Alexandra Sălceanu, actriță: „Teatrul Metropolis e un loc cu o energie foarte frumoasă și aparte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandra-salceanu-actrita-teatrul-metropolis-e-un-loc-cu-o-energie-foarte-frumoasa-si-aparte/

INTERVIU Pe Alexandra o puteţi vedea la Teatrul Metropolis în „Peretele”, „7 dintr-o lovitură” şi „Cum se cuceresc femeile”.

Un articol de Andrei Crăciun|9 iunie 2019

Alexandra Sălceanu, în ce spectacole ai jucat la Teatrul Metropolis din București? Care e povestea lor?

La Teatrul Metropolis joc în Peretele și 7 dintr-o lovitură, scrise și regizate de Lia Bugnar, Cum se cuceresc femeile, adaptare după Woody Allen, regia Liviu Lucaci. Povestea lor este una bazată pe prietenie și noroc. În Peretele am intrat cu vreo două săptămâni înainte de premieră, deoarece Lia avea nevoie de încă cineva pentru rolul Sena, iar prietena mea, Letiția Vlădescu, m-a recomandat. Ulterior, Lia mi-a propus și rolul Fefe din 7 dintr-o lovitură. ”Și de-atunci, toate au mers ca pe roate”(replică din Peretele). În Cum se cuceresc femeile, profesorul meu, Liviu Lucaci, a fost cel care mi-a propus rolul Linda. Ne-am întâlnit pentru o discuție, apoi pentru o primă lectură și apoi am început repetițiile. Sunt spectacole care îmi sunt foarte dragi și am numai amintiri plăcute atât din perioada repetițiilor, cât și din cadrul reprezentațiilor. Și le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să fac parte din ele!

Ce a însemnat în cariera ta Teatrul Metropolis? Cum ți-a schimbat traiectoria?

A însemnat destul de mult și de important. Pot spune că mi-a schimbat traiectoria pentru că de când am început să joc la Metropolis am reușit să mă întrețin din teatru. În plus, jucând foarte des, am învățat să aplic toată teoria învățată în facultate. Ceea ce a fost extrem de important! Contează enorm să joci constant. Nu știu cum poți crește altfel. Practic am crescut la Metropolis.

Cum este publicul de la Teatrul Metropolis? Ce este special la acest teatru?

Publicul mi s-a părut cald, în general. Merge cu tine. Ține la actori. Ce mi se pare special la Metropolis este energia locului. E un loc primitor și care te binedispune. Sau or fi oamenii de acolo? Nu știu exact.

Ca spectator ai umblat pe la Metropolis? Ai văzut ceva ce ți-a plăcut pentru totdeauna?

Am umblat mult ca spectator. Aș recomanda oricând Procesul caprei cu un ied, scris și regizat de Radu Iacoban.

Spune-mi cele mai frumoase și mai caraghioase întâmplări trăite de tine la Metropolis?

Sunt foarte multe. Cred că cele mai multe au fost la Peretele. Dar cele mai amuzante, pentru mine, au fost multiplele momente în care fie trebuia să intru în scenă mai târziu, fie să ies pentru câteva momente și să revin și, nu știu cum, de fiecare dată eram oprită de către o doamnă plasatoare care mă informa că nu am voie să intru în sală pentru că spectacolul a început deja. Iar eu trebuia să explic, de fiecare dată: ”Știu că a început! Dacă vreți să și continue, lăsați-mă să intru, vă rog!”

Povață pentru tinerii care urmează să aibă primul lor spectacol la Metropolis. 

Să se bucure din toată inima, pentru că Teatrul Metropolis e un loc cu o energie foarte frumoasă și aparte.

Pot spune că mi-a schimbat traiectoria pentru că de când am început să joc la Metropolis am reușit să mă întrețin din teatru. În plus, jucând foarte des, am învățat să aplic toată teoria învățată în facultate. Ceea ce a fost extrem de important! Contează enorm să joci constant. Nu știu cum poți crește altfel. Practic am crescut la Metropolis.

Alexandra Sălceanu, actriță

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

27
/09
/17

INTERVIU Oana Răsuceanu și Asociația Culturală Control N invită liceenii să-și danseze poveștile, între 9 și 15 octombrie, în cadrul atelierului de dans contemporan pentru adolescenți Dance Yourself. Iată despre ce e vorba!

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

07
/08
/17

Renumitul director de imagine italian Blasco Giurato semnează imaginea filmului românesc ”Octav”, al regizorului Serge Ioan Celebidachi, ce va rula în cinematografe începând cu 6 octombrie 2017. Marcel Iureș are rolul principal în filmul în care mai joacă actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar. Blasco Giurato a semnat imaginea a peste 100 de filme, printre care și „Cinema Paradiso”, pelicula premiată cu Oscar.

01
/08
/17

Românul celebru în străinătate care a descoperit Legea Constructală, Membru de Onoare al Academiei Române din 2011, Doctor Honoris Causa a 18 universități din lume este printre primii 100 cei mai citați din inginerie. Profesorul universitar la Duke University, universitatea particulară de elită în SUA, ține prelegeri pe tot globul și a publicat 30 de cărți.

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.