CRONICĂ DE FILM „Cercul de foc“ („Pacific Rim“) este un buldozer cinematografic în care dialogurile, personajele şi relaţiile între ele par să fie simple accesorii menite a oferi pauze de respiraţie între desfăşurarea tehnologiei 3D.
Un articol de Ionuţ Mareş|16 iulie 2013
A fost odată ca niciodată când tehnologia era pusă în slujba inovaţiei cinematografice, deşi nu reprezenta principalul ei motor.
Când efectele speciale erau purtătoare de idei şi emoţie (vă mai amintiţi de vibraţia ca de-început-de-lume din momentul contactului oamenilor cu extratereştii în „Întâlnire de gradul trei“, marele film al lui Steven Spielberg din 1977? Asemenea tensiune şi mister par dispărute pentru totdeauna).
Când cinemaul numit astăzi mainstream era una din zonele avangardei. Când filmele de mare respiraţie reuşeau sincer să mişte suflete (să nu spuneţi că celebra gorilă din „King Kong“-ul din’33 sau la fel de cunoscuta creatură a doctorului Frankenstein din 1931 nu sunt tuşante în ridicolul lor proiectat în privirile noastre postmoderne!).
Când filmele care, între timp, au primit etichete ferme – SF, fantasy, horror – propuneau viziuni capabile deopotrivă de a seduce publicul larg şi de a veni în întâmpinarea gusturilor pretenţioase ale criticii.
Dacă un astfel de proiect, filmul mut de anticipaţie „Metropolis“ (1927), de Fritz Lang, un adevărat blockbuster avant la lettre, ar fi beneficiat de maşinăria de promovare a producătorilor şi distribuitorilor de acum, atunci studioul german UFA nu ar mai fi riscat falimentul.
Ruptură istorică şi iremediabilă
Însă, treptat, s-a întâmplat ceva. A intervenit o dublă ruptură: istorică şi iremediabilă. Schimbarea nu a fost bruscă, dar premisele ei au evoluat implacabil, începând cu anii ’70, pornind de la clasice precum „Războiul stelelor“ (1977) sau „Alien“ (1979).
A fost, pe de o parte, separarea – atât de frapantă astăzi – între filmele de mase şi cele de festival. În prezent, cele două noţiuni par că se contrazic brutal (puţinele excepţii rămân simple… excepţii). Acum mulţi ani era aproape imposibil de imaginat că – pe o aceeaşi piaţă cinematografică, dar cu public ţintă total diferit – ar fi putut fi găsite filme stupefiant de minimaliste alături de un buldozer cinematografic ca „Cercul de foc“ („Pacific Rim“), senzaţia anului 2013 pentru fanii genului.
Concurs: Câştigă 3 invitaţii duble la „Cercul de foc“/„Pacific Rim“!
Noul film al lui Guillermo del Toro, recent lansat pe marile ecrane de la noi, consfinţeşte, cred, cea de-a doua ruptură, indisolubil legată de prima. Este vorba de discrepanţa, în cadrul aceluiaşi blockbuster, dintre nivelul ultraperformant al efectelor speciale (de care vor râde cel mai probabil nepoţii noştri) şi lipsa totală a unor idei valabile (de care putem râde de pe acum).
De fapt, aşa cum o arată „Cercul de foc“, dialogurile, personajele şi relaţiile între ele par să fie simple accesorii menite a oferi pauze de respiraţie între desfăşurarea tehnologiei 3D, pusă aici în slujba unor confruntări pantagruelice între câţiva mega-roboţi (contralaţi de oameni compatibil emoţional şi sufleteşte) şi o serie de creaturi supradimensionate venite de sub fundul oceanului să ameninţe, a câta oară?, planeta – aşa-numitele kaiju, care trimit la King Kong, Godzilla, Alien sau dinozauri.
Exuberanţa tridimensională a ciocnirilor giganteşti (Guillermo del Toro cunoaşte la perfecţia arta de a sugera adevăratele dimensiuni) pare să fie singurul resort al filmului.
Deşi se inspiră, printre alţii, de la Spielberg (pregenericul, care durează minute bune, aminteşte de începutul din „Jurassic Park“), regizorul mexican nu pare a fi interesat de a crea o minimă tensiune, de a oferi o oarecare profunzime personajelor (indispensabilă pentru a câştiga empatia şi aderenţa spectatorilor la miza poveştii) sau de a stârni chiar şi cele mai simple reflecţii sau senzaţii.
Aproape întreg filmul este un asalt exclusiv asupra privirii. Un joc a cărui spectaculozitate nu scapă, însă, de pericolul repetitivităţii.
INFO
Cercul de foc (Pacific Rim, SUA, 2013)
Regia: Guillermo del Toro
Cu: Rinko Kikuchi, Idris Elba, Charlie Hunnam
Rating:●●○○○
Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
