Animatori japonezi celebri, pe care merită să îi descoperi
https://www.ziarulmetropolis.ro/animatori-japonezi-celebri-pe-care-merita-sa-ii-descoperi/

Animaţia japoneză are atât de multe forme şi o istorie (deja) îndelungată, aşa că fiecare incursiune în a alege anumite nume este o bătălie pierdută pe care, totuşi, insist să o port. Un articol de Alice Teodorescu.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 iulie 2021

Recomandările ce urmează reprezintă, așadar, o listă subiectivă a artiștilor care au schimbat traiectoria sau modul în care ne raportăm la mediul animat. Cu alte cuvinte, acei regizori-auteur (ca să preluăm o referință din teoria cinematografică) pe care îi recunoști din primele secunde, pentru că au o semnătură, un stil vizual greu de confundat.

Ați putea spune că trișez pentru că mă raportez, în special, la numele mari, creatori de lung-metraje, însă nu trebuie să uităm că și ei sunt creatori de seriale la fel de populare (majoritatea și-au început carierele astfel). Haideți să vedem pe cine am în minte!

Hayao Miyazaki

Greu să nu încep cu Miyazaki, co-fondatorul Studioului Ghibli, întrucât este cel care, deși nu înțelege de ce, a luat pe sus publicul non-japonez, câștigând un Oscar în 2003. Cu titluri-cult precum Princess Mononke, The Castle of Cagliostro, Spirited Away sau Howl’s Moving Castle, Miyazaki creează fiecare animație în mod tradițional (fiecare cadru desenat de mână), mizând pe fluiditate, realismul mișcărilor și al proporțiilor, studiul fundalurilor (orașele sale de inspirație europeană sunt magie pură) etc.

Deși poate fi rescunoscut ușor prin amprenta vizuală, nu trebuie să uităm că realismul magic îi este pasiune-obsesie, abordând teme precum mitologia japoneză și contemporanul, ecologia și lupta dintre natură și industrie, copilăria etc.

Încă un detaliu important — majoritatea personajelor sale principale sunt tinere (shoujo) care reușesc să se maturizeze, luptând pentru dreptate, natură, dragoste.

Animațiile lui Miyazaki sunt de văzut și revăzut alături de întreaga familie, pentru că fiecare va învăța ceva cu siguranță!

Satoshi Kon

Un animator genial, care din păcate a plecat mult prea curând și de care mi-e dor, dar la care revin constant — tocmai pentru că stilul său tranșant, visceral, dar atât de aproape de natura umană îmi oferă mereu o nouă perspectivă.

Creator de SF-uri precum Paprika și thrillere psihologice precum seria Paranoia Agent sau filmul Perfect Blue, Kon a reușit să aducă dezbaterea despre conștient și inconștient în vizual. E motivul pentru care a ales animația ca mediu de expresie (și banda desenată, pe alocuri), aceasta permițându-i să editeze cadre rapide, tranziții și transformări absurde care nu ar fi fost posibile în cinematografie. Nu degeaba a influențat alți regizori-auteur precum Christopher Nolan sau Darren Aronofsky.

Cu teme predilecte precum relația dintre psihic și tehnologie, real și imaginar, ego și alter-ego, Kon a fost un maestru al jocului cu granițele și narațiunile fragmentate.

Makoto Shinkai

Considerat noul star al animației japoneze, Makoto Shinkai îți atrage imediat atenția prin grafica aproape perfectă și fiecare detaliu luminat obsesiv (obsesia pentru o anumită tehnică fiind o caracteristică predilectă a artiștilor-auteur): de la ploaia reflectată pe geamuri la neoanele dintr-un tren sau stelele care sclipesc noaptea. Acestea sunt leitmotivele filmelor sale adesea SF, adesea fantasy: 5 centimeters per second, Garden of Words sau Your name. 

Shinkai îmbrățișează animația computerizată și o întinde la limită pentru a explora emoțiile umane, căci de această dată avem de-a face cu un artist care se folosește de pretextul științifico-fantastic pentru a exprima singurătatea dată de tehnologie, eșecurile comunicării în familie sau în relație, tristețea vieții contemporane și multe altele. Un animator relativ tânăr, adesea numit noul Miyazaki, Makoto Shinkai pare că mai are multe de spus.

Alice Teodorescu este specialist în studii culturale și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul online Introducere în universul Anime.

 

 



19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”. 

08
/12
/21

MNAC deschide, începând cu 9 decembrie 2021, al doilea sezon expozițional al anului care marchează două decenii de la apariția primului muzeu național de artă contemporană din România.

08
/12
/21

Episodul pilot al Sinestezia, proiectul cultural al Asociației Industrii Creative, s-a încheiat. Pe scurt, acesta a însemnat 5 zile în care 14 artiști au adus arta în fața publicului pe 5 scene, sub forme de manifestare variate și contemporane.

25
/11
/21

Expoziția-eveniment „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” este deschisă vizitatorilor în perioada 14 octombrie 2021 – 6 februarie 2022, la Muzeul Național de Artă al României. Publicul este invitat astfel să redescopere un moment esențial pentru istoria recentă a artei românești și est-europene.

24
/11
/21

În perioada 26-30 noiembrie 2021, la Iași are loc prima ediție a evenimentului Sinestezia. Timp de 5 zile, publicul se va întâlni cu artiști ieșeni și din țară și va explora arta în diverse forme neconvenționale, atât fizic, cât și online prin transmisiuni live gratuite.

12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?