Fest(in) pe Bulevard – Festivalul Internaţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/festin-pe-bulevard-festivalul-international-de-teatru/

Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara şi finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii, având şi sprijinul UNITER, va avea loc în perioada 11–18 octombrie 2014. În cadrul acestui eveniment, în cele două săli ale Teatrului Nottara şi în teatrele partenere, se vor juca o serie de producţii ale unor trupe din ţară şi din străinătate, precum şi patru spectacole marca Nottara, dintre care trei vor intra în competiţie.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2014

Ca şi anul trecut, spectacolele sunt împărţite în două secţiuni. Prima, cea competitivă, denumită Mici crize… și electorale, va conţine spectacole care au ca temă criza, un subiect de maximă actualitate; criza de orice tip: economică, socială, politică, sexuală sau de identitate, precum și cea electorală, resimțită cu precădere în acest an.

Printre acestea se numără: Panică de Mika Myllyaho, regia: Theodor-Cristian Popescu (Producţie a Teatrului Nottara, Bucureşti), Carne de Viliam Klimáček, regia: Jan Fric (Producţie a Studio Rubín, Praga), Brad de Crăciun la familia Ivanov de AI. I. Vvedenski, în regia lui András Urbán (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca), Titanic Vals de Tudor Muşatescu, regia: Alexandru Dabija (Producţie a Teatrului Odeon, Bucureşti) şi ultimul spectacol al teatrului gazdă, Noul locatar de Eugène Fest(in) Ionesco, în regia lui Gábor Tompa.

Şi anul acesta Teatrul Nottara a produs un spectacol special pentru festival şi anume Poker Face, în regia Adelei Bițică, după textul unui dramaturg ceh contemporan, Petr Kolečko. Piesa aduce în prim plan un eveniment important din istoria recentă, Revoluția de catifea – moment care a provocat crize şi a schimbat vieți.

Autorul Petr Kolečko a fost prezent la premiera pentru presă, care a avut loc în data de 12 iunie 2014. Spectacolele Rapsodie-n roz, după Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Alexandru Repan şi Scene din viața insectelor de Karel Čapek, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză, vor fi susţinute în afara competiţiei.

Pe Bulevardul Comediei (secţiunea necompetitivă) vor putea fi văzute, printre altele, producţii ale unor teatre din țară și din București: Don Quijote, adaptare după Miguel de Cervantes, regia: Mihai Măniuţiu, producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş (Compania Liviu Rebreanu), Tartuffe sau Impostorul, de J.B.P. Molière, versiunea scenică și direcția de scenă aparținându-i lui Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis), Play Shakespeare în regia lui Cristian Pepino (Teatrul Ţăndărică) precum şi VICTOR‘ia (opus 1), un spectacol de teatru muzical francez (Compania teatrală Petits Bâtons Production, Fontaine).

În ultima seară a festivalului, la Sala Horia Lovinescu, Marius şi Lorin Mihalache vor susţine un spectaculos concert.

Victoria Cociaş şi Ion Haiduc, în Poker Face

Victoria Cociaş şi Ion Haiduc, în Poker Face

Manifestarea va începe cu un inedit eveniment stradal, prin care trecătorii vor fi invitați să devină spectatori. Acesta se numeşte Un zâmbet, click şi… gong!, este conceput şi regizat de Mihai Lungeanu şi se va desfăşura pe trotuarul din faţa teatrului şi în foaier, în data de 11 octombrie 2014, de la ora 16.30.

Pentru spectacolele din Fest(in) pe Bulevard, biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete (din Bd. Magheru, nr. 20, telefon: 021.317.41.01), deschisă zilnic, între orele 10.00-20.00, şi de pe site-ul www.eventim.ro.

Foto: Fest(in) pe Bulevard – facebook, Teatrul Nottara

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.