Anim’estul celor mici sau atracțiile de la Minimest
https://www.ziarulmetropolis.ro/animestul-celor-mici-sau-atractiile-de-la-minimest/

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est dedică o secţiune specială din programul său celui mai entuziast şi fidel public de animaţie.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2018

Minimest îi așteaptă și de data aceasta pe cei mici în cinema, în cele două weekenduri ale festivalului, între 28 – 30 septembrie și 5 – 7 octombrie, când vor fi proiectate cele mai frumoase filme de animație recente dedicate lor. În plus, copiii vor avea ocazia să devină ei înșiși mici animatori în cadrul unor ateliere creative, sub îndrumarea unor specialiști ai industriei.

Pe 28 septembrie, la start de festival, Cinema Elvire Popesco le dă întâlnire celor mici cu celebrul Profesor Balthazar, personajul central al unuia dintre cele mai populare seriale animate produse în Croaţia, lansate în urmă cu 50 de ani. Serialul, care a devenit un adevărat fenomen cultural, prezintă metodele inventive prin care savantul Balthazar are grijă de orașul care îi poartă numele. Un apărător al binelui, un ecologist și un promotor al toleranței, al păcii și al iubirii, Profesorul Bathazar reușește să construiască în permanență o lume mai bună pentru el și pentru ceilalți, bazându-se pe două atuuri: cunoașterea și imaginația. Cele două calupuri de episoade, fiecare cu o durată de 60 de minute, vor fi proiectate de la 12.00 și de la 14.00.

Weekendul continuă cu scurtmetrajele din competiția Minimest – 3 calupuri de animații care vor fi proiectate pe rând la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, de la 10.00, și duminică, de la 10.00 și 12.00.

Cele 21 de scurtmetraje selectate dintr-un total de peste 1200 înscrise se adresează copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, abordând o serie de teme precum prietenia, grija față de natură, toleranța, curiozitatea și curajul. Un juriu format tot din copii va alege câștigătorul acestei secțiuni în care se regăsesc adaptări ale unor povești clasice, precum La Tortue d’or, o producție a celebrului studio de animație francez Les Films du Nord, ale unor cărți celebre, precum The Highway Rat, cea mai recentă animație realizată după cărțile scrise de Julia Donaldson şi ilustrate de Axel Scheffler, faimoși pentru simpaticul Gruffalo, precum și lansările recente ale unor autori cunoscuți, precum A Little Light, în regia lui Vladislav Bayramgulov, care din 2011 este regizorul celebrului serial animat Mașa și Ursul.

Primele zile de Anim’est bifează și proiecția celui mai recent lungmetraj al fraților Christoph si Wolfgang Lauenstein, care dețin în palmares Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație (Balance, 1989). Marnie’s World (foto sus), o adaptare delicioasă după celebrul basm al Fraților Grimm „Muzicanții din Bremen”, îi poartă pe cei mici pe urmele aventurilor a patru prieteni improbabili și haioși, care învață împreună ce înseamnă curajul, devotamentul și visarea. Lungmetrajul va fi proiectat la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, 29 septembrie, de la 12.00 şi duminică, 30 septembrie, în cadrul unei proiecții caritabile ce va avea loc de la 18.00.

În al doilea weekend de festival, Anim’est revizitează noi personaje de animație celebre în lumea întreagă – de data aceasta e vorba despre hiper-îndrăgiții ștrumfi (les schtroumpfs, aşa cum li se zice în franceză), aduși la viață în urmă cu exact 60 de ani de ilustratorul belgian Pierre Culliford, mai cunoscut sub pseudonimul Peyo. Micile creaturi albastre strecurate în seria sa Johan şi Peewit aveau să cucerească globul în anii ’80, datorită serialului de televiziune animat produs de studiourile Hanna-Barbera. Cu sprijinul Delegaţiei Valonia-Bruxelles, Anim’est îi sărbătoreşte pe ştrumfi cu o selecţie de şase scurtmetraje proiectate sâmbătă, 6 octombrie, de la 10.00, la Cinema Elvire Popesco. Şi, dacă filmele nu sunt de ajuns, fanii de toate vârstele se vor putea bucura și de o expoziţie interactivă, avându-i în centru pe aceiași ștrumfi faimoși.

Și alte lungmetraje de animație, proiectate în afara secțiunii Minimest, îi așteaptă în cinema pe copiii cu vârsta de peste 6 ani: superbele The Secret of Kells (2009) și Song of the Sea (2014), produse de unul dintre cele mai îndrăgite studiouri de animație din lume, Cartoon Saloon, ambele nominalizate la Oscar, sau Tito and the Birds – lungmetrajul selectat în competiția internațională la Anim’est, care a avut premiera la Annecy, vara aceasta.

Toate proiecțiile din cadrul Minimest vor fi proiectate în reluare, în cele două weekenduri ale festivalului, la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie.

În buna tradiție a festivalului, celor mai curioși dintre prichindei li se va da încă o dată ocazia să participe la o serie de ateliere de animație, în care poveștile pe care și le imaginează vor prinde formă chiar în mâinile lor. De luni până vineri, 1 – 5 octombrie, între orele 15.00 – 18.00, la Centrul CINETic, copiii cu vârste între 8 – 12 ani sunt invitați să participe la atelierul de animație stop motion cu Ion Aramă, regizor, ilustrator și animator. Copiii vor lucra cu hârtie decupată și plastilină pentru a-și crea propriile personaje și narațiuni. Pentru înscriere este nevoie de un e-mail catre [email protected]. Deadline înscrieri: 30 septembrie. În plus, cei mici vor avea parte și de o serie de demonstrații live de animație cu Ion Aramă și Radu C. Pop, artist vizual și animator, în fiecare weekend al festivalului, înainte de proiecțiile Minimest de la Cinema Elvire Popesco.

Centrul CINETic este și gazda unui atelier de animație stop-motion pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, al cărui coordonator este Radu C. Pop. Atelierul se va desfășura trei zile la rând, în perioada 1 – 3 octombrie, între orele 15.00 – 18.00. Pentru înscriere, cei interesați sunt rugați să trimită câteva rânduri în care să își motiveze dorința de participare la atelier la adresa de e-mail [email protected]. Deadline înscrieri: 30 septembrie.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 28 septembrie – 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.

Biletele pentru proiecţiile din secţiunea Minimest, în valoare de 5 lei, vor putea fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, şi vor fi disponibile și în cinema în timpul festivalului. Pentru grupurile organizate prin şcoli se asigură gratuitate atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice însoţitoare, la orice proiecţie Minimest, cu rezervare prealabilă la adresa de email [email protected].

Pentru grupurile de minimum 5 copii însoţite de un adult, la proiecţiile Minimest de sâmbătă şi duminică accesul va fi gratuit pentru copii. Grupurile de minimum 10 copii însoţite de un adult, la proiecţiile Minimest de sâmbătă şi duminică, vor fi considerate grupuri organizate dacă rezervarea este făcută în prealabil la adresa menționată mai sus. În acest caz, accesul este gratuit şi pentru adultul însoţitor. Accesul la proiecțiile de luni-vineri, de până în ora 16.30, va fi gratuit (pe baza legitimației) pentru copii, elevi, studenți și pensionari pe baza talonului sau a carnetului de elev/student vizat la zi.

Informații complete despre filmele proiectate în cadrul Minimest și activitățile dedicate copiilor se regăsesc pe site-ul festivalului, la secțiunea Minimest.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animație, este organizat de Asociaţia Este’n’est și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român.

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.

07
/03
/22

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia - criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov - au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.

07
/03
/22

Jacques Audiard, cunoscutul cineast francez câștigător al unul Palme d’Or în 2015 pentru Deephan, revine pe marile ecrane cu un film despre relațiile și iubirile generației millenials în era digitală. Paris, Arondismentul 13, premiat la Cannes 2021 pentru cea mai bună coloană sonoră, ajunge în cinematografe din 11 martie, distribuit de Independența Film.

06
/03
/22

Un interviu sau o convorbire cu Toma Caragiu ar putea constitui o adevărată „probă de foc” pentru un tânăr aspirant la ziaristică. Dacă vreți să scăpați de cineva care solicită un post într-o redacție, cereți-i așadar, „un material cu Caragiu”…