Alexander Hausvater lansează trei noi volume la Editura Integral
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexander-hausvater-lanseaza-trei-noi-volume-la-editura-integral/

Alexander Hausvater lansează joi, 25 februarie, de la ora 18.00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, trei cărţi scrise în pandemie şi publicate de Editura Integral.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2021

Cele trei volume, intitulate Aici, radio Eros,  Dor călător şi Penumbra, reprezintă forme de rezistenţă într-o perioadă complicată, concretizări ale realităţii că închiderea formală a segmentului cultural nu a oprit creaţia.

La lansare, publicul va putea asista la o o discuţie despre trecerea de la carte la teatru şi respectiv despre procesul invers, presupus de capacitatea creatorului de a pleca din teatru către literatură, fără ca respectivele două domenii să fie vreodată părăsite pe deplin.

Alexander Hausvater va vorbi şi despre Barbă albastră, pus în scenă la Teatrul „Stela Popescu”, urmând ca în luna martie spectacolul să se reia după un an de pauză.

Intrarea este liberă, dar, în conformitate cu reglementările în vigoare, accesul se face pe bază de rezervare la numărul de telefon 0755132155.

Din totalul de 203 locuri ale Sălii mici a Palatului Național al Copiilor, se vor ocupa cel mult 61 de locuri. Prin excepție de la această schemă, vor putea fi ocupate locuri alăturate numai în cazul unui singur adult însoțit de cel mult doi copii în vârstă de pînă la 12 ani.

 

 

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"