Aproximativ 34.000 vizitatori la cea de-a cincea ediție Art Safari București
https://www.ziarulmetropolis.ro/aprox-34-000-vizitatori-la-cea-de-a-cincea-editie-art-safari-bucuresti/

Bilanţul de vizitare al Pavilionului de Artă Bucureşti Art Safari, eveniment unic ca amploare, concept şi structură dedicat artei româneşti, aflat sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, indică 33.946 vizitatori ce i-au trecut pragul în cele 10 zile de desfăşurare.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2018

Art Safari 2018 a atras cu aproximativ 22% mai mulți vizitatori decât ediția precedentă din mai 2017 (când a fost vizitat de 27.784 persoane). Dintre aceștia, 2.163 au fost copii ce au vizitat Pavilionul fie cu familia fie cu instituțiile de învățământ (16 școli publice și private), iar 1.061 copii au participat la atelierele de creație organizate de Art Safari Kids. La evenimentul de deschidere din seara de joi, 10 mai, au participat 2.719 invitați.

Ediția aniversară Art Safari București a avut drept partener principal Primăria Municipiului București, prin Creart, și a fost concepută sub forma unui muzeu temporar, care a găzduit opere de artă românească de patrimoniu și contemporană, inclusiv reprezentații artistice de tip performance. Lucrările, asigurate pentru o valoare globală de aprox. 10 milioane de euro, au provenit din muzee românești și străine, printre care și Muzeul Pompidou și Muzeul Louis Vuitton Fondation din Paris, dar și din importante colecții precum colecția BCR și RA-APPS, iar o parte dintre lucrările de artă contemporană au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari București 2018.

Cea mai valoroasă lucrare din cadrul Art Safari 2018 a fost „Bust de copil”, o sculptură semnată de Constantin Brâncuși, asigurată pentru aprox. 1 milion de euro, care aparține unui tânăr colecționar român.

Conceptul arhitectural al pavilionului expozițional a aparținut arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent, iar structura pavilionară, specifică acestui tip de evenimente de artă contemporană în străinătate, inexistentă la o asemenea complexitate în țară, a fost importată din Germania.

Printre partenerii evenimentului s-au numărat: Institutul Cultural Român, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identitătii Naționale, Palatul Primăverii-Casa Ceaușescu, BCR, Glo, Metropolitan Life, Bang & Olufsen, Policolor, Coco Rico, Dedeman, DHL, Kronospan, Welde, 5 to Go, Aqua Carpatica, Life Art, Media Trust, Cramele Recaș, Arhart, Comtesse du Barry și Florăriile Iris. Mai multe detalii pe site-ul www.artsafari.ro.

Foto: Art Safari

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.