MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-şi lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuşi, prietenos şi cald ca o zi luminoasă de vară”.
Un articol de Ziarul Metropolis|6 decembrie 2013
MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-şi lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuşi, prietenos şi cald ca o zi luminoasă de vară”.
Mai jos sunt fragmente din articolul semnat de Sanda Toma:
„S-a cufundat „în stele și în nori și-n ceruri nalte” – pentru totdeauna – unul dintre cei mai îndrăgiți și mai populari actori ai generației sale.
Este greu de conceput că Nea Mărin nu mai există!
Soarta, care se arătase atât de generoasă cu el, i-a pus piedica prea devreme și prea dur – într-un chip cumplit de nedrept.
Colegi de facultate și de teatru, prieteni la cataramă de-o viață, „fratele mai mare”, cum se intitula, ia cu el în neființă cel mai mai frumos capitol din viața noastră. Căci, odată cu moartea lui, o bucățică din sufletul nostru, al fiecăruia, s-a rupt și a pornit acolo departe, însoțindu-l în tăcere, cu nespusă tandrețe.
Era atât de viu, atât de tonic, atât de plin de umor spontan de cea mai bună calitate! Muncitor până la epuizare, talentat dar modest. Întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară. A avut un suflet de copil în care nu puteau să încapă decât puritate, cinste, bunătate și generozitate. Cât despre spirit, a fost înzestrat cu o inteligență excepțională – deopotrivă profundă, ascuțită și plină de înțelepciune. A slujit arta Thaliei trudind din greu, cu o răbdare pătimașă […].
Partener ideal, și-a împărțit succesele cu noi cu simplitatea cu care, în studenție sau în nenumărate turnee, ne împărțeam mâncarea.
N-am auzit pe cineva bârfindu-l, și dacă vreunul – poate – l-a invidiat, a făcut-o, desigur, cu admirație și respect.
Citiţi şi: INTERVIU Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“
În cinematografie va rămâne de neuitat în Decebal, Mihai Viteazul, Ipu, Petrescu din Puterea și Adevărul sau Nea Mărin miliardar. În teatru, spectacole ca Bunbury, Gâlcevile din Chioggia, Ani de pribegie (Teatrul Național din Craiova), Umbra, Șeful sectorului suflete, Interesul general, Croitorii cei mari din Valahia, Nic-Nic, iar mai recent și ultimul Procesul (Teatrul de Comedie), Comoara din deal, A treia țeapă (Teatrul Național din București) vor rămâne pentru public, dar mai ales pentru noi, cei care am jucat alături de el, veșnic vii, pentru că, prin dăruirea lui, Amza și-a câștigat dreptul la nemurire.
De o deosebită gingășie sufletească, de dragul poeziei, Amza a scris versuri minunate, fără să se numească poet. De dragul tinereții, a fost dascăl la Institut – adorat de studenții pe care și el îi iubea ca pe copiii lui – fără să se intituleze profesor universitar. De dragul naturii, a fost mare vânător și pescar. Iar de dragul nostru, ne făcea să ne tăvălim pe jos de râs când devenea marele povestitor mincinos.
Amza Pellea (1931 – 1983)
Ne-am încăierat de nenumărate ori în Croitorii… ne-am iubit șapte ani în Nic-Nic, m-a înșelat și m-a părăsit de sute de ori în Platonov – unde, când afla de sinuciderea mea, rostea plângând, în acel unic și sfâșietor registru tragic-comic cehovian: „Șașenka, Șașenka, să-mi faci tu mie una ca asta.”… Când i-am văzut trupul neînsuflețit și atât de marcat de oribila suferință, mi-a venit, printre lacrimi, să-i șoptesc: „Amzule, să ne faci tu nouă una ca asta!”.
Simt că lui Amza nu-i putem spune „adio”, ci numai „la revedere”. Cine știe, cândva, într-un ram înflorit, într-un bob de grâu, într-o toartă de lut, într-o picătură de ploaie sau într-un fir de iarbă – cine știe… cândva, poate, ne vom reîntâlni.”
Foto Amza Pellea: wikipedia.org
