În iunie 1984, eram prea mic şi prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să ştiu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate poziţiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, graţie fotbalului.
Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|12 iulie 2016
Visam enorm, discutam până la poalele infinitului, scriam monstruos, cuprins de o transă fotbalistică uluitoare. Încă nu știam că era primul turneu final văzut integral, minut cu minut și comentat „în direct” de mine pe un caiet „de română”. O lucrare grea, cu multe greșeli și naivități de care sunt mândru și astăzi, dovadă că acel caiet stă la loc de cinste în bibliotecă, între „1984” al lui Orwell și „Dragostea în vremea holerei” a lui Marquez. Dacă nici eu nu mă pun la loc de cinste, atunci cine?
Asteptam postașul cu presa ca pe un frate întors din război, iar un almanah realizat de ziarul Sportul, achiziționat de unchiul meu (PeNiță), în care turneul final era foarte bine prezentat, m-a făcut să rostesc atunci o enormitate care încă mă urmărește: „Nu există carte mai bună decât asta!” Mi-am mai coafat părerile vizavi de cărți între timp, dar trebuie să recunosc că la momentul respectiv m-am simțit ca un Vanghelie, care se culturalizează sportiv grație „almanahelor”.
Cu toate restricțiile din lume pe capul meu, așa erau vremurile, aveam așteptări enorme de la echipa lui Lucescu la acel turneu francez. Cu toate libertățile posibile la picioare, acum, trebuie să fiu sincer și să spun că nu aștept mai nimic de la echipa lui Iordănescu, dar promit să mă bucur de fiecare gol, de fiecare pasă executată corect sau dacă realitatea din teren o impune, de fiecare degajare în tribună.
Nu cad în capcana de a compara lotul de atunci cu cel de acum, dar am curajul să spun că Hagi, Lung, Cămătaru, Coraș, Gabor, Ștefănescu erau mult mai liberi pe terenul de joc decât sunt acum Stancu, Stanciu, Torje, Chiricheș (pe Sânmărtean nu-l pun) înrobiți de ideile tehnico-tactice, nu mereu cele mai fericite, ale antrenorilor.
Fotbalistic sunt optimist – o boală ciudată care în ceea ce mă privește în viața de zi cu zi nu se manifestă deloc – dar trebuie să recunosc că mă simt incapabil să aduc foarte multe argumente în sprijinul optimismului tricolor.
Abia aștept să vă anunț sâmbătă, la prima oră, că m-am înșelat până la ultima virgulă, iar Iordănescu e un uriaș strateg care a făcut din 23 de jucători, bici! Dacă nu, nu, uneori se întâmplă să mai avem și dreptate.
Poate părea absurd, din foarte multe puncte de vedere, dar aș vrea să mai retrăiesc o zi din iunie 1984.
INSERT
„Almanahul Sportul 84 aduce un omagiu fierbinte partidului, secretarului său general, Tovarășul Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România, pentru minunatele condiții de viață, muncă și sport oferite generos tineretului, tuturor locuitorilor patriei.” (prima frază a primului text dintr-o lucrare dedicată sportului – Almanahul Sportul 84)
”Este una dintre pozele acelea în așa fel realizate, încât ochii te urmăresc din orice unghi. Sub ea scrie: FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE”. (ultima frază de pe prima pagină a romanului „1984”)
Foto: 1984, Europeanul Metropolis – Dede’s
