5 întrebări pentru actorii de la Teatrul Metropolis – Alina Rotaru
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-intrebari-pentru-actorii-de-la-teatrul-metropolis-alina-rotaru/

Actorii de la Metropolis răspund la cinci întrebări despre soarta teatrului autohton, într-o perioadă atipică şi delicată pentru scena românească.

Un articol de |11 iunie 2020

1. De ce v-a fost cel mai dor în timpul celor două luni de stare de urgență?

Alina Rotaru: În prima parte a acestei perioade mi-a fost dor de rutina plimbărilor în parc. Așteptam să mai treacă o zi ca să putem ieși un pic la soare. Și așteptarea s-a încheiat. Ne luăm din nou vitamina D.

2. Credeți că lumea se va schimba în urma acestei pandemii? În ce fel?

De crezut, nu cred. Dar de sperat, sper! Nu știu dacă pandemia are un impact real către transformare. Nu trăim totuși un basm în care pocnim din degete și devenim mai buni, mai toleranți, mai înțelepți, mai iertători, mai responsabili. Nu. Nu știu dacă pandemia mă transformă într-un cetățean mai responsabil. Poate mai precaut. Dar atât pentru început. Și totuși… speranța moare ultima!

3. Ce fel de spectacole credeți că vor căuta spectatorii la teatru după această experiență?

În primul rând sper că vor căuta spectacolele deja existente, pe care încă nu au apucat să le vadă. În al doilea rând sper că vor căuta să vadă și noile producții care vor apărea în momentul în care ni se va da voie să le facem în condiții normale. Spectatorii sunt aceiași, teatrele sunt aceleași, vremurile sunt aceleași… ba chiar aș spune că pofta noastră de a crea a crescut un pic. Deci de ce să se schimbe ceva în mersul la teatru? Trăim într-o lume cu atât de multe posibilități, în așa fel încât ritualul devine o nevoie. Normalitatea stă și în rutină. Iar rutina de a merge la teatru este și sper că va rămâne o îndeletnicire sănătoasă. Așa că spectatorii vor căuta să vadă spectacole și atât.

4. Felul dumneavoastră de a vă raporta la teatru s-a schimbat în vreun fel? Credeți că teatrul va arăta altfel după revenirea la normal?

E o artă care dacă a rezistat celor două războaie mondiale, cred că poate rezista și acestei vacanțe timpurii. Nu zic vacanță în sensul propriu, ci pur și simplu o perioadă de inactivitate. Aleg să nu mă raportez diferit, căci asta pentru mine ar însemna să mă înham la a decoperi roata. Lucru la care nu mă pricep. Piesele sunt și vor fi scrise, regizorii sunt pregătiți să intre pe front, scenele așteaptă să li se calce lemnul, de actori nu mai zic… normal că abia așteptăm să jucăm. Până acum, nimic diferit. În schimb, cred că implicarea ar putea fi diferită. Dacă ar crește treptat, atunci teatrul va avea parte de vremuri mai prietenoase.

5. Dacă ați fi avut o baghetă magică în timpul acestei pandemii, care ar fi cele trei lucruri pe care le-ați fi schimbat sau le-ați schimba de acum încolo?

Aș schimba grija față de sănătate (ca responsabilitate personală și globală), aș lucra la sporirea atenției față de celălalt (în special față de persoanele în vârstă) și aș îmbunătăți calitatea vieții de zi cu zi (doar am bagheta magică).

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.