Elie Wiesel va scrie o carte în colaborare cu Barack Obama
https://www.ziarulmetropolis.ro/elie-wiesel-va-scrie-o-carte-in-colaborare-cu-barack-obama/

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

Un articol de Corina Vladov|20 iunie 2013

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015, informează AFP.

Scriitorul american de origine evreiască Elie Wiesel, născut în România, recompensat cu premiul Nobel pentru pace în 1986, evocase deja acest proiect pe 2 noiembrie 2012, în cotidianul israelian Haaretz.

Elie Wiesel, autor al multor cărţi, dintre care se remarcă volumul „Noaptea” (1958) – o descriere autobiografică despre viaţa în lagărele de exterminare naziste -, a precizat pentru cotidianul fancez La Croix că va începe să scrie această carte la mijlocul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama, la începutul anului 2015.

Al doilea mandat al preşedintelui american, recompensat la rândul său cu premiul Nobel pentru pace, a început pe 20 ianuarie şi va avea o durată de patru ani.

Cei doi americani se cunosc bine. Barack Obama l-a văzut pentru prima dată pe Elie Wiesel atunci când scriitorul a susţinut o lectură publică la colegiul la care actualul preşedinte american era student. Ce doi au devenit prieteni în 2009, când Wiesel a fost invitat să-l însoţească pe preşedintele american Barack Obama într-o vizită într-unul dintre locurile simbolice ale Holocaustului, fostul lagăr de concentrare de la Buchenwald.

Elie Wiesel a colaborat deja cu Casa Albă în timpul administraţiei Jimmy Carter, care l-a numit în 1978 la conducerea Comisiei prezidenţiale despre Shoah, scrie Mediafax.

Un Nobel pentru Pace

Întrebat în legătură cu conţinutul noului proiect de carte, scriitorul american a declarat: „Va fi ca volumul «Mémoire à deux voix», pe care l-am scris cu Mitterrand”, fostul preşedinte socialist francez. Acea carte a fost publicată în 1995.

În cotidianul Haaretz, Elie Wiesel a vorbit despre relaţia specială pe care o are cu actualul preşedinte al Statelor Unite: „Discutăm despre filosofie, despre contemplaţie, despre diverse idei, dar niciodată despre politică”. Barack Obama a scris şi el mai multe cărţi, inclusiv o autobiografie, intitulată „Dreams from My Father: A Story of Race and Inheritance”.

Născut în 1928, în România, Elie Wiesel a fost deportat în 1944, împreună cu întreaga familie, la Auschwitz, unde aveau să-şi găsească sfârşitul mama, sora mai mică şi tatăl său. De atunci, autorul a scris peste cincizeci de opere – romane, povestiri, eseuri, mărturii, interviuri -, militând constant pentru drepturile omului şi pentru condamnarea ororilor Holocaustului.

În 1986 a primit premiul Nobel pentru pace, iar în 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură. Din 2001 este membru de onoare al Academiei Române, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România purtându-i numele. În prezent, el este directorul Centrului pentru studii iudaice de la Universitatea din Boston.

Foto: wikipedia

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.