A murit scriitoarea Ana Maria Sireteanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-scriitoarea-ana-maria-sireteanu/

Scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu, director al postului Radio România Cultural în perioada 1996 – 2002, a murit vineri, la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

Un articol de Liliana Matei|21 iunie 2014

Ana Maria Sireteanu s-a născut în Bucureşti, pe 21 februarie 1945. A fost nepoată din partea mamei, din familia Brăescu, a celebrei performere naţionale şi internaţionale în paraşutism şi în aviaţie Smaranda Brăescu şi a pictorului Tache Brăescu. Tatăl Anei Maria Sireteanu a fost actorul de film şi teatru Dorin Sireteanu, foarte cunoscut în perioada interbelică pentru rolurile principale în primele filme româneşti, precum „Iancu Jianu” şi „Ciuleandra”.

Ana Maria Sireteanu a urmat cursurile Liceului „Sf. Iosif” din Bucureşti, redenumit „Vasile Alecsandri”, şi pe cele ale Liceului „Mihail Sadoveanu”, pe care l-a absolvit în 1962. În anul 1967 a fost admisă la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Ulterior a susţinut un doctorat în ştiinţe psihologice, specializarea psihologie mass-media, cu teza „Creaţia imagologică – Rolul mass-media”, precizează Mediafax.

În anul 1968 a început colaborarea cu radioul public. În perioada 1975 – 2003 a fost redactor de emisiuni radio şi TV culturale şi educaţionale la Radioteleviziunea Română, iar, după 1990, realizator.

A deţinut, tot după 1990, mai multe funcţii manageriale, între anii 1996 şi 2002 fiind directoarea postului Radio România Cultural. A rămas colaboratoarea radioului până în anul 2005.

În perioada 2003 – 2005 a fost profesor asociat al Facultăţii de Jurnalism, Universitatea Hyperion, şi, între 2005 şi 2008, lector doctor la catedra de jurnalism radio a Facultăţii de Jurnalism din Universitatea Hyperion.

De asemenea, Ana Maria Sireteanu a transpus în plan profesional realizările personale creând misiunea culturală educaţională a postului de radio public, prin concepţia grilei de programe şi colaborând cu o echipă jurnalistică performantă şi cu personalităţi din ţară şi de peste hotare. A înfiinţat proiecte, precum Gala Premiilor Canalului Cultural şi spectacolele de poezie şi muzică Arta Poetica, fondate în 1996 în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Totodată, Ana Maria Sireteanu a fost o apreciată poetă (volumele „Amintiri din Tranziţara” şi „Psihopoezia”), precum şi coordonatoare a două manuale de jurnalism cultural editate în 1998 şi 2000.

Activitatea sa a fost recompensată cu diploma de onoare din partea Societăţii Române de Radiodifuziune pentru întreaga activitate, Distincţia Culturală pentru ataşamentul faţă de opera Academiei Române (2001), Ordinul Ziariştilor clasa a I pentru merite deosebite în întreaga activitate publicistică, dar şi alte premii ale unor prestigioase instituţii din ţară şi din străinătate.

Ana Maria Sireteau a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România – secţia poezie, a Asociaţiei Psihologilor din România, a Consiliului Naţional al Ziariştilor din România. A fost preocupată de activitatea nonguvernamentală, fiind preşedintele Asociaţiei culturale ARCVIPP prin care a promovat memoria celebrei sale mătuşi Smaranda Brăescu.

„Ana-Maria Sireteanu lasă în urma sa o bogată moştenire radiofonică, prin emisiunile şi programele realizate, prin studenţii şi mai tinerii jurnalişti pe care i-a pregătit şi îndrumat. Colegii din radioul public deplâng dispariţia unuia dintre cei mai sinceri şi verticali jurnalişti români de după 1990, modest şi cu mare dragoste pentru oameni şi comunicare şi sunt alături de întrega sa familie. Dumnezeu s-o odihnească!”, se arată pe site-ul Radio Romania Cultural.

Foto: Facebook Ana Maria Sireteanu

 

27
/10
/21

În toamna aceasta, la editura EIKON au apărut două cărţi-eveniment, semnate de prozatoarea Andreea Nanu: „Cum vă place”. Cronică de teatru, operă şi film şi „Eternitatea. Şi încă o zi”. Teatrul lui Andrei Şerban.

27
/10
/21

În Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21 publicată de Editura Trei, jurnalista Jessica Bruder specializată în reportaje despre subculturi surprinde nașterea unei noi categorii sociale, a unui nou stil de viață. America aflată „sub radarul economic” este formată din „americanii în vârstă, scăpătați și itineranți” pentru care speranța unei vieți mai bune ia forma unui drum nesfârșit de-a lungul și de-a latul țării, în căutare de slujbe sezoniere ca să supraviețuiască.

25
/10
/21

Reprezentanța Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Editura Impedimenta, Círculo de Bellas Arte, Școala de arte SUR, Universitatea Complutense din Madrid, Facultatea de Filologie și Librăria Rafael Alberti organizează o serie de întâlniri literare ale scriitorului Mircea Cărtărescu, în perioada 26-27 octombrie 2021.

18
/10
/21

Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

11
/10
/21

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

11
/10
/21

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public și crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

08
/10
/21

Romanul „Ereditate” (Editura Trei, 2021), semnat de tânărul scriitor francez Miguel Bonnefoy, a fost recompensat cu Premiul Librarilor în acest an în Franța și desemnat alegerea României la Premiul Goncourt 2020. „Un roman magic", după cum sublinia publicația Le Figaro.