10 ani de cultură, într-o carte-eveniment. Timișoara 2021 și Plovdiv 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-ani-de-cultura-intr-o-carte-eveniment-timisoara-2021-si-plovdiv-2019/

​Săptămâna aceasta a sosit din tipografie o carte-eveniment: „Bulgaria & Romania – 10 years in the European Union / Bulgaria & România – 10 ani în Uniunea Europeană / България & Румъния – 10 години в Европейския Съюз”, o iniţiativă Timişoara 2021 şi Plovdiv 2019. Volumul a fost lansat, ieri, 19 decembrie, la Sofia, în cadrul unui eveniment amplu al Asociaţiei Plovdiv 2019, iar astazi, 20 decembrie, într-o zi cu o semnificaţie specială pentru oraşul de pe Bega, volumul va fi lansat la Timişoara începând cu ora 15.00, în Sala de Consiliu a Primăriei, în prezenţa Primarului Municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a consilierilor locali şi a Simonei Neumann, director executiv al Asociaţiei Timişoara – Capitală Culturală Europeană.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2017

„Două capitale europene ale culturii – Plovdiv 2019 și Timișoara 2021 – și-au unit forțele într-un volum colectiv pentru a sublinia bogăția și diversitatea comune Europei, cu particularitățile lor specifice, și a da glas artiștilor și oamenilor de cultură ai acestor locuri în contextul unei Europe greu încercate. Două țări sărbătoresc, în 2017, zece ani de la intrarea în construcția europeană, cu tumultuoase schimbări și reforme, eșecuri și realizări.

Antologia este departe de a se constitui într-un raport exhaustiv sau într-o istorie clasică a unui deceniu de viață culturală a unui stat membru al UE: putem mai degrabă să vorbim despre 10+10 perspective subiective propuse de către cele două entități – Plovdiv 2019 și Timișoara 2021 – care și-au asumat călătoria creării celor două Capitale Europene ale Culturii și a moștenirii pentru o Europă liberă, mai integrată și mai stabilă. Volumul este, prin urmare, un tribut adus tuturor acelora care au contribuit la această libertate”, Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană.

Editată în limbile română, bulgară și engleză, într-o formulă grafică deosebită (format tipărit și digital), antologia le propune cititorilor o sumă de perspective diferite asupra ultimului deceniu, 10 din Bulgaria și 10 din România, o privire de ansamblu asupra modului în care cele două țări au traversat primul deceniu al integrării în Uniunea Europeană. Coordonatorii antologiei sunt managerul cultural Oana Boca Stănescu, colaborator al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, pentru secțiunea care se referă la România, și Victor Yankov, director adjunct al Plovdiv 2019, pentru Bulgaria.

Cititorii vor regăsi în volum analize dedicate filmului, artelor vizuale, arhitecturii, designului, literaturii, mediei, publishing-ului de carte, fotografiei și teatrului, prefațate de două ample materiale introductive menite să așeze datele în context.

Cei 10+10 autori reușesc să aducă în prim-plan analize variate asupra unor domenii despre care s-a scris mult în ultimul deceniu: de la perspective panoramice cu privire la un anumit domeniu al vieții culturale până la mărturii subiective și povești de nișă, dar care, prin extrapolare, pot oferi date fidele cu privire la un anumit domeniu al vieții culturale din Bulgaria și România ultimului deceniu.

La realizarea acestui volum participă nume importante ale scenei culturale din România și Bulgaria – CINEMA: Mihai Fulger (România), Genoveva Dimitrova (Bulgaria), FOTOGRAFIE: Cosmin Bumbuț (România), Liliana Karadzhova (Bulgaria), ARTE VIZUALE: Călin Dan (România), Luchezar Boyadjiev (Bulgaria), ARHITECTURĂ: Ștefan Ghenciulescu (România), Aneta Vasileva (Bulgaria), DESIGN: Mihnea Ghilduș (România), Lidia Manolova (Bulgaria), LITERATURĂ: Alex. Goldiș (România), Vladimir Zarev (Bulgaria), MEDIA: Elena Stancu (România), Georgi Lozanov (Bulgaria), PUBLISHING DE CARTE: Călin Vlasie (România), Svetlozar Zhelev (Bulgaria), TEATRU: Iulia Popovici (România), Javor Gardev (Bulgaria). Victor Neumann (România) și Dimitar Stoyanovich & Haralan Alexandrov (Bulgaria) semnează capitolele introductive ale volumului.

Un volum de interes, deopotrivă, pentru studenții, teoriticienii și practicienii din sfera culturală, precum și pentru cei preocupați de studiile comparative referitoare la politici culturale, istorie recentă și management cultural.

Ediția digitală a antologiei poate fi consultată aici.

Foto: Timișoara 2021 și Plovdiv 2019  – www.timisoara2021.ro

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.