Zilele filmului românesc la Madrid, eveniment realizat de ICR Madrid în colaborare cu Cinemateca spaniolă şi aflat la a treia ediţie, se încheie joi cu proiecţia peliculei „Secvenţe”, de Alexandru Tatos, după cum informează instituţia de cultură. Pentru prima dată, în afară de filmele româneşti recent prezentate la Cinemateca spaniolă, anul acesta proiectul s-a prelungit […]
Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013
Zilele filmului românesc la Madrid, eveniment realizat de ICR Madrid în colaborare cu Cinemateca spaniolă şi aflat la a treia ediţie, se încheie joi cu proiecţia peliculei „Secvenţe”, de Alexandru Tatos, după cum informează instituţia de cultură.
Pentru prima dată, în afară de filmele româneşti recent prezentate la Cinemateca spaniolă, anul acesta proiectul s-a prelungit la sediul ICR Madrid, unde, începând cu luna ianuarie au fost prezentate cinci filme româneşti clasice. Proiecţiile au fost precedate de prezentări ale filmelor şi ale contextelor istorice şi culturale în care au fost realizate acestea, iar publicul spaniol, obişnuit cu succesele recente ale cinematografiei româneşti, a fost deosebit de interesat de tradiţia acesteia în România ultimelor decenii.
ICR Madrid prezintă joi seară filmul Secvenţe (1982) de Alexandru Tatos, prin amabilitatea Lianei Tatos, a CNC şi a DACIN SARA, într-un moment în care se împlinesc 23 de ani de la moartea prematură a regizorului. Filmul este unic în istoria cinematografiei româneşti, specialiştii îl consideră o capodoperă, iar mulţi dintre regizorii noului val privesc cu admiraţie curajul, nu doar tematic, dar şi de compoziţie, de care dădea dovadă Alexandru Tatos la începutul anilor 80, prin acest film compus din trei poveşti, în care chiar echipa de filmare este un personaj. Scena în care apare regizorul însuşi, vorbind la telefon cu cineva care îi cere un rol, este o scenă-cult printre iubitorii filmului românesc.
În jurnalul său, Alexandru Tatos povesteşte despre greutăţile întâmpinate în acea vreme pentru a obţine finanţare şi aprobare pentru realizarea acestui film, dar şi despre creaţia în sine: „Sarcina esenţială pe care o am ca să ridic ‘ştacheta’ tripticului, este în primul rând de ordin ideatic. Filmul să spună prin întregul său ceva, iar fiecare povestire în parte să conveargă spre aceeaşi ţintă. Consolidat pe două raporturi esenţiale – a) artă- realitate; b) esenţă – aparenţă – filmul poate ajunge să ne spună că surprinderea vieţii de către o operă sau un creator nu este ceva mecanic. Pentru că viaţa ‘vine peste tine’ încărcată de sensuri şi semnificaţii, pe care nu reuşeşti totdeauna să le cuprinzi. În prima schiţă, echipa încearcă un experiment, adică să filmeze pe viu singurătatea unui tânăr. Adevărata singurătate se află, însă, foarte aproape, chiar regizorul este cel care o trăieşte. În ‘Prospecţia’, deci în plină prospectare a vieţii, adevărata dramă sare dintr-o glumă. Pentru ca în ‘ Patru palme’, adevăratul film să se petreacă în spatele aparatului”, scria Alexandru Tatos în 18 octombrie 1981, în Pagini de Jurnal, volum publicat de Editura Nemira în 2010, după cum consemnează ICR Madrid.
Sursa: Agerpres
