A murit Damian Crâşmaru. Actorul Teatrului Național București avea 88 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-damian-crasmaru-actorul-teatrului-national-bucuresti-avea-88-de-ani/

Actorul Damian Crâşmaru, care a făcut parte din echipa Teatrului Naţional Bucureşti, a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, la mai puţin de un an şi jumătate de la moartea soţiei sale, actriţa Carmen Stănescu.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2019

Actorul a murit joi dimineață, după o lungă suferință, au declarat reprezentanții TNB pentru MEDIAFAX.

„Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național din București se despart astăzi de marele actor și om de teatru Damian Crâșmaru (1931 – 2019). Un actor cu o forță deosebită, cu o prezență impunătoare și cu un talent șlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică și Ion Finteșteanu, Damian Crâșmaru a debutat pe prima scenă a țării în 1953 și de atunci a rămas profund legat de ea. Alături de doamna sa, marea actriță Carmen Stănescu, de care din păcate ne-am despărțit de curând, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile”, se arată într-un anunț transmis, astazi, de Teatrul Național București.

Damian Crâșmaru s-a născut pe 2 iunie 1931, la Ploiești. A absolvit ca șef de promoție Institutul de Teatru din București, în 1953, la clasa profesorilor George Timică și Ion Finteșteanu. A debutat cu rolul principal din spectacolul ,,Tartuffe de Moliere, în regia profesorului său, Ion Finteșteanu, în 1952. A jucat pe scena Teatrului Național din București.

În afara numeroaselor roluri în spectacole puse în scenă la Teatrul Național București, printre care s-au numărat „Othello”, de William Shakespeare, „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, „Maşinăria Cehov”, de Matei Vişniec, „Trei surori”, de A. P. Cehov, Damian Crâșmaru a jucat și în filme, precum „Pepe şi Fifi”, de Dan Piţa, și „Încrederea”, de Tudor Mărăscu.

A fost căsătorit din 1955 cu actrița Carmen Stănescu, care a murit pe 11 aprilie 2018.

Sursa: Mediafax

Foto: Damian Crâșmaru și  Carmen Stănescu – facebook

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu