Actorul Corneliu Dan Borcia a murit la vârsta de 71 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-corneliu-dan-borcia-a-murit-la-varsta-de-71-de-ani/

Actorul Corneliu Dan Borcia, care a fost directorul Teatrului Tineretului Piatra-Neamţ în perioada 1995 – 2001, a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă, acesta urmând să fie înmormântat marţi, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamţ.

Un articol de Petre Ivan|18 august 2014

Toţi cei care l-au admirat pe actorul Corneliu Dan Borcia îi pot aduce un ultim omagiu luni, începând cu ora 14.00, şi marţi, până la ora 12.00, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, se arată pe site-ul instituţiei teatrale.

Slujba de înmormântare va avea loc marţi, de la ora 12.30, la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar, în jurul orei 13.00, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamţ.

Corneliu Dan Borcia – scurtă biografie

Născut la Sibiu, pe 30 martie 1943, Corneliu Dan Borcia a copilărit la Tecuci, unde tatăl său era şef de gară, a absolvit studiile liceale la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, apoi a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti, promoţia 1966.

După o scurtă oprire la Teatrul din Turda, începând cu anul 1967 a fost actor al Teatrului Tineretului. A apărut în distribuţia unor mari spectacole precum: „Tristan şi Isolda” (1967), „Act veneţian” (1967), „Omul cel bun din Sîciuan” (1968), „Noaptea încurcăturilor” (1968), „Heidelbergul de altădată” (1969), „Harap-Alb” (1970), „Peer Gynt” (1972), „Nevestele vesele din Windsor” (1978), „Orfanul Zhao” (1995), „Santiago el Campeon” (2003), „Avarul” (2004).

Corneliu Dan Borcia

Corneliu Dan Borcia

Corneliu Dan Borcia a fost descris de critică drept un actor puternic, cu grja detaliului. Acesta fost tentat şi de cinematografie, făcând parte din distribuţia filmelor „Fiul Munţilor”, în regia lui Gheorghe Naghi, „Poliţa în alb”, în regia lui Mircea Gandila, „Mai presus de orice”, în regia lui Dan Piţa, şi „Dumbrava minunată”, în regia lui Gheorghe Naghi.

De asemenea, Corneliu Dan Borcia a fost distins cu premiul pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic la gala UNITER 2000.

În 2005, actorul a înfiinţat Teatrul π Buni, Piatra Neamţ, o companie de teatru alternativ independent, unde s-au montat în spaţii neconvenţionale spectacole precum „Junghiuri”, de Bob Jude Ferante, „Chat”, de Ştefan Caraman.

După pensionare, a colaborat cu teatre din Bucureşti, în special cu Teatrul Nottara, în 2011 participând cu spectacolul „Aniversarea”, în regia lui Vlad Massaci, la turneul acestei instituţii la Londra.

Foto cu Corneliu Dan Borcia – wikipedia, facebook

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.