180 de complexe muzeale deschise de Noaptea Muzeelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/180-de-complexe-muzeale-deschise-de-noaptea-muzeelor/

În seara de 19 mai, cu ocazia celei de-a 14-a ediţii a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, publicul din întreaga ţară va avea posibilitatea de a vizita aproximativ 180 de muzee şi de a beneficia de pe urma unor activităţi culturale şi curatoriale propuse de peste 40 de prieteni ai muzeelor.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2018

„Trăim un moment în care muzeelor, la scară mondială, nu le mai este teamă de diferiţi competitori în lupta pentru public, cum ar fi spaţiile comerciale, deoarece considerăm mai nou că mall-urile sunt incredibile surse pentru a atrage oamenii în muzee.

Trăim o perioadă în care, la nivel internaţional, se investeşte în muzee, apar diferite spaţii cu numeroase colecţii inedite şi interesate, spaţii concepute şi create de arhitecţi şi designeri faimoşi.

Către aceste lucruri tindem şi noi pentru că avem cu ce şi avem de ce să ne ridicăm la aceste standarde, iar Noaptea Muzeelor este un exemplu viu că şi aici se poate!”, a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR.

Noaptea Muzeelor 2018 aduce în atenţia publicului un ingredient nou: o serie de 10 scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neştiute şi nevăzute din culisele a 10 muzee din Bucureşti, membre ale RNMR.

Demersul a fost finanţat cu ajutorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune.

Documentarele au fost realizate cu asistenţa specializată a unor experţi muzeali şi surprind aspecte neştiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Palatul Mogoşoaia, Muzeul Naţional de Geologie, Centrul expoziţional documentar al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Naţional „George Enescu” şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.Noaptea Muzeelor

„Suntem onoraţi să facem parte din acest proiect şi să avem şansa de a transpune în imagini poveştile necunoscute a 10 muzee bucureştene. Cred cu tărie că instituţiile de cultură pot coagula comunităţile în jurul lor şi cred în puterea poveştilor istorisite în aceste 10 mini-documentare prin vocea Maiei Morgenstern. Evenimente ca Noaptea Muzeelor sunt esenţiale pentru dezvoltarea unei societăţi, milionul de oameni care ies în stradă pentru acest eveniment spune foarte multe despre potenţialul cultural al românilor”, a declarat Oana Drăgulinescu, managing partner Quartz Media Production, producătorul seriei de mini-documentare „Poveşti neştiute ale muzeelor”.

Fiecare muzeu are pregătit pentru publicul său un program diversificat, interesant, care aduce la un loc diferite arte şi experienţe senzoriale.

Mai mult decât atât, peste 30 de muzee din toată ţara vor putea fi explorate prin tururi interactive, disponibile gratuit prin aplicaţia Questo. Tururile, construite de către muzeografi, în colaborare cu arhitecţii de experienţe din echipa Questo, aduc un plus de interacţiune vizitatorilor şi vor fi disponibile de pe data de 19 mai.

„Vizitatorii vor găsi în aplicaţie diferite misiuni antrenante şi vor fi ghidaţi pas cu pas printre exponatele din muzee. Pe măsură ce rezolvă provocările din aplicaţie, află poveşti neştiute despre expoziţii sau oamenii care au legătură cu acestea.

Spre exemplu, vizitatorii pot descoperi ce legătură există între Palatul Culturii din Iaşi şi Suleiman Magnificul, iar la Cimitirul Bellu din Bucureşti pot afla despre faptele celor care au făcut posibilă Marea Unire. Aceste poveşti şi legende, şi alte câteva sute, pot fi descoperite în cele peste 30 de muzee participante prin tururile din aplicaţie. Mai mult, la Muzeul Antipa vizitatorii vor avea două tururi, dintre care primul poate fi parcurs chiar în timp ce aşteaptă să intre în muzeu”, a declarat Claudiu Petria, fondatorul Questo.

Programul complet şi lista complexelor muzeale participante la această ediţie sunt disponibile pe site-ul oficial
www.noapteamuzeelor.ro.

Foto: Noaptea Muzeelor – noapteamuzeelor.ro

28
/04
/21

Joi, 6 mai 2021, între orele 16:00 și 20:00 are loc la Galeria Senat, str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București, la Combinatul Fondului Plastic, deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria Politici ale non-acțiunii.

20
/04
/21

Numeroase lucrări în diverse tehnici, realizate în ultimul deceniu de Maia Ștefana Oprea, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste contemporane din România, se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things“ / „Despre naturalețea lucrurilor“, curator Ana Sultana Cipariu, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com, fiind cea de-a noua expoziţie în „realitate virtuală“ găzduită aici, alături şi de reconstrucţia virtuală a atelierului marii pictoriţe Valentina Rusu Ciobanu.

20
/04
/21

Expoziția Shaping Design. Together. va avea loc în perioada 5-13 iunie 2021, în cadrul Romanian Design Week, la Muzeul Național de Artă al României.

16
/04
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect de recuperare a producției culturale queer din ultimii 20 de ani, care se axează pe trei direcții: arte vizuale, arte performative și literatură. TRIUMF AMIRIA este un efort de diseminare extinsă a culturii queer locale, care își propune în același timp să identifice mai multe direcții pentru viitorul producției culturale queer.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.