„Acasă”, debutul regizorului Radu Ciorniciuc, din septembrie pe marile ecrane în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-debutul-regizorului-radu-ciorniciuc-din-septembrie-pe-marile-ecrane-in-aer-liber/

Din 18 septembrie va putea fi urmărit pe ecrane, în aer liber, lungmetrajul „Acasă”, debutul lui Radu Ciorniciuc, care a documentat, timp de patru ani, tranziţia unei familii de la viaţa în mijlocul naturii din Delta Văcăreşti la adaptarea în jungla urbană a Capitalei.

Un articol de Liliana Matei|25 august 2020

Filmul a fost distins, pe 20 august, în cadrul Galei de închidere a Sarajevo Film Festival, cu Human Rights Award/ Premiul pentru Drepturile Omului, acordat celui mai bun film din competiția documentarelor, care urmărește o temă universală legată de drepturile omului. „Acasă” este primul film românesc ce primește această distincție.

„Uman, filmul vorbește despre căutarea, pe care o avem cu toții, a unui loc – în noi și în jurul nostru – pe care să-l putem numi al nostru, acasă. Explorează întrebări precum: Ce este fericirea? Ce înseamnă o familie? Unde este acasă? Filmul documentar, atunci când este făcut cu pasiune, onestitate și dragoste, este un mediu care ne ajută să înțelegem atât lumea din noi, cât și pe cea din jur mai bine”, spune Radu Ciorniciuc.

Filmul va avea trei proiecții speciale, organizate în parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești, chiar în interiorul Parcului, pe 15, 16 și 17 septembrie. Capacitatea totală este de 60 de locuri, iar biletele se vor pune curând în vânzare.
Proiecțiile vor fi precedate de tururi prin Parcului Natural Văcărești, ghidate de copiii familiei Enache.

„Ne dorim să ajungem în cât mai multe localități din țară. Este un an dificil pentru cinematografia românească, în care planurile cineaștilor și distribuitorilor au fost date peste cap, iar deschiderea cinematografelor este în continuare amânată. Sperăm ca proiecțiile în aer liber ale filmului, care se vor desfășura în condițiile de siguranță impuse în această perioadă, să se bucure de interesul și empatia publicului”, spune producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan.

Câștigător al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj la TIFF 2020, „Acasă” a adunat în acest an numeroase premii internaționale: Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary la Sundance Film Festival, Marele Premiu la DOK.fest Munchen (VIKTOR Main Competition), Premiul Special al Juriului la Thessaloniki Documentary Festival și Marele Premiu (Golden Horn for the Best Director) la Festivalul Internațional de Film de la Cracovia. Distincțiile internaționale îi asigură eligibilitatea în cursa pentru o nominalizare la Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”.

„Acasă” a mai primit în această săptămână și o Mențiune Onorifică din partea juriului Jackson Wild Media Awards™, cea mai importantă competiție media dedicată cineaștilor din domeniul științelor naturii. Documentarul s-a numărat printre cele 620 de propuneri din 30 de țări, toate fiind considerate filme care „reflectă o legătură inerentă cu speciile, locurile și problemele care sunt critice pentru supraviețuirea noastră pe această planetă frumoasă, și amplifică importanța a ceea ce noi, ca indivizi putem realiza pentru a face o diferență – câtă vreme mai avem ocazia”.

Filmul rulează, de asemenea, pe data de 25 august, în cadrul Festivalului One World Romania, de la 20:30, la Mercato Kultur, urmat de o dezbatere cu regizorul Radu Ciorniciuc și Ionela Cristea (Director de Programe al Fundației Roma Education Fund Romania), moderată de Raluca Negulescu-Balaci (Executive Director UiPath Foundation).

Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-one-world-romania-2020-acasa-my-home

„Acasă” poate fi văzut și la Câmpulung Film Fest, pe 28 august, de la 20:30, fiind programat, în continuare și în cadrul unor festivaluri internaționale.

Produs de Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, „Acasă” a avut premiera națională la TIFF 2020  (31 iulie – 9 august, Cluj-Napoca), în cadrul Zilelor Filmului Românesc și a rulat apoi în cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL.

Filmul va fi lansat pe marile ecrane în aer liber 18 septembrie, și ulterior pe HBO GO începând din 15 octombrie.

Radu Ciorniciuc este reporter special și regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF și a fost premiat național și internațional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.