Anul acesta, la NexT ai cinema în aer liber, la tine în cartier
https://www.ziarulmetropolis.ro/anul-acesta-la-next-ai-cinema-in-aer-liber-la-tine-in-cartier/

Scurtmetrajele NexT se văd anul acesta şi în Bucureştii Noi, Giuleşti, Pantelimon, Floreasca, Drumul Taberei şi Tineretului.

Un articol de Liliana Matei|22 iunie 2017

Cele mai prietenoase scurtmetraje din festival pot fi văzute în secțiunea NexT în cartier, într-o serie de proiecții inedite în aer liber, în spațile din apropierea fostelor cinematografe, acum închise. Continuând același demers, mult așteptatul Oscars Night revine și la cea de-a 11-a ediție, de această dată proiectat și el tot în aer liber, în Parcul Tineretului. Evenimentul este dedicat întregii familii și este sub conceptul de picnic și cinema sub clar de lună. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.

Deși cele mai multe dintre cinematografele de cartier din București au fost închise, NexT crede cu tărie că dragostea pentru cinema există în continuare și, de aceea, dă întâlnire bucureștenilor cu filmele scurte chiar în cartierul lor, din dorința de a aduce comunitatea împreună.

Programul NexT în Cartier cuprinde o selecție de cinci filme de scurtmetraje adunate din selecția de anul acesta a festivalului:

Regatul | The Kingdom, regizat de Francesco Fanuele, Spune povestea lui Giacomo care, după moartea tatălui său, descoperă că moșia familiei s-a transformat într-un regat autonom cu propriii supuşi, propriile legi și propria monedă și are de luat o decizie importantă: să devină moștenitorul legal sau să fugă din acest regat absurd.

Scurtmetrajul este inclus în selecția Competiției Internaționale NexT 2017.

Tudor și Ioana au divorțat de șase luni fără a-și anunța fiica plecată la studii. Când aceasta se întoarce acasă, cei doi decid să se mute împreună din nou pentru durata vizitei ei. Ana vine acasă | Ana Is Coming Home regizat de Emilian Floareș.

Scurmetrajul este inclus în selecția Competiției Naționale NexT 2017.

Lesapan | Leshy semnat de Pavel Soukoup: Karel are grijă de pădure şi de vânat cu mare pasiune. Într-o parte îndepărtată a aceleiași păduri, braconierii trezesc o creatură pe care o cheamă Leshy şi care s-ar putea dovedi egalul lui Karel.

Scurtmetrajul este prezentat și în selecția programului NexT Fantasia.

Șase prim-miniştri, șase politicieni greci, care au fost numiţi în această funcţie înaltă în stat, mor cu toţii în decursul aceluiaşi an. Prim-miniştrii | The Prime Ministers este regizat de Stefanos Chachamidis.

Scurtmetrajul este prezentat și în selecția programului Focus: Greece.

Un tată vrea să-şi arate afecţiunea faţă de fiica sa ducând-o la o spălătorie auto, dar sfârșesc amândoi prin a avea o aventură la raftul de igienă feminină. Micile gesturi stângace de trandrețe | Clumsy Little Acts of Tenderness (regizor: Miia Tervo).

Scurtmetrajul este prezentat și selecția programului NexT Is Feminist.

Programul NexT în cartier este organizat de Societatea Culturală NexT în parteneriat cu Arcub și Primăria Muncipiului București.

Filmele din acest program vor fi proiectate în fiecare seară de festival într-un alt cartier, după cum urmează:

  • Joi, 22 iunie, 21.30 – fostul Cinema Pacea (Teatrul Masca) – Bucureștii Noi
    Adresa: Bulevardul Bucureștii Noi 66
  • Vineri, 23 iunie, 21.30 – fostul Cinema Giulești – Giulești
    Adresa: Calea Giulești 56A
  • Sâmbătă, 24 iunie, 21.30 – fostul Cinema Cosmos – Pantelimon
    Adresa: Aleea Pantelimon 357 (lângă Liceul Lucian Blaga)
  • Duminică, 25 iunie – fostul Cinema Floreasca – Floreasca
    Adresa: Str. Serghei Vasilievici Rahmaninov 2 (în parcul Cinematograf Floreasca)
  • Luni, 26 iunie – fostul Cinema Favorit – Drumul Taberei
    Adresa: Drumul Taberei 28

În plus, anul acesta aducem covorul roșu de la Oscaruri în Parcul Tineretului. Cele cinci titluri nominalizate în 2017 la Premiile Academiei Americane de Film la categoria scurtmetraj de ficţiune, inclusiv câștigătorul statuetei pentru Cel mai bun scurtmetraj, Sing (regizat de Kristof Deak), pot fi văzute în programul Oscars Night, oferit de Shorts TV.

Filmele din program vă vor face cunoștință cu Zsofi din Sing – o fetiță căreia îi este greu să se adapteze la noua ei şcoală, singura ei consolare fiind cântatul în corul şcolii; cu Elise (The Railroad Lady în regia lui Timo von Gunten) care are un obicei secret: în fiecare dimineaţă şi seară, de mulţi ani de zile, face cu mâna după trenul care trece prin dreptul casei ei și cu Inger, care se îndrăgosteşte în Silent Nights de un imigrant ilegal găzduit în adăpostul pentru refugiaţi la care lucrează. Timecode (regia Juajo Gimenez, scurtmetraj câștigător al Palme d’Or-ului pentru scurtmetraj în 2016) vi-i prezintă pe Luna și pe Diego, doi paznici într-o parcare care dintotdeauna lucrează în ture diferite, iar Ennemies Within (regia Selim Azzazi) vă va pune față în față cu doi bărbați pe care soarta i-a plasat de părți diferite ale aceleiași baricade.

Scurtmetrajele din programul Oscars Night vor putea fi văzute duminică, 25 iunie, începând cu ora 21.30 în Parcul Tineretului în zona din stânga Sălii Polivalente, spre lac, aproape de terenurile de joacă.

23
/09
/15

5 scurtmetraje și două documentare românești au fost incluse în selecția HipTrip Travel Film Festival de anul acesta. Aflat la a doua ediție, festivalul își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, oferind filmelor românești un loc aparte în programul festivalului.

23
/09
/15

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1.

23
/09
/15

Seymour Bernstein, pianistul, are optzeci și opt de ani. Și la optzeci și opt de ani, omul acesta poate să spună că nu credea să ajungă cu mâinile lui până la Dumnezeu. Iar adevărul este că el chiar a ajuns cu mâinile lui până la Dumnezeu, căci Seymour cu adevărat este dintre aceia pentru care au apărut pe lume sonatele și pianele și melancolia.

22
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

22
/09
/15

Lungmetrajul "Room", realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People's Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

21
/09
/15

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est sărbătorește, în octombrie, 10 ani de existență, alături de invitați de excepție. Două dintre cele mai mari studiouri de animație din lume, Pixar și LAIKA, vin la București pentru a oferi publicului acces în culisele animației la cel mai înalt nivel.

21
/09
/15

Regizorul Nima Nourizadeh și scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producție FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

18
/09
/15

„Emoţionant, magic, memorabil”, notează Sunday Mirror despre AMY, filmul lui Asif Kapadia despre Amy Winehouse, care poate fi văzut, începând de astăzi, în cinemtografele din România.

17
/09
/15

Un thriller tulburător, „Sicario: Asasinul” surprinde, din 18 septembrie, la cinema, realitatea îngrozitoare în care traficul de droguri, crimele şi teroarea sunt la ordinea zilei la graniţa cu Mexic. Reputaţii actori Emily Blunt, Benicio del Toro şi Josh Brolin intervin cu interpretări impactante pentru a restabili legea şi ordinea.

17
/09
/15

Cel mai adorabil personaj animat va putea fi urmărit pe marile ecrane din 2 octombrie, când talentatul Virgil Ianţu îi va împrumuta vocea lui ,,Blinky Bill: Koala cel poznaş”, un personaj care a cucerit generaţii întregi şi care e acum gata să ia cu asalt cinematografele din România.