoluționarul necunoscut

De ce să nu existe și un revoluționar necunoscut, făr’ de statuie, făr’ de antet, purtându-și crucea unei întrebări decisive la care răspunsul – în doi peri, bolborosit, niciodată clar – vine zilnic la fel ca Judecata de Apoi.

Cuvintele amănuntelor

Trebuie să fie un amănunt, două, trei care să explice totul, doar amănuntele au putere – cauzele generale, determinările istorice, ideile și vorbele mari sunt pe cale să-și epuizeze înțelesurile, cu atât mai mult consecințele; dacă de mult se știe – tot fără consecințe! – că literatura nu se face cu sentimente curate, măcar să ne rămână în pix că nu se poate scrie decât cu cuvinte și anume: cuvintele amănuntelor.

Ipohondrul moral

Ipohondru moral, speriat de orice junghi al vanităților, de orice hemoragie a remușcărilor, m-am temut mai ales de dambla – damblaua megalomaniei.

Camus

Neîndoielnic, pe 4 ianuarie suntem câțiva care ne gândim înfiorați câți ani s-au făcut de când Albert Camus s-a prăpădit lovindu-se cu mașina lui de un platan, pe o șosea a Franței. Un prieten de-al meu l-a sunat pe un alt prieten pentru a citi împreună primele rânduri ale Străinului, cele care anunțau moartea mamei lui Mersault. Eu am recitit necrologul scris de Sartre, în care, cu o tandrețe rară în scrisul lui, recunoștea că fie și după ce s-au despărțit ideologic, după „o ceartă care nu-i altceva decât un alt fel de a fi împreună”, el a continuat să-l citească, dornic să știe ce mai are de spus, ce mai gândește Camus…

Adevărul integral

Acesta era pentru ceea ce am numi azi, cu calm, adevărul integral; asupriții, exploatații, revoluționarii trebuiau să știe că în Uniunea Sovietică, acolo unde se vestea desființarea exploatării omului de către om, injustiția, suferința umană, opresiunea, nefericirea nu au dispărut. În afara lor, Camus nu putea gândi, respira, înțelege și scrie. O revoluție fără milă îi răpea permanența umană. Nici victimă, nici călău, el s-a definit ca un brancardier pe o ambulanță între cele două fronturi, un doctor Rieux pe timp de ciumă. Nu i se va ierta.

Maniheismul

Continui să aștept o criză decisivă, eventual o agonie, a maniheismului. Nu vine. Semenii mei fac ce fac pentru a o amâna. Doar pe vremuri, economiștii staliniști așteptau cu atâta încordare criza mortală a capitalismului. De câte ori a anunțau ca sigură și inevitabilă, se dovedea abia ciclică. Maniheismul n-are nici măcar crize ciclice.

Puterea literaturii

N-am încredere decât într-o singură forță – o să râdeți, literatura! E simplu de ce: toate cărțile bune, nu mai zic de cele direct geniale, au ca rațiune de a fi, dincolo de „mesaj”, antimaniheismul. Literatura, mai bine ca filosofia, a dezvăluit fenomenul esențial al vieții pe pământ în ultimele milenii: confundarea crescândă a minciunii cu adevărul, consecințele asupra luptei dintre bine și rău începând să se vadă, deși unora li se pare că prea lent, din ce în ce mai clar; mai plastic decât politicienii, scriitorii cei buni au „demonstrat” că celebrele cauze drepte, cu cât sunt mai drepte, cu atât devin mai bune transmițătoare de minciuni; mai bine dispuși decât ideologii cei mai încruntați, poeții, dramaturgii, romancierii, ca să nu mai pomenesc de măreții nuveliști, au dus până la capăt ideea care va birui până la urmă, oricât pare de complicată: adevărul nu se confundă cu dreptatea.

Mâncare și obiecte

Nu le cer explicații celor care discută numai despre mâncare și obiecte.

Puloverul

Sunt un om care pot da altui om cămașa de pe mine, dacă mi-o cere, dacă i-o plăcea, dar un pulover, recunosc, nu. E o mărginire a mea, nu mă grăbesc s-o justific.

Neîndoielnic, pe 4 ianuarie suntem câțiva care ne gândim înfiorați câți ani s-au făcut de când Albert Camus s-a prăpădit lovindu-se cu mașina lui de un platan, pe o șosea a Franței. (Radu Cosașu)

Foto: Mircea Struțeanu / Adevărul



16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

11
/05
/20

Proiectul „Dăruiește ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toții parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului și au împărtășit povești ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar și-au provocat cititorii să rescrie povestea și să transforme finalul într-unul fericit și plin de curaj.