Zece sfaturi pentru a încuraja copiii să citească în vacanţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-sfaturi-pentru-a-incuraja-copiii-sa-citeasca-in-vacanta/

Copiii asociază, deseori, obligativitatea temelor de la şcoală cu cititul şi, de aceea, nu cunosc lectura de plăcere din timpul verii. Pentru a-i sprijini în dezvoltarea imaginaţiei, a culturii generale şi a vocabularului, părinţii ar trebui să apeleze la mici „şiretlicuri”.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2014

Asociaţia Curtea Veche prezintă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, zece sfaturi care îi pot ajuta pe părinţi să îşi încurajeze copiii să citească în vacanţă.

1. Aduceţi cartea în preajma copilului

Este foarte important pentru copil să existe cărţi în preajma lui, fie doar şi vizual, încă din primii ani de viaţă. Astfel, curiozitatea îi va fi atrasă şi, când va creşte mare, acestea nu vor fi doar simple obiecte, ci adevărate resurse pentru imaginaţie.

2. Fiţi un exemplu

Obişnuiţi să citiţi în preajma copilului. Astfel, acesta va putea avea încredere în exemplul personal al celor mai apropiate persoane din viaţa lui: părinţii.

3. Creaţi propria carte a familiei

Orice ocazie de a petrece timp în familie poate fi subiectul unei cărţi. Dacă sunteţi plecaţi pe timp de vară într-o excursie sau petreceţi sărbătorile la bunici, căutaţi mereu elemente care ar putea da naştere unei cărţi proprii.

4. Citiţi împreună

Chiar dacă a depăşit de mult vârsta cititului de poveşti înainte de culcare, puteţi continua acest obicei drept activitate amuzantă în familie. Timp de cel puţin jumătate de oră pe zi, realizaţi un program special de lectură în care toţi membrii familiei citesc pe roluri diverse fragmente din cărţi.

5. Puneţi în scenă poveştile

Citiţi-i într-un mod mai special o poveste simpatică, cu o intonaţie sau mimică deosebită şi copilul va descoperi cât de distractive pot fi cărţile. În plus, îl puteţi provoca să deseneze personajele sau obiectele pe care le aude descrise în poveste, aşa cum şi le imaginează el.

6. Recomandaţi-i să înfiinţeze un club de lectură

Dacă a ajuns deja la o vârstă la care poate citi singur, sugeraţi-i să înfiinţeze un club de lectură împreună cu prietenii lui. Astfel, va reuşi să citească cu mai multă plăcere toate cărţile din lista de bibliografie obligatorie şi va putea face schimb de volume şi impresii cu prietenii lui.

7. Oferiţi recompense

Încercaţi să nu îl obligaţi pe cel mic să citească, ci să îi oferiţi mici recompense pentru început. Astfel de stimulente vor creşte frecvenţa cititului şi îi vor aduce la cunoştiinţă domenii diferite din care îşi poate alege apoi autorul, perioada sau stilul preferat.

8. Mergeţi în librării

De fiecare dată când vă aflaţi împreună, la cumpărături, opriţi-vă şi într-o librărie sau la un stand de cărţi. Puteţi răsfoi împreună câteva pagini sau puteţi dezbate asupra copertei.

9. Încurajaţi cititul în format digital

În cazul în care observaţi că cel mic este atras mai degrabă de cititul în format digital, încurajaţi-l.

10. Recomandaţi volume potrivite vârstei

Este foarte important ca fiecare copil să parcurgă volume potrivite vârstei şi ritmului propriu de a citi. Nu este greşit să îi recomandaţi şi câteva cărţi mai dificile, însă luaţi în considerare faptul că este în vacanţă şi-şi doreşte să citească poveşti captivante şi uşoare.

08
/12
/13

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.

04
/12
/13

Cea de-a şasea ediţie FILB a debutat marți seară cu un dialog între familii de scriitori bazat pe romanul autoarei israeliene Zeruya Shalev.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

26
/11
/13

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

25
/11
/13

Numărul vizitatorilor în cele cinci zile ale Târgului Internaţional Gaudeamus 2013 a fost de aproximativ 115.000, faţă de 112.000 la ediţia din 2012, stabilindu-se astfel un nou record în istoria evenimentului, 75% dintre aceştia fiind şi cumpărători de carte.

24
/11
/13

Cartea ,,Constantin Silvestri - biografie necunoscută", care cuprinde informaţii necunoscute din arhivele Securităţii despre unul dintre cei mai importanţi compozitori şi dirijori români şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului 20 la nivel mondial, a fost lansată la Târgul Gaudeamus.