Agatha Christie, o poveste de succes care a început într-o farmacie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agatha-christie-o-poveste-de-succes-care-a-inceput-intr-o-farmacie/

15 septembrie este o zi importantă în calendarul englezilor. Și chiar în istoria lumii moderne. Pe 15 septembrie 1890 s-a născut cea mai cunoscută şi cea mai citită scriitoare din lume: Agatha Christie.

Un articol de Dana Ionescu|14 septembrie 2020

Ziarul Metropolis vă propune 5 imagini din biografia unei artiste unice și a unei femei curajoase.

La Torquay, în Anglia, acolo unde a venit pe lume și s-a bucurat de o educație aleasă, a început povestea scriitoarei care avea să publice peste 80 de cărți, printre care „Crimă în Orient Express”, „Moarte pe Nil”, „Misterioasa afacere de la Syles”, „Vinovat fără vină”, „Martorul mut”, „Misterul din Caraibe” etc. Acolo, slujbele de duminică, muzica, poveștile (care se citeau doar duminica, ceea ce le făcea și mai atrăgătoare), vizitele lui Henry James și Rudyard Kipling în salonul casei părintești, dar detestatele lecții de desen și pictură au făcut parte din începutul unei vieți care avea să-i oferă multe Agathei și s-o provoace adesea să găsască soluții – ca la matematică, materie care îi plăcea.

Dintr-o copilărie idilică, petrecută într-o casă englezească, unde domnește ordinea, avea să se desprindă în curând o adolescentă cuminte, curioasă, care merge la Paris să studieze muzica, apoi devine protagonista unui destin deloc monoton. Iată, așadar, 5 imagini din această poveste care seamănă mult cu un roman.

1.

Primul zbor cu avionul. Agatha Christie, care debutase la unsprezece ani cu un text publicat într-un ziar local, urcă într-un avion pentru prima dată, la Londra. Merge împreună cu mama ei la un spectacol aviatic, la Londra. Citește pe un afiș: „Cinci lire zborul”. Și povestește în  „O autobiografie”: „Evident, avioanele erau, la vremea aceea, unul dintre principalele subiecte de controversă, stârnind uluire, neîncredere și entuziasm, deopotrivă (…) Cinci lire erau o grămadă de bani pentru noi la vremea aceea, dar a meritat să-i cheltuim, până la ultimul penny. Ne-am îndreptat spre barieră. Pilotul se uită la mine și mă întrebă: Pălăria vă e legată pe cap? În regulă, intrați. Zborul dură doar cinci minute. Ne-am înălțat în văzduh, ne-am rotit în cerc de câteva ori – oh, a fost extraordinar! –, apoi am coborât la sol în zbor planat. Cinci minute de extaz – și încă jumătate de coroană pentru o fotografie: o poză veche, decolorată, pe care o am și azi, cu un punct miniscul pe cer – eu în avion, în ziua de 10 mai 1911”.

2.

Prima carte, scrisă într-o farmacie. Experienței de asistentă medicală care îngrijește răniți din război i se va adăuga, în cazul Agatha Christie, experiența de farmacistă, care, vor spune unii comentatori ai operei ei, va contribui la precizia din soluțiile date în romanele sale polițiste. Substanțe inofensive și otrăvuri, cu toate a lucrat tânăra care, la un moment dat, are primul gând de a scrie un roman. Iată cum își amintește momentul: „Ideea de a scrie o carte polițistă mi-a venit în timp ce lucram la farmacie. Era o idee care încolțise în mintea mea cu câtva timp în urmă, când Madge îmi lansase această provocare – iar îndeletnicirea mea din prezent părea să-mi ofere un cadru prielnic. Spre deosebire de munca în spital, unde era mereu câte ceva de făcut, la farmacie intervalele de maximă aglomerație alternau cu perioade de pauză totală. Câteodată eram de serviciu singură, după-amiaza, și n-aveam nimic de făcut. După ce mă asiguram că sticluțele sunt umplute și soluțiile preparate, eram liberă să fac ce pofteam, cu condiția să nu plec din farmacie”. Și așa se naște romanul de debut: „Misterioasa afacere de la Styles”, scris în anul 1916, în Primul Război Mondial.

3.

Primul drum la volan. O întâmplare mult visată îi aduce femeii dornice să cunoască lumea o mulțime de bucurii. La vremea aceea simbol al masculității, automobilul devine însă de nelipit în existența dinamică a Agathei Christie, pentru care a trăi înseamnă a te plimba – cu trenul, cu vaporul și cu automobilul. Iat-o povestind: „Prima dată când m-am urcat singură la volan a fost un adevărat chin. Tremuram de frică, totuși am reușit să mă descurc destul de bine. (…) Am căpătat un pic de curaj și, după trei sau patru zile, am fost capabilă să mă aventurez pe străzile Londrei, să înfrunt pericolele traficului urban. O, câtă bucurie îmi prilejuia mașina aceea! Cred că în ziua de azi nimeni nu și-ar putea imagina ce lucru extraordinar era pe-atunci să ai o mașină. Să poți merge oriunde îți poftea inima, în locuri prea îndepărtate ca să poți ajunge pe jos… Îți lărgea tot orizontul. (….) Cred că n-a existat niciun alt lucru care să-mi fi oferit mai multe bucurii și satisfacții decât scumpa mea mașinuță Morris Cowley cu bot alungit”.

4.

Prima plecare la Bagdad. Fără niciun însoțitor, Agatha Christie pleacă singură într-o călătorie care rămâne de neuitat și pe care o rememorează în volumul ei de memorii: „Pentru mine era, pur și simplu, un loc în care nu visasem niciodată să ajung, prin urmare îmi făuream o sumedenie de iluzii încântătoare cu privire la el. Călătorisem în jurul lumii împreună cu Archie; fusesem în Insulele Canare cu Carlo și cu Rosalind; de data asta însă, eram singură-singurică. De-abia acum aveam să aflu ce fel de om sunt – dacă eram complet dependentă de alte persoane, cum mă temeam eu. Puteam să mă las în voia pasiunii de a explora locuri noi, de a merge oriunde voiam. Eram liberă să mă răzgândesc în orice moment, chiar și în ultima clipă, așa cum făcusem când îmi schimbasem destinația, preferând Bagdadul Indiilor de Vest. Nu trebuia să țin cont de nimeni altcineva decât de mine însămi. Rămânea de văzut cât de mult avea să-mi placă asta. Știam prea bine că sunt ca un cățel: cățeii nu merg la plimbare decât dacă îi duce cineva. Poate că așa aveam să rămân pe vecie. Speram însă să nu fie așa”.

5.

Primele lucruri care contează pe lista preferințelor. Așa cum o întocmește autoarea, la momentul când își rememorează viața, pentru ea însăși și pentru milioanele ei de cititori, în „O autobiografie”, fișa cuprinde informații importante despre identitatea acestei femei despre care ar fi mult mai mult de spus: „Îmi plac, în schimb, merele, soarele, aproape orice gen de muzică, șinele de cale ferată, jocurile cu numere și, în general, tot ce are de-a face cu numerele, îmi place să merg la mare, să fac baie și să înot, îmi plac liniștea, somnul, visele, mâncarea, mirosul de cafea, crinii, majoritatea câinilor și piesele de teatru. Aș putea să întocmesc o listă mai «adecvată», care să sune mult mai pompos, mai important, dar atunci n-aș fi eu însămi și, după cum v-am explicat mai devreme, trebuie să mă resemnez a fi eu însămi”.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.