Agatha Christie, o poveste de succes care a început într-o farmacie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agatha-christie-o-poveste-de-succes-care-a-inceput-intr-o-farmacie/

15 septembrie este o zi importantă în calendarul englezilor. Și chiar în istoria lumii moderne. Pe 15 septembrie 1890 s-a născut cea mai cunoscută şi cea mai citită scriitoare din lume: Agatha Christie.

Un articol de Dana Ionescu|14 septembrie 2020

Ziarul Metropolis vă propune 5 imagini din biografia unei artiste unice și a unei femei curajoase.

La Torquay, în Anglia, acolo unde a venit pe lume și s-a bucurat de o educație aleasă, a început povestea scriitoarei care avea să publice peste 80 de cărți, printre care „Crimă în Orient Express”, „Moarte pe Nil”, „Misterioasa afacere de la Syles”, „Vinovat fără vină”, „Martorul mut”, „Misterul din Caraibe” etc. Acolo, slujbele de duminică, muzica, poveștile (care se citeau doar duminica, ceea ce le făcea și mai atrăgătoare), vizitele lui Henry James și Rudyard Kipling în salonul casei părintești, dar detestatele lecții de desen și pictură au făcut parte din începutul unei vieți care avea să-i oferă multe Agathei și s-o provoace adesea să găsască soluții – ca la matematică, materie care îi plăcea.

Dintr-o copilărie idilică, petrecută într-o casă englezească, unde domnește ordinea, avea să se desprindă în curând o adolescentă cuminte, curioasă, care merge la Paris să studieze muzica, apoi devine protagonista unui destin deloc monoton. Iată, așadar, 5 imagini din această poveste care seamănă mult cu un roman.

1.

Primul zbor cu avionul. Agatha Christie, care debutase la unsprezece ani cu un text publicat într-un ziar local, urcă într-un avion pentru prima dată, la Londra. Merge împreună cu mama ei la un spectacol aviatic, la Londra. Citește pe un afiș: „Cinci lire zborul”. Și povestește în  „O autobiografie”: „Evident, avioanele erau, la vremea aceea, unul dintre principalele subiecte de controversă, stârnind uluire, neîncredere și entuziasm, deopotrivă (…) Cinci lire erau o grămadă de bani pentru noi la vremea aceea, dar a meritat să-i cheltuim, până la ultimul penny. Ne-am îndreptat spre barieră. Pilotul se uită la mine și mă întrebă: Pălăria vă e legată pe cap? În regulă, intrați. Zborul dură doar cinci minute. Ne-am înălțat în văzduh, ne-am rotit în cerc de câteva ori – oh, a fost extraordinar! –, apoi am coborât la sol în zbor planat. Cinci minute de extaz – și încă jumătate de coroană pentru o fotografie: o poză veche, decolorată, pe care o am și azi, cu un punct miniscul pe cer – eu în avion, în ziua de 10 mai 1911”.

2.

Prima carte, scrisă într-o farmacie. Experienței de asistentă medicală care îngrijește răniți din război i se va adăuga, în cazul Agatha Christie, experiența de farmacistă, care, vor spune unii comentatori ai operei ei, va contribui la precizia din soluțiile date în romanele sale polițiste. Substanțe inofensive și otrăvuri, cu toate a lucrat tânăra care, la un moment dat, are primul gând de a scrie un roman. Iată cum își amintește momentul: „Ideea de a scrie o carte polițistă mi-a venit în timp ce lucram la farmacie. Era o idee care încolțise în mintea mea cu câtva timp în urmă, când Madge îmi lansase această provocare – iar îndeletnicirea mea din prezent părea să-mi ofere un cadru prielnic. Spre deosebire de munca în spital, unde era mereu câte ceva de făcut, la farmacie intervalele de maximă aglomerație alternau cu perioade de pauză totală. Câteodată eram de serviciu singură, după-amiaza, și n-aveam nimic de făcut. După ce mă asiguram că sticluțele sunt umplute și soluțiile preparate, eram liberă să fac ce pofteam, cu condiția să nu plec din farmacie”. Și așa se naște romanul de debut: „Misterioasa afacere de la Styles”, scris în anul 1916, în Primul Război Mondial.

3.

Primul drum la volan. O întâmplare mult visată îi aduce femeii dornice să cunoască lumea o mulțime de bucurii. La vremea aceea simbol al masculității, automobilul devine însă de nelipit în existența dinamică a Agathei Christie, pentru care a trăi înseamnă a te plimba – cu trenul, cu vaporul și cu automobilul. Iat-o povestind: „Prima dată când m-am urcat singură la volan a fost un adevărat chin. Tremuram de frică, totuși am reușit să mă descurc destul de bine. (…) Am căpătat un pic de curaj și, după trei sau patru zile, am fost capabilă să mă aventurez pe străzile Londrei, să înfrunt pericolele traficului urban. O, câtă bucurie îmi prilejuia mașina aceea! Cred că în ziua de azi nimeni nu și-ar putea imagina ce lucru extraordinar era pe-atunci să ai o mașină. Să poți merge oriunde îți poftea inima, în locuri prea îndepărtate ca să poți ajunge pe jos… Îți lărgea tot orizontul. (….) Cred că n-a existat niciun alt lucru care să-mi fi oferit mai multe bucurii și satisfacții decât scumpa mea mașinuță Morris Cowley cu bot alungit”.

4.

Prima plecare la Bagdad. Fără niciun însoțitor, Agatha Christie pleacă singură într-o călătorie care rămâne de neuitat și pe care o rememorează în volumul ei de memorii: „Pentru mine era, pur și simplu, un loc în care nu visasem niciodată să ajung, prin urmare îmi făuream o sumedenie de iluzii încântătoare cu privire la el. Călătorisem în jurul lumii împreună cu Archie; fusesem în Insulele Canare cu Carlo și cu Rosalind; de data asta însă, eram singură-singurică. De-abia acum aveam să aflu ce fel de om sunt – dacă eram complet dependentă de alte persoane, cum mă temeam eu. Puteam să mă las în voia pasiunii de a explora locuri noi, de a merge oriunde voiam. Eram liberă să mă răzgândesc în orice moment, chiar și în ultima clipă, așa cum făcusem când îmi schimbasem destinația, preferând Bagdadul Indiilor de Vest. Nu trebuia să țin cont de nimeni altcineva decât de mine însămi. Rămânea de văzut cât de mult avea să-mi placă asta. Știam prea bine că sunt ca un cățel: cățeii nu merg la plimbare decât dacă îi duce cineva. Poate că așa aveam să rămân pe vecie. Speram însă să nu fie așa”.

5.

Primele lucruri care contează pe lista preferințelor. Așa cum o întocmește autoarea, la momentul când își rememorează viața, pentru ea însăși și pentru milioanele ei de cititori, în „O autobiografie”, fișa cuprinde informații importante despre identitatea acestei femei despre care ar fi mult mai mult de spus: „Îmi plac, în schimb, merele, soarele, aproape orice gen de muzică, șinele de cale ferată, jocurile cu numere și, în general, tot ce are de-a face cu numerele, îmi place să merg la mare, să fac baie și să înot, îmi plac liniștea, somnul, visele, mâncarea, mirosul de cafea, crinii, majoritatea câinilor și piesele de teatru. Aș putea să întocmesc o listă mai «adecvată», care să sune mult mai pompos, mai important, dar atunci n-aș fi eu însămi și, după cum v-am explicat mai devreme, trebuie să mă resemnez a fi eu însămi”.



20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.