Topul celor mai ascultate posturi de radio româneşti. Cine conduce în clasament?
https://www.ziarulmetropolis.ro/topul-celor-mai-ascultate-posturi-de-radio-romanesti-cine-conduce-in-clasament/

IMAS şi GfK România au realizat Studiul de Audienţă Radio (SAR), pentru perioada 3 septembrie – 16 decembrie 2012, alcătuind clasamentul celor mai ascultate posturi de radio la nivel naţional în toamna anului 2012. Numărul total zilnic de ascultători de radio la nivel naţional, pe un public de peste 11 ani, este de 11.941.400, potrivit […]

Un articol de Andrada Văsii|21 ianuarie 2013

IMAS şi GfK România au realizat Studiul de Audienţă Radio (SAR), pentru perioada 3 septembrie – 16 decembrie 2012, alcătuind clasamentul celor mai ascultate posturi de radio la nivel naţional în toamna anului 2012.

Numărul total zilnic de ascultători de radio la nivel naţional, pe un public de peste 11 ani, este de 11.941.400, potrivit valului de toamnă al Studiului de Audienţă Radio (SAR). Numărul de ascultători la nivel naţional nu poate fi comparat cu toamna lui 2011, întrucât atunci SAR nu a cuprins şi raportările la nivel naţional, ci doar la nivel urban şi la nivelul oraşului Bucureşti.

În schimb, la nivel urban, numărul total zilnic de ascultători de radio, pe un public de peste 11 ani, a fost, în toamna lui 2012, de 7.189.600, în creştere faţă de toamna lui 2011, când erau 7.169.300.

La nivel naţional, în toamna lui 2012, cel mai ascultat post de radio a fost Kiss FM, cu 2.774.100 de ascultători şi 13,2% cotă de piaţă.

Pe locul al dolea la nivel naţional s-a situat Radio România Actualităţi, cu 2.013.500 de ascultători şi 13,4% cotă de piaţă, iar pe locul al treilea – ProFM, cu 1.841.300 de ascultători şi 9,4% cotă de piaţă.

Clasamentul la nivel naţional este continuat de: Radio Zu – 1.828.700 de ascultători (8,8% cotă de piaţă), Europa FM – 1.634.900 de ascultători (9,2% cotă de piaţă), Antena Satelor – 868.100 de ascultători (6,9% cotă de piaţă), Radio 21 – 817.400 de ascultători (3,6% cotă de piaţă), Magic FM – 723.100 (3,9%), Radio România Iaşi – 404.600 (2,5%), Radio România Oltenia Craiova – 398.000 (2,2%).

Pe de altă parte, la nivel urban, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio este Kiss FM, cu 1.663.700 de ascultători (12,8% cotă de piaţă), în scădere faţă de perioada similară din 2011, când a avut 1.714.000 de ascultători (14,6% cotă de piaţă).

Kiss FM este urmat de Radio România Actualităţi, cu 1.297.200 de ascultători şi 14% cotă de piaţă, în uşoară creştere faţă de toamna lui 2011 (1.231.700 de ascultători şi 13,8% cotă de piaţă).

Pe locul al treilea se situează Radio Zu, cu 1.262.400 de ascultători şi 9,6% cotă de piaţă, în creştere faţă de valul de toamnă din 2011, când postul de radio avea 1.048.100 de ascultători şi 8,6% cotă de piaţă.

Topul zece al celor mai ascultate posturi de radio la nivel urban este continuat cu: Europa FM – 1.132.800 de ascultători (în creştere faţă de valul precedent), Pro FM – 1.006.400 de ascultători (în creştere faţă de valul precedent), Magic FM – 575.400 de ascultători (în creştere faţă de valul precedent), Radio 21 – 509.100 de ascultători (în creştere faţă de valul precedent), Antena Satelor – 218.500 de ascultători (în uşoară scădere faţă de valul precedent), Rock FM – 205.500 de ascultători (în creştere faţă de valul precedent), Naţional FM – 202.000 de ascultători (în scădere faţă de valul precedent).

Numărul total zilnic de ascultători de radio în Bucureşti, pe un public de peste 11 ani, este de 1.235.900, potrivit valului de toamnă al SAR, în timp ce, în toamna lui 2011, în Capitală s-au înregistrat 1.197.600 de ascultători.

La nivelul oraşului Bucureşti, pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate posturi de radio, pe publicul de peste 11 ani, se situează Radio ZU, cu 302.500 de ascultători şi o cotă de piaţă de 15%, în creştere faţă de valul de toamnă din 2011, când a avut 238.400 de ascultători şi cu o cotă de piaţă de 12,7%.

Radio ZU este urmat de Radio România Actualităţi, cu 236.200 de ascultători şi o cotă de piaţă de 14,3%, postul public de radio fiind în creştere faţă de perioada similară din 2011, când avea 222.300 de ascultători şi 14,7% cotă de piaţă.

Pe locul al treilea în clasament se situează Kiss FM, cu 192.200 de ascultători şi 7,9% cotă de piaţă, în scădere faţă de valul de toamnă din 2011 (205.000 de ascultători şi 9,6% cotă de piaţă).

Topul celor mai ascultate posturi de radio din Bucureşti este completat de: Magic FM – 177.200 de ascultători (în creştere faţă de valul de toamnă din 2011), Pro FM – 126.300 (în creştere faţă de valul anterior), Europa FM – 115.100 de ascultători (în creştere faţă de valul precedent), Romantic FM – 103.000 de ascultători (în scădere), Radio 21 – 98.700 de ascultători (în creştere), Rock FM – 81.600 de ascultători (în creştere), Radio Guerrilla – 61.700 de ascultători (în scădere).

Valul de toamnă 2012 al SAR a fost realizat de IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL. În cadrul cercetării, s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti.

Eşantionul a avut un volum de 9.456 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/- 1,0%. În mediul urban s-au realizat 7.400 interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-1,1%), în mediul rural s-au realizat 2.056 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-2,2%), iar în Bucureşti s-au realizat 1.800 interviuri (eroarea maximă de eşantionare este +/- 2,3%).

Universul Studiului de Audienţă Radio este format din persoanele în vârstă de 11 ani şi peste, rezidente în locuinţe neinstituţionalizate din toate localităţile urbane şi rurale din România.

În eşantion au fost incluse 1.179 localităţi dintre care 69 (toate) localităţi urbane de peste 30.000 de locuitori, 236 de localităţi urbane cu mai puţin de 30.000 de locuitori din cele 251 existente, 245 din cele 468 de localităţi rurale cu peste 5.000 de locuitori din România, şi 629 din cele 2.393 de localităţi rurale cu mai puţin de 5.000 de locuitori.

Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall).

 

 

Sursa: Mediafax

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.