„Amore“, cu Pippo, acolo unde supraviețuiește iubirea
https://www.ziarulmetropolis.ro/amore-cu-pippo-acolo-unde-supravietuieste-iubirea/

Acum, când e război, când drepturile omului sunt călcate în picioare, când America se întoarce în Evul Mediu, când totul este profit, când meritocraţia e subiect de batjocură, când educaţia e anihilată, când totul devine inaccesibil, când cei mai vulnerabili suferă, când nu mai există speranţă, când şocul, crima, terorismul, lăcomia sunt mlaştini prin care trebuie să navigăm abia ţinându-ne respiraţia la suprafaţă, în momentul ăsta de care acum şi peste câteva generaţii trebuie să ne fie ruşine, oare cine mai poate vorbi şi despre iubire?

Un articol de Dan Boicea|25 iunie 2022

Există cineva – un om care a adus pe scenă geografia neașteptată a frumuseții umane: Pippo Delbono; el ne-a vorbit ca nimeni altul despre iubire, într-o seară caldă de vară.

Pippo Delbono a adus pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu“, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (24 iunie – 3 iulie), eseul său despre iubire – „Amore“, o producție Emilia Romagna Teatro – Pippo Delbono Company, care a avut premiera pe 28 octombrie 2021. O călătorie de o oră în melancolie, iar dacă melancolia ar fi o mare, atunci i-am văzut valurile izbindu-se de pietre, iar dacă melancolia ar fi o apă dulce, atunci i-am văzut liniștea oglindită în suprafața ei neatinsă.

Iar dacă melancolia ar fi o țară, atunci s-ar numi Portugalia, locul de unde Pippo și-a hrănit iubirea pentru oameni, pentru sentimente, pentru teatru, muzică și de unde a pornit acest spectacol al redescoperirii iubirii. Cum să readuci iubirea în actualitate? Cum să îi redai locul în agenda zilei? Cum să o retransformi într-o temă importantă, cum poți vorbi despre ea cu discreție, dar cuvintele tale să aibă forță? Pippo Delbono reușește asta recitând live, la microfon, undeva din mijlocul sălii, versurile unor poeți care au știut cum să povestească iubirea: Rainer Maria Rilke, Jacques Prevert, Florbela Espanca și alții ca ei.

Acesta ne este destinul: să iubim fără limite, să ne iubim până și lipsa de iubire“ – Carlos Drummond de Andrade, poet brazilian

Iubirea vindecă de frică, se întărește din ritmurile muzicii fado, devine poezie și caută în sală coordonatele fiecărei inimi. Fiecare artist care urcă pe scenă poartă cu sine propria iubire, din care împarte un pic, o iubire care îmbogățește universul regizoral, îi dă profunzime și inefabil. Pentru că Pippo Delbono a strâns mereu alături de el personalități dintre cele mai diverse, autentice și surprinzătoare. Așa cum este Aline Frazão, o artistă din Angola, care a cântat în limba poporului ei o baladă de dragoste, singura pe care și-a amintit-o, cum sunt Pedro Jóia și Miguel Ramos – mari cântăreți de fado sau artista plastică Joana Villaverde, creatoarea decorurilor și curatorul cultural Tiago Bartolomeu Costa, consultant literar.

Pippo Delbono a răzbunat, pentru o oră, statutul de temă anihilată pe care l-a căpătat iubirea. Vocea lui a plutit prin inimă și prin timp și își va întinde ecoul către totdeauna.



31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu