Zece motive pentru care sunt simpatice maimuțele (cinematografice)
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-motive-pentru-care-sunt-simpatice-maimutele-cinematografice/

CRONICĂ DE FILM „Planeta maimuţelor: Revoluţie”, în regia lui Matt Reeves, conţine atât trăsăturile unui blockbuster după reţetă, cu o tramă narativă al cărei conservatorism nu surprinde şi nu stimulează, dar şi caracteristici vizuale care îl disting de pluton şi îl plasează pe traseul clasicizării.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 iulie 2014

La nivel narativ, „Dawn of the Planet of the Apes” („Planeta maimuțelor: Revoluție”) este de o banalitate care nu ar trebui să surprindă. Sau, dacă vreți, de o corectitudine politică atent construită, al cărei principal mesaj (dintr-o puzderie de mesaje) este că fiecare specie își are deopotrivă războinicii și pacificatorii ei.

„Planeta maimuțelor: Revoluție” se desprinde totuși de masa producțiilor de serie care asaltează săptămânal mall-urile, prin câteva inventivități ce merită semnalate:

1. Tehnica 3D este folosită fără stridențe și trece aproape neobservată, deși este ingenios fructificată în multe secvențe prin crearea unei spațialități ofertante vizual (deplasarea maimuțelor prin pădure, confruntările din turnul orașului, luptele între Caesar și Koba).

2. Efectele speciale. Este un pas tehnic colosal de la costumele de maimuță (ce par astăzi ridicole) în care erau îmbrăcați actorii din prima versiune, cea din 1968, și procesul de antropomorfizare prin care trec maimuțele din această variantă din 2014. Însă cum va arăta peste două-trei decenii ceea ce acum ni se pare a fi avangarda unor astfel de efecte?

3. Deși au trăsături fizice, paradigme de gândire și obiceiuri comportamentale asemănătoare cu ale omului, maimuțele păstrează totuși și numeroase caracteristici ale speciei din care fac parte, în special acea imprevizibilitate a sălbăticiunii necunoscute, incontrolabile și instinctive (de aici și spaima pe care o trăiesc oamenii în fața lor).

4. Regizorul Matt Reeves și echipa sa găsesc doza potrivită între momentele de acțiune și cele de pură descriere, de unde și ritmul ușor mai contemplativ decât în majoritatea blockbusterelor. Lumea maimuțelor este dezvăluită treptat și în detaliu: de la obiceiurile lor de vânat cu care începe filmul și până la conflictele „omenești” dintre ele.

5. Dacă, în versiunea din 1968 (care nu era lipsită de poezie), maimuțele vorbeau fără probleme limba oamenilor, în noua variantă primatele și-au dezvoltat propriul sistem de comunicare (asta deși, la nevoie, folosesc și limba oamenilor, chiar și între ele). Este o găselniță care oferă prilejul unor momente de tăcere și observație.

6. Peisajul urban cu ce a mai rămas din San Francisco este impresionant, amintind pe alocuri inclusiv de capodopera fanteziei urbane „Metropolis” (1927), care rămâne și la aproape 90 de ani de la apariție un model (finalul în care maimuțele se deplasează compact spre liderul lor pare a trimite direct la filmul lui Fritz Lang).

7. Lipsa aproape totală a umorului (cele câteva reziduuri sunt cu atât mai de impact – așa cum este gagul în care una dintre maimuțe se maimuțărește în fața a doi bărbați înarmați, doar pentru a le înșela vigilența).

8. Spectaculozitatea scenelor de gherilă urbană sau, în cuvintele criticului Andrei Gorzo, „scenografia de război civil, cu baraje și mașini arzând”. Și cu maimuțe înarmate alergând călare pe cai în bătaia focurilor de armă ale oamenilor. Un deliciu vizual.

9. Cadrele cu mulțimea maimuțelor avansând printre copaci și printre ruinele civilizației urbane – omul a scăpat lumea de sub control, din vânător a devenit vânat.

10. Muzica lui Michael Giacchino, când amenințătoare, când sentimentală.

Filmul este distribuit în România de Odeon Cineplex și a intrat în cinematografe la 11 iulie.

INFO

Dawn of the Planet of the Apes (Planeta maimuțelor: Revoluție, SUA, 2014)

Regia: Matt Reeves

Cu: Gary Oldman, Keri Russell, Andy Serkis

Rating: ●●●○○

Foto din Planeta maimutelor – capturi film

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.