Adrian Georgescu, despre Exitus
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-georgescu-despre-exitus/

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2017

Vor vorbi, alături de autor: Răzvan Exarhu şi Florin Iaru. Moderatoare: Eli Bădică

Milo, un copil care îşi pierde tatăl la naştere şi mama înainte de a începe să vorbească, pare predestinat să trăiască înconjurat de moarte. Rămîne curînd şi fără mătuşa care l-a luat în grijă, într-o cocioabă de lîngă un crematoriu pentru săraci şi o groapă de gunoi, ceea ce-i atrage şi porecla funestă Exitus.

Singur într-o lume distrusă de ororile războiului, reuşeşte totuşi să rămînă în viaţă, printre oamenii neînsufleţiţi de la morgă şi avînd drept profesori cărţile şi almanahurile găsite printre resturi.

În pragul adolescenţei, hotărăşte să iasă între oamenii vii, dar descoperă că aceştia sînt de o cruzime fără margini şi îl expun mereu unor situaţii extreme. Marii conflagraţii i-a luat locul lupta pentru supravieţuire şi între bande, pericolul pîndeşte la tot pasul, dar pe parcursul călătoriei lui spre maturitate răsare şi speranţa că lumea se poate schimba.

Uneori de o violenţă de neînchipuit, alteori cu totul înduioşător, Exitus ne arată faţa urîtă a societăţii măcinate de război, în care civilizaţia se transformă rapid şi brutal în sălbăticie şi se recîştigă apoi încet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licăr acolo unde întunericul pare etern.

 

Despre Adrian Georgescu

Adrian Georgescu s-a născut pe 24 iulie 1970, la Bucureşti. În 1995 a început să scrie pentru cotidienele Evenimentul zilei, Sportul românesc, ProSport şi Gazeta Sporturilor. În 2000 a fost redactor-şef al revistei Acasă Magazin. În 2007 a devenit jurnalist independent şi a fost desemnat „Ziaristul anului” la Gala Premiilor „Ioan Chirilă”. A mai colaborat cu FHM, Adevărul sau România liberă. În paralel, scrie pe blogul personal adriangeorgescu.ro. A contribuit cu povestiri la volumele colective Răcani, pifani şi veterani (2008), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013) şi De la Waters la Similea (2013). În 2011 a publicat romanul Cîteva sfîrşituri de lume.

Foto: Adrian Georgescu, Exitus – Polirom

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

11
/05
/20

Proiectul „Dăruiește ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toții parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului și au împărtășit povești ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar și-au provocat cititorii să rescrie povestea și să transforme finalul într-unul fericit și plin de curaj.