A doua ediție SoNoRo Conac a debutat la Conacul Manasia
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-doua-editie-sonoro-conac-a-debutat-la-conacul-manasia/

A doua ediţie SoNoRo Conac a debutat la Conacul Manasia cu un concert şi o expoziţie dedicate lui George Löwendal

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2014

Deschiderea celei de-a doua ediții a seriei de concerte SoNoRo Conac a avut loc pe 10 mai la Conacul Manasia de pe domeniul cu același nume și i-a adus un omagiu scenografului și pictorului George baron Löwendal (1897-1964).

Concertul a fost precedat de vernisajul unei expoziții de scenografie și pictură, cu lucrări semnate de George Löwendal.

SoNoRo Conac „Am îmbinat pentru prima oară în concertele SoNoRo Conac muzica, pictura și arhitectura și cred că am reușit să creăm un mic « Gesamtkunstwerk ». A fost o satisfacție enormă să punem la cale o serată muzicală de excepție, într-un cadru arhitectonic ireproșabil și în fața unui public atât de entuziast, încântat de a fi de față la renașterea unei veritabile tradiții.”- Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Programul serii a cuprins piese de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig Van Beethoven, Josef Suk și, în primă audiție absolută, Diana’s Tango pentru pian solo a compozitorului argentinian contemporan Marcelo Nisinman. Diana Ketler (pian), Răzvan Popovici (violă) și bursierii SoNoRo Interferențe Ela Bokor (violoncel) și Radu Greluș (clarinet) sunt artiștii care au concertat la Conacul Manasia.

Domeniul și conacul Manasia se află în apropierea Urzicenilor și reprezintă un loc aparte în arhitectura veche a Bărăganului.

Până la jumătatea secolului al XIX-lea, această proprietate a fost reședința principelui Efrem Obrenovici. Din anul 1970 și până în anii colectivizării, Domeniul Manasia a aparținut familiei ministrului bulgar de externe Ion Hagianoff, care a reușit să aducă acestui ansamblu un farmec unic, inconfundabil, păstrat până astăzi.

Fundaţia Löwendal, înființată în anul 2010 de către Ariadna Avram, nepoata artistului George Löwendal, îşi propune să facă larg cunoscută opera artistică a pictorului și scenografului George baron Löwendal, una dintre figurile marcante ale lumii artistice româneşti din perioada interbelică şi postbelică, dar și să încurajeze arta contemporană.

Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac va continua până în septembrie 2014.

Dintre clădirile superbe care vor găzdui serile SoNoRo Conac 2014 amintim Castelul Huniazilor, Conacul Hodoni, Biserica Neagră sau Palatul Cuza. Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac vor fi disponibile în curând pe: conac.sonoro.ro

Foto cu SoNoRo Conac – www.lowendal.org

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.