1984, de George Orwell, din nou pe ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/1984-de-george-orwell-din-nou-pe-ecrane/

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza „Ultimatumul lui Bourne”, va regiza o adaptare cinematografică a romanului „1984”, de George Orwell, informează bbc.com.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2014

1984 / Acest film inspirat din romanul distopic al lui George Orwell, considerat strămoşul conceptului „Big Brother”, va fi produs de Scott Rudin. Nu se cunosc deocamdată detalii despre distribuţia acestui proiect cinematografic.

Într-o altă adaptare cinematografică a aceluiaşi roman, regizat de Michael Radford, rolul principal din romanul lui Orwell, Winston Smith, a fost interpretat de actorul John Hurt.

Printre filmele regizate de Paul Greengrass se remarcă peliculele din franciza „Ultimatumul lui Bourne”, „Duminica însângerată/ Bloody Sunday” (2002), „Zborul United 93/ United 93” (2006) şi „Zona verde/ Green Zone” (2010).

Paul Greengrass

Paul Greengrass

Romanul lui George Orwell portretizează o societate distopică, în care oamenii sunt supravegheaţi prin intermediul unor ecrane de televiziune şi conduşi de un lider care îşi spune „Big Brother”.

Acţiunea celebrului roman „1984” este plasată într-o societate în care se instalează o stare de paranoia generalizată.

Propaganda, supravegherea, controlul minţii şi cultul personalităţii – concepte întâlnite în state totalitariste precum Germania nazistă şi Uniunea Sovietică stalinistă – au atins culmi de neegalat în acest roman scris în 1948 şi publicat în 1949.

Romanul „1984” a cunoscut deja câteva adaptări pentru televiziune şi marele ecran, cea mai recentă dintre acestea fiind o versiune cinematografică lansată în anul 1984, regizată de Michael Radford, în care rolurile principale au fost jucate de John Hurt, Richard Burton şi Suzanna Hamilton.

Foto: 1984, Paul Greengrass – cinemagia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.