65 de ani de teatru de marionete la Arad
https://www.ziarulmetropolis.ro/65-de-ani-de-teatru-de-marionete-la-arad/

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Trupa Marionete aniversează zilele acestea 65 de ani de la primul spectacol de marionete din Arad. Cu această ocazie, sâmbătă, 7 mai şi duminică, 8 mai, de la ora 11.00, se vor juca spectacolele Dumbrava minunată, respectiv Hansel şi Gretel.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2016

Dumbrava minunată este o dramatizare după Mihail Sadoveanu de Emil Țigan, regia: Francisca Simionescu (producţie a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, Trupa Marionete) , iar Hansel şi Gretel de Hanyecz-Debelka Róbert, după o idee de Fraţii Grimm, este un spectacol regizat de Szőke Kavinszki András (Teatrul “Regina Maria” Oradea, Trupa Arcadia).

Primul spectacol jucat de Teatrul Prichindel din Arad (aceasta fiind denumirea sa pe atunci), Secţie a teatrului de Stat, s-a numit Galoşul fermecat, iar din distribuţie au făcut parte actorii pregătiţi de şcoala de marionete din Bucureşti.

Direcţia de scenă era semnată de Sanda Diamantescu şi Crisitan Fragopol, un amănunt pitoresc fiind faptul că muzica scrisă de Edgar Cosma era interpretată live la pian de către actorul arădean Mişu Drăgoi.

La o distanţă de 65 de ani, actorii marionetişti arădeni şi păpuşarii orădeni reînvie suflul artistic al acelor ani cu două dintre spectacolele cele mai apreciate ale celor două trupe.

Dramatizată de către Emil Ţigan, director al Teatrului de Marionete din Arad în perioada 1986 – 1993, Dumbrava minunată s-a transformat într-un fermecător spectacol cu măşti şi marionete la fire scurte, o feerie cu lumini multicolore şi muzică antrenantă, o sărbătoare de zile mari savurată de copii de toate vârstele.

Acţiunea, deseori interactivă cu copiii, precum şi textul, care aduce prospeţime şi dă loc pentru improvizaţie, aduce savoare şi farmec acestei poveşti clasice şi bine cunoscute.

De asemenea, cele două spectacole ale trupelor din Arad şi Oradea vor marca şi deschiderea Festivalului Internaţional EuroMarionete (7-18 mai) dedicat anul acesta aniversării celor 65 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Marionete din Arad

Foto: teatru de marionete – facebook.com/Teatrul-Clasic-Ioan-Slavici

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.