Alexandru Arşinel, transplant de rinichi. „Operaţia îmi prelungeşte viaţa!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-arsinel-transplant-de-rinichi-operatia-imi-prelungeste-viata/

Actorul Alexandru Arşinel, care a suferit, joi, un transplant de rinichi la o clinică din Cluj-Napoca, a declarat, vineri, pentru Mediafax că, în urma acestei intervenţii, este un om „născut din nou”. „Închipuiţi-vă că un om, la o anumită vârstă, se naşte din nou. Această operaţie îmi prelungeşte viaţa în modul cel mai decent”. Arşinel a […]

Un articol de Corina Vladov|30 august 2013

Actorul Alexandru Arșinel, care a suferit, joi, un transplant de rinichi la o clinică din Cluj-Napoca, a declarat, vineri, pentru Mediafax că, în urma acestei intervenții, este un om „născut din nou”.

„Închipuiți-vă că un om, la o anumită vârstă, se naște din nou. Această operație îmi prelungește viața în modul cel mai decent”. Arşinel a început să aibă probleme renale acum zece ani, dar nu a ajuns la dializă.

„Când ajungi la dializă, trei sferturi din viața ta se petrec în spital, lucru pe care l-aș fi suportat cu greu, așa cum Toca (regizorul Alexandru Tocilescu, n.r.) nu a suportat”, a mărturisit Alexandru Arșinel.

Actorul a povestit că s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Mihai Lucan și, după ce i s-au făcut analize, a fost pus pe o listă de transplant. Joi, la o zi după ce a fost anunțat că a fost găsit un rinichi compatibil pentru el, actorul a mers la Cluj-Napoca, unde a fost supus complicatei intervenții chirurgicale de transplant.

Operația a fost efectuată cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusă de reputatul prof. univ. dr. Mihai Lucan, șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj și șeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Ţin să mulțumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan și, bineînțeles, lui personal, omul căruia îi datorez de ieri, viața.

             Alexandru Arşinel

Arșinel va mai sta internat la Cluj-Napoca încă două săptămâni, pentru a asigura ceea ce el a numit, cu umor, „familiarizarea musafirului”, după care va fi sub tratament medicamentos timp de 3-4 luni, dublat cu vizite la medicul care l-a operat.
Actorul a declarat că plănuiește să revină pe scenă în octombrie.

După ce a jucat la Sala Savoy din Capitală în toate spectacolele stagiunii 2012 – 2013, după zecile de turnee efectuate în țară și străinătate și după ce a jucat în fiecare sâmbătă, în iulie şi august, la Teatrul de Vară „Herăstrău”, în seria de spectacole „O seară la Revistă” din cadrul stagiunii estivale a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, spectacolele fiind transmise live de TVR2 – o premieră absolută după mai bine de 25 de ani -, starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutățit.

Actorul Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În anul 1962, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Este vedetă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alături de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost răsplătiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

O carieră împlinită

A jucat în filme precum „Ana şi… hoţul” (1981), „Miss Litoral” (1990), „Anotimpul iubirii”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Paradisul în direct” (1995), „Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001).
În februarie 2004, Arşinel a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

În 1980, prof. univ. dr. Mihai Lucan a participat la efectuarea primului transplant renal din România, făcând parte din echipa condusă de profesorul Eugeniu Proca, împreună cu profesorul Anghel Popescu. Împreună profesorul Ralph Senner de la Clinica de Chirurgie Robotică din München, în anul 2003 a realizat prima nefrectomie laparoscopică pentru transplant asistată robotic și de telemedicină din lume.

În anul 2004, profesorul Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat de rinichi și pancreas, iar în 2010 a efectuat în premieră în Europa de est primul transplant de rinichi de la un cadavru. Studiul său asupra procedurii de transplant renal încrucișat bazată pe alocarea stabilă a fost citat de savantul american Alvin Roth, răsplătit cu premiul Nobel pentru economie în 2012.

De-a lungul carierei, el a efectuat zeci de mii de operații urologice și de intervenții endoscopice și laparoscopice, precum și mii de transplanturi renale. A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor în anul 2000, cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer în anul 2006 și, recent, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer.

Foto: Ring

19
/12
/15

15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați câștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România, difuzate și la Radio România Muzical.

18
/12
/15

Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe maestrul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 maestrul a revenit pentru prima oară în România şi a apărut tot pe scena Ateneului Român, într-un concert al Filarmonicii.

18
/12
/15

Textul pe care îl propune regizorul Horia Suru, „Not Safe For Work”, în noul spațiu cultural POINT, aparține tinerei scriitoare britanice Lucy Kirkwood și invită spectatorii în fascinanta lume a publicațiilor media. Este o satiră care analizează într-un mod curajos jocurile de putere din această lume, în care sexul vinde orice, oricând pentru câteva minute de faimă.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Papa Francisc a împlinit astăzi, 17 decembrie, vârsta de 79 de ani. În urmă cu aproape trei ani, Papa Francisc devenea al 226-lea Papa al Bisericii Catolice, primul Papa latino-american si primul preot iezuit in fruntea catolicismului.

17
/12
/15

Trupa rock australiană AC/DC a anunțat un nou turneu în Europa și America de Nord, eliminând astfel zvonurile privind o eventuală retragere a acestei formații pioniere de hard rock

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.