Zece motive pentru care sunt simpatice maimuțele (cinematografice)
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-motive-pentru-care-sunt-simpatice-maimutele-cinematografice/

CRONICĂ DE FILM „Planeta maimuţelor: Revoluţie”, în regia lui Matt Reeves, conţine atât trăsăturile unui blockbuster după reţetă, cu o tramă narativă al cărei conservatorism nu surprinde şi nu stimulează, dar şi caracteristici vizuale care îl disting de pluton şi îl plasează pe traseul clasicizării.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 iulie 2014

La nivel narativ, „Dawn of the Planet of the Apes” („Planeta maimuțelor: Revoluție”) este de o banalitate care nu ar trebui să surprindă. Sau, dacă vreți, de o corectitudine politică atent construită, al cărei principal mesaj (dintr-o puzderie de mesaje) este că fiecare specie își are deopotrivă războinicii și pacificatorii ei.

„Planeta maimuțelor: Revoluție” se desprinde totuși de masa producțiilor de serie care asaltează săptămânal mall-urile, prin câteva inventivități ce merită semnalate:

1. Tehnica 3D este folosită fără stridențe și trece aproape neobservată, deși este ingenios fructificată în multe secvențe prin crearea unei spațialități ofertante vizual (deplasarea maimuțelor prin pădure, confruntările din turnul orașului, luptele între Caesar și Koba).

2. Efectele speciale. Este un pas tehnic colosal de la costumele de maimuță (ce par astăzi ridicole) în care erau îmbrăcați actorii din prima versiune, cea din 1968, și procesul de antropomorfizare prin care trec maimuțele din această variantă din 2014. Însă cum va arăta peste două-trei decenii ceea ce acum ni se pare a fi avangarda unor astfel de efecte?

3. Deși au trăsături fizice, paradigme de gândire și obiceiuri comportamentale asemănătoare cu ale omului, maimuțele păstrează totuși și numeroase caracteristici ale speciei din care fac parte, în special acea imprevizibilitate a sălbăticiunii necunoscute, incontrolabile și instinctive (de aici și spaima pe care o trăiesc oamenii în fața lor).

4. Regizorul Matt Reeves și echipa sa găsesc doza potrivită între momentele de acțiune și cele de pură descriere, de unde și ritmul ușor mai contemplativ decât în majoritatea blockbusterelor. Lumea maimuțelor este dezvăluită treptat și în detaliu: de la obiceiurile lor de vânat cu care începe filmul și până la conflictele „omenești” dintre ele.

5. Dacă, în versiunea din 1968 (care nu era lipsită de poezie), maimuțele vorbeau fără probleme limba oamenilor, în noua variantă primatele și-au dezvoltat propriul sistem de comunicare (asta deși, la nevoie, folosesc și limba oamenilor, chiar și între ele). Este o găselniță care oferă prilejul unor momente de tăcere și observație.

6. Peisajul urban cu ce a mai rămas din San Francisco este impresionant, amintind pe alocuri inclusiv de capodopera fanteziei urbane „Metropolis” (1927), care rămâne și la aproape 90 de ani de la apariție un model (finalul în care maimuțele se deplasează compact spre liderul lor pare a trimite direct la filmul lui Fritz Lang).

7. Lipsa aproape totală a umorului (cele câteva reziduuri sunt cu atât mai de impact – așa cum este gagul în care una dintre maimuțe se maimuțărește în fața a doi bărbați înarmați, doar pentru a le înșela vigilența).

8. Spectaculozitatea scenelor de gherilă urbană sau, în cuvintele criticului Andrei Gorzo, „scenografia de război civil, cu baraje și mașini arzând”. Și cu maimuțe înarmate alergând călare pe cai în bătaia focurilor de armă ale oamenilor. Un deliciu vizual.

9. Cadrele cu mulțimea maimuțelor avansând printre copaci și printre ruinele civilizației urbane – omul a scăpat lumea de sub control, din vânător a devenit vânat.

10. Muzica lui Michael Giacchino, când amenințătoare, când sentimentală.

Filmul este distribuit în România de Odeon Cineplex și a intrat în cinematografe la 11 iulie.

INFO

Dawn of the Planet of the Apes (Planeta maimuțelor: Revoluție, SUA, 2014)

Regia: Matt Reeves

Cu: Gary Oldman, Keri Russell, Andy Serkis

Rating: ●●●○○

Foto din Planeta maimutelor – capturi film

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

09
/06
/17

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac Ulrich Seidlvine la TIFFcu cel mai nou film al său.Safari va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film.

09
/06
/17

CINEPUB prezintă la TIFF Proiecția Specială Să mori rănit din dragoste de viață (regia: Mircea Veroiu), oferă Premiul Publicului în cadrul Zilelor Filmului Românesc și sprijină secțiunea Umbre-Scurtmetraje (Shadows Shorts) prin conceptul creativ al campaniei de promovare si producerea video-ului de promovare.

07
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT (22-26 iunie) găzduiește pentru cel de-al 8-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 10 ani. În mod similar edițiilor anterioare, proiecția filmelor va fi urmată de jocuri derivate din temele și personajele scurtmetrajelor proiectate.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

“Despre trup și suflet” / „On Body and Soul”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an, va putea fi văzut în avanpremieră la TIFF miercuri, 7 iunie, de la ora 20,30, la Cinema Florin Piersic, în prezența actriței Alexandra Borbély. Filmul va fi reluat și vineri, 9 iunie, de la ora 21,45, la Cinema Victoria. Ambele proiecții sunt deja sold out, fiind astfel primul film din festival la care nu mai sunt bilete disponibile publicului la nici una dintre proiecții.

05
/06
/17

Marcel Iureș a primit Premiul de excelență la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Comediei Românești - festCO, în cadrul galei desfășurate duminică, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie. Trofeul și diploma i-au fost înmânate de George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie.

05
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la începutul anului pentru Ursul de Aur la Berlinale şi prezentat în premieră în România la TIFF-ul clujean, „The Party”, cel mai nou film scris şi regizat de cunoscuta cineastă britanică Sally Potter, este ca un espresso: scurt, savuros şi intens.

04
/06
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA TIFF: Spaţiu dedicat în cadrul TIFF realităţii virtuale (VR – Virtual Reality) şi cinema-ului interactiv, InfiniTIFF lansează o serie de întrebări despre natura şi limitele limbajului cinematografic şi schimbările estetice pe care le presupun aceste forme inovatoare şi experimentale.

03
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Cu siguranţă unul din cele mai îndrăzneţe şi solicitante filme de la TIFF 2017, „Austerlitz”, al regizorului ucrainean Serghei Lozniţa, ridică o întrebare fundamentală: ce mai înseamnă memoria colectivă, în acest caz a Holocaustului, în epoca turismului în masă şi a selfie-urilor la fostele lagăre naziste?

02
/06
/17

Duminică, 4 iunie Centrul Cultural “Bucovina” din Suceava, în parteneriat cu Primăria comunei CIPRIAN PORUMBESCU va acorda titlul și însemnele de Cetățean de Onoare Domnului Vlad Rădescu. Cerermonia va avea loc - în chiar satul natal al marelui compozitor - la exact 45 de ani de la începutul filmărilor neuitatei pelicule “Ciprian Porumbescu”, în care Vlad Rădescu a debutat ca protagonist.

02
/06
/17

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film NexT îşi propune să descopere și să sprijine evoluţia tinerilor cineaști aflați la început de drum, voci importante pentru generația lor și pentru cinematograful de mâine, exponenți ai unei comunități create în cei deja unsprezece ani de festival.

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

01
/06
/17

"Poziţia copilului" este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la "Moromeţii" şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.