-->

10 aspecte din viața gânditoarei Hannah Arendt
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-aspecte-din-viata-ganditoarei-hannah-arendt/

Un portret al excepţionalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schiţat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecţia „Orion”).

Un articol de Alina Vîlcan|8 iulie 2021

Hannah Arendt (1906-1975) a fost unul dintre marii filozofi ai secolului XX, onorată astăzi drept singura femeie predată masiv la toate cursurile de filozofie.

Hannah s-a născut în 1906, în Germania, într-o familie de evrei. În anii 1920, a studiat cu faimosul filozof Martin Heidegger, pe când ea avea 19 ani, iar el 36 (și era căsătorit), și cei doi au început o aventură tumultuoasă. După aproape un an, Hannah a încheiat-o (…).

Au continuat să-și scrie ca amici într-ale filozofiei, însă, pentru tot restul vieții. În anii 1930 totuși lucrurile au devenit stânjenitoare între ei când Heidegger a fost puțin nazist (…). Mai târziu a spus despre incursiunea lui în partidul nazist că a fost „cea mai mare tâmpenie” din viața lui, dar nu și-a cerut vreodată scuze efectiv.

La începutul anilor 1930, Hannah a reușit să adune tot mai multe dovezi ale antisemitismului, iar după ce a fost arestată de Gestapo în 1933 a fugit din Germania în Franța. Când Franța a fost ocupată de germani a fost trimisă într-un lagăr din Gurs. A fost eliberată și a fugit din țară când soțul ei, Heinrich Blucher, a obținut vize pentru SUA. Vizele lor pentru SUA au fost emise „ilegal” (…).

Click pe imagine pentru mai multe detalii despre volum.

Hannah a predat în toate universitățile americane de prestigiu la care vă puteți gândi. În 1959 a ajuns primul conferențiar femeie de la Princeton.

Pe parcursul carierei sale, Hannah s-a ocupat de cele mai importante chestiuni ale secolului: totalitarismul, răul și violența, pe lângă alte subiecte distractive care se discută pe la dineuri.

În 1951, Hannah a scris „Originile totalitarismului”, care analiza regimurile lui Stalin și Hitler ca noi forme de guvernământ, diferite de ale celorlalte specii de tiranii. În 1958, în cartea ei, „Condiția umană” încerca să arate cum diferite structuri politice și sociale le permit sau le interzic oamenilor să ducă vieți bune și fericite.

În lucrarea sa din 1963, „Despre revoluție” („On Revolution”), Hannah a spus că motivul pentru care cele mai multe revoluții eșuează este că pur și simplu înlocuiesc puterea unui guvern cu puterea altuia, în loc de strategia YOLO de a scăpa complet de putere.

Hannah Arendt e cunoscută probabil cel mai mult pentru „Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalității răului”. Cartea publicată în 1963 se bazează pe articolele ei scrise pentru New Yorker despre procesul lui Adolf Eichmann, omul care a dezvoltat logistica deportării evreilor în Holocaust. La proces a fost șocată de cât de neimpresionant era acest monstru al secolului. Stătea într-o cabină de sticlă, puțin răcit, și se apăra spunând că era un simplu administrator care nu făcuse decât să respecte legea și dorința Fűhrerului. Hannah concluziona că era un om fundamental mediocru, un „clovn” idiot, un clișeu și un birocrat – și că acest fapt era esențial pentru înțelegerea naturii răului. Arendt a scris că „răul vine din insuficiența gândirii”. Așa ceva produsese un om ca Eichmann.

Publicarea cărții „Eichmann la Ierusalim” a iscat o controversă uriașă. La mai puțin de două decenii de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, publicul și evreii europeni care supraviețuiseră încă nu știau prea bine cum să vorbească despre Holocaust. (…) Oricum, ideea că răul e ceva banal dovedea o structură radicală de înțelegere a modului în care ia naștere răul și cum se răspândește el într-o societate, ca ceva normal și acceptabil, la fel cum „se răspândesc ciupercile pe suprafața pământului și distrug întreaga lume”.

La începutul anilor 1930, Hannah a reușit să adune tot mai multe dovezi ale antisemitismului, iar după ce a fost arestată de Gestapo în 1933 a fugit din Germania în Franța. Când Franța a fost ocupată de germani a fost trimisă într-un lagăr din Gurs. A fost eliberată și a fugit din țară când soțul ei, Heinrich Blucher, a obținut vize pentru SUA. Vizele lor pentru SUA au fost emise „ilegal”

Foto: Hearetz

21
/03
/25

Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanţi poeţi europeni ai secolului XX, în 2025 se împlinesc 105 ani de la nașterea sa. Cu acest prilej, puteți vizita la Londra, până pe 1 mai, expoziția-omagiu „Atemkristall (Breathcrystal)”.

06
/03
/25

Romanul „Mai puțin decât dragostea” de Bogdan Crețu, publicat la Editura Polirom, este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2025. Anunțarea câștigătorului și decernarea premiului, împreună cu două mențiuni speciale, vor avea loc într-o gală programată pe 16 mai, în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Praga.

03
/03
/25

Editura Humanitas vă invită marți, 4 martie, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu celebra fotografă Mihaela Noroc, autoarea bestsellerului „Atlasul frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete ”.

16
/02
/25

A trecut deja o vreme de când în Franța face vâlvă o întâmplare cu mai multe tăișuri, un fapt de viață ce constituie un foarte bun prilej de reflecție, cazul fiindu-le cunoscut oamenilor de litere. Pe scurt, Kamel Daoud, scriitorul franco-algerian recompensat în 2024 cu Premiul Goncourt pentru romanul „Houris”, a fost dat în judecată pentru încălcarea dreptului la viață privată de o tânără care susține că romancierul i-a scris povestea fără a-i fi cerut permisiunea.

11
/02
/25

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume și tuturor celor interesați de actualitatea literară din România.

10
/02
/25

RECOMANDARE Printre romanele remarcabile publicate recent la noi se numără și unul semnat de Sándor Márai, considerat astăzi cel mai mare romancier al Ungariei. „Portretele unei căsnicii” , carte încheiată de autor la câteva zeci de ani după ce a scris-o, face o incursiune necruțătoare în teritoriile sufletului omenesc și într-o epocă sumbră.

26
/01
/25

NOUTATE Încă netradusă în limba română, cea mai recentă carte a tânărului scriitor francez care a cucerit scena literară este un sfârșit și un început: sfârșitul seriei care l-a consacrat și începutul unui alt drum în ficțiune.

13
/01
/25

INVITAȚIE O expoziție, un concert și un spectacol de poezie pun în lumină forța și farmecul creației autohtone. Trei dintre evenimentele culturale anunțate în capitală pentru 15 ianuarie, din anul 2010 Ziua Culturii Naționale, vă invită să descoperiți și să admirați câteva fațete ale culturii din România.

18
/11
/24

DESCOPERIRE Printre puținele volumele publicate în România despre propriii ei creatori de anvergură, noua carte a Ancăi Hațiegan se remarcă printr-o serie de calități pe care cititorul le va descoperi încă de la primele pagini. Ea îl invită în lumea unui om de teatru unic, despre care rămân multe de spus.