25 de ore de teatru non-stop – ediția a V-a, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ore-de-teatru-non-stop-editia-a-v-a-la-sibiu/

Ediţia aniversară “25 de ore de teatru non-stop” va avea loc la Sibiu în 25-26 aprilie.

Un articol de Liliana Matei|8 aprilie 2015

Festivalul, organizat de Asociația Culturală Bis a pornit în anul 2011 ca un omagiu adus Zilei Mondiale a Teatrului. Ideea de teatru non-stop (spectacolele și evenimentele se succed fără încetare timp de mai bine de 25 de ore; la miezul nopții, la 5 dimineața sau în toiul zilei) a atras încă de la prima ediție publicul din Sibiu și din țară.

Festivalul se adresează cu precădere teatrelor independente (nu este competitiv, cu jurii sau premii). Acțiunea se vrea un liant între artiștii tineri din țară și nume consacrate ale scenei. Ediția din acest an, ediția aniversară, este cea mai complexă de până acum, însumând 27 de spectacole și evenimente în 17 locații din oraș.

Companii din București, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu vor performa alături de nume deja cunoscute ale scenei românești, ca Ioan Gyuri Pascu sau Ada Milea.
Conferințele vor aduce în fața spectatorilor personalități de marcă precum: Constantin Chiriac, Coca Bloos, Dan Vasiliu sau Părintele Constantin Necula.

Deschiderea va avea loc la Sala Thalia, sâmbătă 25 aprilie la ora 19.00. Cap de afiș va fi Ioan Gyuri Pascu. Alături de el pe scenă vor păși actori, dansatori și muzicieni tineri, cu momente de virtuozitate: Adrian Strâmtu, George Constantinescu, Claudiu Fălămaș, Flora Pop.

La Gala de deschidere comedia de calitate se va îmbina cu performance-ul muzical. Se va dansa step, se va cânta live, se vor rosti pamflete, iar îndrăgitul artist Ioan Gyuri Pascu promite un show de 5 stele.

De-a lungul nopții orașul întreg se va transforma într-un carusel al emoției artistice – se vor suprapune spectacole de marcă ale momentului. Teatrul de Artă București va prezenta ultima sa producție, “Dureri fantomă” și Lightwave Theatre Company va prezenta la Teatrul Gong “Iubitafizica”, după un text de Iulian Tănase (autorul va fi prezent în sală).

Un eveniment inedit este montarea spectacolului “Casa din copac” (Auăleu Teatru Timișoara) în Casa Monument UNESCO de pe strada Turnului nr. 7, din Orașul de Jos. “Beat Bukowski” (un performance marca BIS) alături de “Monoloagele vecinului“ (cel mai jucat one man show din teatrul independent al ultimilor ani) vor întregi tabloul nocturn alături de multe alte spectacole.

La ora dimineții se va rosti poezie proaspătă, în Atrium Cafe, în Piața Mică a Sibiului, în prezența autorilor (Zona Nouă). La 10 dimineața, în Piața Mare va avea loc tradiționala înviorare în pijamale coordonată de actorul Florin Coșuleț.

Miezul zilei de duminică 26 aprilie transformă orașul într-un spațiul al conferințelor de calitate. La Librăria Humanitas profesorul Dan Vasiliu va vorbi despre funcțiile teatrului în societate, iar actrița Coca Bloos va fi părtașă la o întâlnire de suflet cu publicul sibian. La Librăria Habitus vor conferenția despre “Puterea cuvântului” două dintre cele mai marcante personalități ale Sibiului contemporan: actorul Constantin Chiriac și teologul Constantin Necula.

Pe scena Sălii Bibliotecii Astra (scena primului spectacol de limbă română din Transilvania) vor păși cei mai tineri actori invitați în festival, Compania Okaua din București, iar la ora 17.00, la Habitus, Iulia Colan (cea mai bună actriță la FNTI) ne propune un original și tulburător Charlie în spectacolul “Flori pentru Algernon”.

Actrița și scriitoarea Lorena Lupu va interpreta propriul text, iar gazda festivalului, Compania Teatrală BIS din Sibiu va pune în scenă spectacolul “Născut în ‘90”, o mostră de teatru social autobiografic, care are în distribuție numai actori născuți în anul 1990.

Închiderea va avea loc duminică, 26 aprilie 2015, la ora 21.00, la Oldies Pub, cu un concert Ada Milea. Alături de artistă, pe scenă vor fi Bobo Burlăcianu și actrița Anca Hanu.

Programul complet și detalii despre evenimente pot fi găsite pe site-ul: www.respirateatru.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/respira.teatru

Biletele au fost puse în vânzare la: Agenția Teatrală, Librăria Humanitas, Librăria Habitus.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

27
/04
/23

Pe 28 aprilie 2016 lua naștere Teatrul Stela Popescu, la acel moment celebra actriță română de comedie care era Stela Popescu aflându-se foarte aproape de el şi fiind practic co-semnatarul actului de naștere a unei noi instituții de cultură a Primăriei Capitalei.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

26
/04
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 18:00, premiera spectacolului în limba română „Un ghem de povești”. Producția de la Sibiu este un proiect realizat în colaborare cu patru artiste din Ucraina.

26
/04
/23

Vineri, 28 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare, Teatrul Național Iași lansează premiera pe țară „Lysistrata, dragostea mea", piesă scrisă de Matei Vișniec, poet, dramaturg, romancier și jurnalist, om de cultură de notorietate internațională, și montată de Zalán Zakariás, regizor aflat la primul proiect cu echipa Naționalului ieșean.

26
/04
/23

Teatrul Național din Timișoara continuă să construiască dimensiunea majoră a Capitalei Europene a Culturii punând Timișoara în centrul destinațiilor teatrale de primă mărime ale Europei în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, componentă a Atelierului Identitate, parte a traseului Vocile orașului, inclus în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.