2012: Cărţile preferate ale românilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/2012-cartile-preferate-ale-romanilor/

Opt dintre cele mai cumpărate 10 titluri din România sunt cărţi care privesc transformarea personală, motivaţia şi resorturile psihologice, potrivit unei analize a datelor generate de librăria www.elefant.ro pentru primele opt luni ale acestui an. Printre titlurile preferate de cei care au achiziţionat cărţi de la librăria Elefant.ro se numără „Cele 50 de vicii ale […]

Un articol de |20 septembrie 2012

Opt dintre cele mai cumpărate 10 titluri din România sunt cărţi care privesc transformarea personală, motivaţia şi resorturile psihologice, potrivit unei analize a datelor generate de librăria www.elefant.ro pentru primele opt luni ale acestui an.

Printre titlurile preferate de cei care au achiziţionat cărţi de la librăria Elefant.ro se numără „Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”, de E.L. James, „Studiul China”, de T. Colin Campbell, „Sănătatea are gust”, de Mihaela Bilic, „Secretul”, de Rhonda Byrne, şi „Jamie, ministrul hranei sănătoase”, de Jamie Oliver.

„Românii dau bani pe cărţi care sunt simptomatice pentru motivaţia (interesul) lor: sănătate, dar nutriţie (are tangenţe şi cu corpul şi cu frumuseţea), erotism în diferite versiuni (mai mult sau mai puţin exotice pentru ei) şi cărţi despre echilibru, fericire, dezvoltare personală şi tot ce ţine de psihismele lor şi de atitudinea faţă de viaţă. Într-un fel, ei încep să internalizeze responsabilitatea faţă de propria lor persoană, pentru că la români imaginea de sine depinde foarte mult de ceea ce cred alţii. Consumatorii de cărţi sunt mai degrabă femei, caracterizate prin interesul pentru tematicile respective – nutriţie, introspecţie şi spaime fizice”, spune psihologul Aurora Liiceanu, colaborator al blogului literar BookMag, secţiune a Elefant.ro.

Majoritatea dominantă a cumpărătorilor de carte pe portalul Elefant.ro este reprezentată de femei (75% din total). Acest fapt poate fi explicat şi prin popularitatea ridicată a cărţilor pentru copii, ce reprezintă a doua cea mai bine vândută categorie, dupa romane, şi urmată de lectura motivaţională, se mai spune în comunicat.

„Romanele rămân pe primul plan, aproximatix 300.000 euro au fost investiţi de către cititori în acest segment în perioada analizată. Interlocutorii noştri au un profil special, sunt dintre cei familiarizaţi cu mediul online, sunt educaţi şi au o apetenţă crescută pentru citit, jumătate din clienţi revin cel puţin de două ori pe trimestru pentru achiziţia de carte”, spune Adrian Dinu, director executiv Elefant.ro.

Potrivit comunicatului, şi în România, ca pe majoritatea pieţelor din lume, cel mai vândut titlu al anului a fost, până în prezent, „Cele 50 de vicii ale domnului Grey”, primul volum din trilogia semnata E.L. James. „Jocurile foamei”, cel de-al doilea bestseller în ţările europene, precum Germania, Franţa şi Marea Britanie, este depăşit în România de noile ediţii ale romanelor „Un veac de singurătate” şi „Dragostea în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez.

„Cărţile din clasament ne-ar putea face să credem că individualismul se dezvoltă la români prin influenţe externe. Totuşi, narcisismul infantil al conaţionalilor apare în sondaje, de exemplu IRES a publicat informaţia conform căreia 80% din români se cred frumoşi, ceea ce eu nu prea cred”, mai remarcă Aurora Liiceanu.

Cel mai popular gen în rândul cumpărătorilor de pe site-ul Elefant.ro au fost romanele, cu următoarele titluri: „Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”, de E.L. James; „Dragostea în vremea holerei”, de Gabriel Garcia Marquez. (ediţia 2012); „Moştenirea (al patrulea volum al ciclului „Eragon – Moştenirea”), de Christopher Paolini; „Chemarea Îngerului”, de Guillaume Musso; „Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez (ediţia 2012)”; „Jocurile Foamei: Sfidarea” (Hardcover), de Suzanne Collins; „Jocurile Foamei: Revolta” (Hardcover), de Suzanne Collins; „Copilul german”, de Camilla Lackberg; „Urzeala Tronurilor”, de George R. Martin; „Dansul dragonilor”, de George R. Martin.

Cele mai cumpărate cărţi pentru copii de pe Elefant.ro sunt: „Marea carte despre cultură generală”; „Jurnalul unui puşti 5. Jurnalul meu”, de Jeff Kinney; „Colecţia Muzzy – 30 volume”; „Însemnările unei puştoaice. Volumul 1”, de Rachel Renee Russell; „Jurnalul unui puşti 1”, de Jeff Kinney; „Însemnările unei puştoaice. Volumul 2”, de Rachel Renee Russell; „Jurnalul unui puşti 3. Ultima picătură”, de Jeff Kinney; „Jurnalul unui puşti 2. Rodrick e cel mai tare”, de Jeff Kinney; „Micul prinţ”, de Antoine de Saint-Exupery; „Jurnalul unui puşti 4. Căldură mare”, de Jeff Kinney.

Un alt gen căutat de cititorii care au cumpărat cărţi de la Elefant.ro este cel al lecturii motivaţionale, cele mai vândute titluri fiind: „Secretul”, de Rhonda Byrne; „Magia”, de Rhonda Byrne; „Inteligenţa emoţională” (ediţia a III-a), de Daniel Goleman; „Puterea”, de Rhonda Byrne; „Secretul: Învăţături zilnice” (volumul 3), de Rhonda Byrne; „Secretul: Cartea Recunoştinţei” (volumul 2), de Rhonda Byrne; „Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent”, de Dale Carnegie; „Lasă grijile, începe să trăieşti” (ediţia a IV-a, revizuită), de Dale Carnegie; „De la idee la bani” (ediţia a II-a), de Napoleon Hill; „Poţi să-ţi vindeci viaţa”, de Louise L. Hay.

În comunicat nu se precizează câte exemplare au fost vândute din fiecare volum enumerat în aceste topuri.

Elefant.ro este una dintre cele mai mari librării online de pe piaţa din România. Librăria a fost inaugurată pe 17 iunie 2010, graţie unei finanţări din partea fondului de investiţii Greenlight Invest.

Sursa: Mediafax

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.