Al patrulea an de experiment teatral Laboratorul de Teatru DENS – ediția a IV-a (28 iunie – 5 iulie)
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-patrulea-an-de-experiment-teatral-laboratorul-de-teatru-dens-editia-a-iv-a-28-iunie-5-iulie/

Cinci zile de lucru intens, trei regizori ruşi, actori de la Teatrul Nottara şi colaboratori, texte din dramaturgia rusă contemporană – cel mai provocator eveniment teatral al anului, Laboratorul de Teatru DENS, ajuns la cea de-a patra ediţie, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, oferă din nou cadrul ideal pentru ieşirea din rutină şi pentru experiment.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2019

Laboratorul, inițiat în 2016, sub coordonarea lui Oleg Loevski – critic, profesor, producător de teatru, director artistic, membru al Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret din Rusia, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg –, propune anul acesta, în perioada 28 iunie – 5 iulie, un nou experiment teatral, pornind de la trei texte din dramaturgia rusă contemporană, semnate de Iaroslava Pulinovici, Mihail Durnekov și Iulia Pospelova.

La fiecare ediție, regizorii invitați sunt personalități din mediul teatral rus și internațional, câștigători ai prestigioaselor Premii Masca de Aur sau profesori la cele mai renumite facultăți de teatru din Rusia.

Regizorii care vor lucra cu actorii români anul acesta – Boris Pavlovici, Ruslan Malikov și Dmitri Volkostrelov – sunt artiști care vin cu o viziune proaspătă asupra lucrului la un spectacol, îmbină clasicul și experimentul și au experiență în diferite medii artistice, ca dramaturgi, scenariști, regizori, actori.

Boris Pavlovici (n. 1980) este absolvent al Universității de Teatru din Sankt-Petersburg, iar în prezent este coordonatorul proiectelor social-educaționale la Teatrul Dramatic G.A. Tovstonogov din Sankt Petersburg. A montat spectacole pe texte clasice (Molière, Lope de Vega, Jean Cocteau, A. Pușkin) și contemporane, în diverse teatre din Sankt Petersburg, Tallin, Saratov, Kirov etc. Are două nominalizări la Premiile Masca de Aur pentru un spectacol montat la Teatrul din Kirov.

Ruslan Malikov (n. 1972), regizor, scenarist și producător de teatru, a transformat Centrul Cultural al Universității din Moscova în teatru, unde a și montat mai multe spectacole. A fost membru în echipele de organizare a celor mai importante concursuri de dramaturgie din Rusia, Liubimovka și Noua dramă, și a lucrat pentru mai multe seriale de televiziune și a montat spectacole de teatru, în special piese contemporane, în teatre din  Moscova, la Teatrul Națiunilor, la Teatrul Praktica sau la Teatr.doc.

Dmitri Volkostrelov (n. 1982) este regizor și actor, a fost studentul lui Lev Dodin la Universitatea de Artele Spectacolului din Sankt Petersburg, iar în 2011 a înființat, la Sankt Petersburg, compania independentă „teatr post”, care nu are un spațiu propriu, dar joacă în cluburi, muzee, conace boierești etc. spectacole experimentale pe texte de Pavel Priajko sau Ivan Vîrîpaev.

Laboratorul de Teatru DENS s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes proiecte ale Teatrului Nottara: la prima ediție, toate cele trei spectacole rezultate în urma Laboratorului, Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, în regia Evgheniei Berkovici, 8 femei de Robert Thomas, în regia lui Andreas Merz-Raykov, Burlaci şi burlăciţe de Hanoch Levin, în regia Alessandrei Giuntini, au intrat în repertoriul teatrului, ediția următoare, câștigătorul a fost Roman Feodori, cel mai tânăr regizor rus cu patru Premii Masca de Aur, și s-a întors în 2018, pentru a monta MOLIÈRE/ERÉILOM, o poveste inedită despre viața și opera lui Moliere, care fost recent invitat de onoare la  Festivalul Nauruz din Kazan.

Anul trecut, au fost invitați patru regizori ruși din generația matură (Aleksandr Ogariov, Piotr Șereșevski, Elena Nevejina și Semion Serzin), care au lucrat pe texte rusești scrise în trei secole diferite. Spectacolul lui Piotr Șereșevski, Căsătoria, a avut deja o participare internațională, la Festivalul Pușkin din Pskov, iar Elena Nevejina, al cărei spectacol Fiul cel Mare de A. Vampilov a ieșit câștigător, va veni în toamnă pentru a-l monta în regim normal.

Laboratorul de Teatru DENS este un proiect unic în mediul teatral din România și prin atenția îndreptată asupra spectatorilor, care primesc un rol active, votul lor fiind hotărâtor în alegerea montării care va intra în repertoriul Teatrului în viitoarea stagiune, singura condiție pentru a deveni spectator-votant fiind aceea de a viziona toate cele trei reprezentații.

*

Marți, 2 iulie 2019, de la ora 14:30, la CafeNott, va avea loc o conferință de presă, la care sunt invitați Oleg Loevski și regizorii, alături de unii dintre actorii din distribuții. După conferință, când va începe partea a doua a repetițiilor, vă invităm să asistați și la procesul de lucru, pentru o experiență autentică a Laboratorului de Teatru DENS.

Cele trei schițe de spectacol sunt programate, la cele două săli ale teatrului, pe 4 iulie (ora 18.00 și 20.15) și 5 iulie (ora 19.00).

Foto: Laboratorul de Teatru DENS – facebook

 

 

 

23
/08
/21

„Călătoriile lui Gulliver”, un spectacol coordonat de Silviu Purcărete, „OMMA”, de Josef Nadj, deschiderea Bursei de Spectacole de la Sibiu, o reprezentație în cadrul Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural sunt doar o mică parte din programul bogat pe care cea de-a patra zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu îl oferă publicului.

20
/08
/21

Lucia vorbește, într-un interviu sub formă de alfabet, despre oameni și pisici, piese preferate și vieți visate, mereu cu o melodie bună pe fundal. Lucia va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanţa), în data de 22 august, la ora 14.00.

19
/08
/21

Ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) prezintă, începând din 20 august, o serie de reprezentații excepționale ale artiștilor din România, opere ale unor apreciați regizori și puneri în scenă ale teatrelor românești renumite.

19
/08
/21

În perioada 28 august–5 septembrie, la Teatrul Național din Timișoara va avea loc a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara–Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului.

19
/08
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, „Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar”, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

19
/08
/21

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” va debuta vineri, 20 august, cu Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart, un spectacol dedicat Zilei Naționale a Republicii Ungare, care va fi găzduit în spațiul Bisericii Reformate din Cetate. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov, sub conducerea muzicală a dirijorului Traian Ichim. Organistul Zsolt Garai deschide acest eveniment cu o prețioasă selecție de lucrări ale unor compozitori precum Daniel Kroner, Martin Schneider sau Terényi Ede.

19
/08
/21

Teodora Moroșanu, solista trupei Rockabella, conturează, într-un interviu sub formă de alfabet, o hartă emoțională și personală a traseului său artistic. Trupa Rockabella va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanța).