15 milioane de euro pentru conservarea unui desen de Leonardo da Vinci
https://www.ziarulmetropolis.ro/15-milioane-de-euro-pentru-conservarea-unui-desen-de-leonardo-da-vinci/

Muzeul Luvru are nevoie de 15 milioane de euro pentru a conserva o schiţă semnată Leonardo da Vinci, după ce capodopera care-l înfăţişează pe Sfântul Sebastian, a fost descoperită din întâmplare de casa de licitaţii Tajan şi de expertul Patrick de Bayser.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2017

Desenul este un studiu despre sfântul martir Sebastian, clasat tezaur naţional la sfârşitul lunii decembrie.

Statul va trebui să găsescă de acum în 30 de luni suma pe care o cere proprietarul, un medic de provincie care vrea să-şi păstreze anonimatul.

El a primit lucrarea de la tatăl său, care l-a rândul lui îl cumpărase de la un librar. Schiţa cu ”Sfântul Sebastian” a fost examinată în octombrie de experţii de la Muzeul Luvru, căruia i-a fost încredinţat desenul pentru câteva zile.

Nicio negociere nu a fost începută deocamdată cu conducerea muzeului, a afirmat, marţi, casa Tajan, în timpul unei prezentări pentru presă a desenului.  Muzeul Luvru nu a confirmat însă aceste informaţii. Opera de artă a fost autentificată de un expert de la Metropolitan Museum of Art din New York. Potrivit The New York Times.

Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci

Schiţa a fost descoperită atunci când 14 desene neînrămate au fost aduse la sediul casei Tajan pentru a fi evaluate de Thaddee Prate, directorul departamentului de pictură veche al acestei case de licitaţii.

Opera de artă îl arată pe sfântul Sebastian legat de un copac şi include note şi diagrame referitoare la proporţiile dintre lumină şi umbră pe cealaltă parte a colii.

Despre Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519) a fost cel mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universal, Leonardo da Vinci a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi scriitor.

Este considerat unul dintre marii inovatori ai picturii – fiind autorul celebrului portret ”Mona Lisa” şi al frescei ”Cina cea de taină” -, un desenator desăvârşit – ”Omul vitruvian” fiind un model în privinţa studiului proporţiilor – dar şi un inventator de renume, concepând maşini de zburat, un tanc, o maşină de socotit şi o maşină automată de bobinat.

Foto:  Leonardo da Vinci – facebook

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.