24 de ani de… Excelsior, pe 22 aprilie. Ziua în care maestrul Ion Lucian ar fi împlinit 90 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/24-de-ani-de-excelsior-pe-22-aprilie-ziua-in-care-maestrul-ion-lucian-ar-fi-implinit-90-de-ani/

Marţi, 22 aprilie, este o zi cu totul specială în viaţa Teatrului Excelsior. Este chiar momentul de întemeiere al acestui lăcaş de cultură. Pe 22 aprilie s-a născut maestrul Ion Lucian, care în urmă cu 24 de ani, a adus pe lume cel mai drag copil al său: Teatrul Excelsior.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2014

Dispariția tragică a fondatorului Teatrului Excelsior, Ion Lucian, la 31 martie 2012, a fost doar pământeană, căci ființa lui spirituală continuă să respire prin fiecare por al acestui teatru – afirmă, într-un comunicat, reprezentanţii instituţiei culturale.

Alături de maestru, s-au aflat la începuturile acestei aventuri teatrale : Paula Sorescu Lucian, Genoveva Preda, Daniela Anencov,  regretatul Victor Radovici, Vasile Menzel, Gabriela Blebea, Nicu Alifantis și actualul director al teatrului, Aurel Mitran.

După mai bine de 12 ani de luptă cu birocrația și inerția instituțiilor de cultură, în vara anului 2011, Excelsior a renăscut, iar în noul sediu situat pe strada Academiei nr.28, se ascunde Casa Copilăriei și a Poveștilor Nemuritoare, de care avem atâta nevoie cu toții: de la cei mici, până la cei mai vârstnici dintre noi.

Iar, această luptă pe viață și moarte a fost dusă până la ultima suflare de maestrul Ion Lucian. Pe 22 aprilie 2014, ar fi trebuit să împlinească 90 de ani.

24 de primăveri înfloresc de Ziua Teatrului Excelsior

Bucuria de a trăi prin teatru, alături de spectatori, de cei mai sinceri şi inocenţi dintre ei, copiii, este unică şi ea se petrece cu aceeaşi intensitate de 24 de ani. Există în inima Bucureştiului, un loc hărăzit de zeiţele artelor cu cele mai alese daruri.

Aici, în strada Academiei nr. 28, în Casa Poveştilor, Teatrul Excelsior are întotdeauna uşile larg deschise.

Pe 24 aprilie, la ora 18.30, veniți să vedeți minunea: de Ziua Teatrului Excelsior, vor înflori 24 de primăveri. Veți intra în lumea cu miros de vacanță, cu arome dulci de povești nemuritoare.

Amfitrionul Zilei Teatrului Excelsior va fi charismaticul  actor Vasile Menzel . Îi vor sta alături actorii Paula Sorescu Lucian, Janine Stavarache, Annemary Ziegler, Ștefan Velniciuc.

Excelsior

Aceştia vor da viață câtorva poeme ale maestrului Ion Lucian, care pe 22 aprilie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani

Academicianul Dinu Sărau, profesorul universitar Ion Toboșaru, diplomatul de carieră Andrei Magheru, regizorul și textierul Aurel Storin, actrița Genoveva Preda, sunt câțiva dintre invitații de onoare, care vor împărtăși publicului gândurile lor despre cel care a creat un univers al imaginației fără limite, atât în teatrul pentru adulți, cât și în teatrul pentru copii.

Un moment aparte îl va constitui prezentarea  unui fragment din viitoarea carte  “Biruințele unui învins”, un volum de memorii ale maestrului Ion Lucian și mărturii despre personalitatea sa, îngrijit de Ioana Bogdan, în lectura sensibilă a actriței Paula Sorescu Lucian.

Directorul interimar  al teatrului, Aurel Mitran, v-a pregătit o surpriză de proporții. O să vă conducă prin culisele teatrului, iar de acolo veți fi “aruncați”  într-o aventură uluitoare. Veți descoperi “La Grande Magia” din ținutul secret al copilăriei.

Vă așteptăm la Ziua Teatrului Excelsior, să participăm împreună la sărbătoarea celor 24 de primăveri din Casa Poveștilor!

Foto cu Ion Lucian şi Teatrul Excelsior – wikipedia, Cinemagia

03
/08
/16

Cameron Douglas, fiul cel mare al actorului Michael Douglas, a ieșit zilele trecute din închisoare unde a ispășit o condamnare de aproape șapte ani pentru trafic de droguri și intenționează să-și publice memoriile.

03
/08
/16

"Sieranevada", cel mai recent film semnat de Cristi Puiu, va rula, începând de astăzi, în cinematografele din Franța. Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Puiu are, tot astăzi, premiera în Australia, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Melbourne (24 iulie—14 august).

03
/08
/16

Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din țară, va fi cel mai mare podium amenajat în România.

02
/08
/16

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum. Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale.

02
/08
/16

Festivalul de Film de la Locarno (Elveția) va acorda premiul pentru activitate artistică lui Harvey Keitel în 6 august, în Piazza Grande. Festivalul recompensează astfel unul din cei mai mari artiști de la Hollywood, care va împlini, în curând 50, de ani de carieră.

02
/08
/16

În perioada 3-18 septembrie 2016 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema dedicat documentarului creativ și inovarii în domeniile ficțiunii, non-ficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social.

01
/08
/16

În perioada 22 – 24 august, Divan Film Festival va găzdui în Portul Cultural Cetate „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria).

01
/08
/16

Aşezat pe malurile Dâmboviţei, cu un sol nisipos şi pânza freatică la suprafaţă, oraşul n-a putut beneficia, sute de ani de construcţii înalte; când au fost totuşi ridicate, s-au crăpat, s-au prăbuşit şi ruinat în urma cutremurelor, a invaziilor străine ori a nepăsării locuitorilor.

01
/08
/16

În această vară, Editura Herald lansează ediția din 2016 a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie, ești invitat să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.

01
/08
/16

Miercuri 3 august, debutează ediția a IV a a Turneului Național “Muzica în Palatele României”. Protagonist - Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, cel care va propune la lăută și chitară un itinerariu sonor care va porni din perioada Renașterii și va ajunge până în spațiile sonore spaniol și sud american ale secolului XX.

01
/08
/16

Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.