ARCUB – 18 ani de activitate, sărbătoriţi din plin
https://www.ziarulmetropolis.ro/arcub-18-ani-de-activitate-sarbatoriti-din-plin/

În luna mai 2014, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti împlineşte 18 ani de activitate. Implicându-se constant în viaţa culturală a Capitalei, ARCUB s-a impus în faţa publicului drept etalon pentru arta şi cultura municipiului.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2014

Sărbătoarea aniversară ARCUB 18 ani este marcată prin mai multe zile de evenimente, la care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de cultură. Până pe 28 mai, ARCUB a pregătit pentru publicul participant la sărbătoare o serie de evenimente de amploare: reprezentaţii teatrale, concerte de jazz, proiecţii cinematografice, teatru pentru copii şi dialoguri relaxate pe teme diverse, cu personalităţi culturale de seamă.

Aniversarea ARCUB 18 ani a început pe data de 11 mai, cu concertul Teodorei Enache Impressions from Panagaea, urmat de recitalul Bach in ShowBiz susținut de Zoli Toth în seara de 12 mai.

Expoziţia „Silent Places” este povestea a cinci dansatori de excepţie, avându-i ca protagonişti pe Alexandra Bălăşoiu, Simona Deaconescu, Dragoş Istvan Roşu, Răzvan Stoian şi Irina. Fotografiile au fost realizate de Oleg Mutu şi captează emoţia subtilă pe care mişcările artiştilor o transmit. Expoziția a putut fi vizitată în perioada 13-16 mai, accesul fiind gratuit.

Serile de film prezintă scurtmetraje realizate de regizori români consacraţi, în timpul facultăţii sau la început de carieră. Programul proiecţiilor se regăseşte pe site-ul www.arcub.ro. Scurtmetrajele pot fi vizionate în serile zilelor de 16 și 23 mai. Accesul este, de asemenea, gratuit.

Gabriela Adameşteanu, la ARCUB

JAZZAJ la ARCUB – Carsten Dahl este considerat unul dintre cei mai mari pianişti de jazz din Europa şi un respectat compozitor de muzică clasică. Posedă un talent fără limite, este un maestru al improvizaţiei, iar opera sa are la bază dimensiunea spirituală a muzicii. În ziua de 17 mai, pe scena sălii ARCUB, Carsten Dahl va susține recitalul PianO ConcertO.

Trupa de teatru contemporan Lichtbende dă viaţă poveştilor printr-un mix de teatru, artă vizuală şi muzică live şi creează experienţe multi-senzoriale, care reflectă primele stadii ale cinematografiei. În perioada 18-21 mai, Lichtbende va performa 3 spectacole magice de lumină şi va susţine un workshop creativ adresat copiilor şi construit special în concordanță de abilităţile lor.

Trialoguri la ARCUB este iniţiativa de a reintroduce în agenda comunităţii obiceiul conversaţiilor culturale, pe un ton relaxat şi prietenos.

Invitată special pentru ediţia din 22 mai este Gabriela Adameşteanu, una dintre cele mai importante scriitoare române contemporane, premiată de curând de statul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres), ale cărei cărţi au apărut în traducere la cele mai prestigioase edituri ale lumii. Discuţia va fi moderată de către Ovidiu Şimonca, jurnalist cultural, redactor-şef adjunct al săptămânalului Observator cultural.

adamesteanu

Rares Totu’s MIDNIGHT SUN este un power trio, concept abordat timid în România. Concertul programat pe 24 mai ne va introduce în lumea muzicii hard blues/blues rock, și va fi presărat cu influența inegalabilului Jimi Hendrix, dar și cu detalii caracteristice modernului Texas hard blues.

Pagagnini este mai mult decât un concert. Este un spectacol în care muzicienii cântă, dansează, râd, plâng şi interacţionează cu publicul, transformând show-ul într-o comedie ce are ca protagonişti vioara şi violoncelul, care se transformă în mod spontan în alte instrumente. Geniul lui Paganini şi complexitatea compoziţiilor sale se regăsesc în reinterpretările cvartetului. Simpaticii artiști vor încânta publicul bucureștean în seara de 26 mai.

Elevation este pătratul care reuneşte patru muzicieni de excepţie, personalităţi marcante ale jazz-ului contemporan: Lucian Ban, Abraham Burton, John Hebert şi Eric McPherson, dând naştere noului jazz, un sound spectaculos ce are la bază tradiţia genului, dar care se îndreaptă în mod creativ spre viitor. Spectacolul extraordinar are loc în data de 27 mai.

Perioada aniversară a ARCUB se va încheia miercuri, 28 mai, în ritm de swing, pe muzica plină de energie a lui Virgil Ianţu & Bucharest Jazz Orchestra. Intrarea la concert este liberă.

Toate spectacolele vor avea loc pe scena ARCUB, începând cu orele 20.00. Biletele pentru spectacolele aniversare se pot achiziţiona de la Casa de bilete ARCUB sau online, de pe bilete.arcub.ro.

 

01
/06
/17

"Poziţia copilului" este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la "Moromeţii" şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

01
/06
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu susține și promovează și în cadrul ediției din acest an unele dintre cele mai importante spectacole de teatru de pe scena românească. Montări clasice sau cu abordări moderne, rupte din cotidian sau spunând povești cu tâlc, spectacolele create de instituții teatrale din România invită publicul la redescoperirea viziunilor regizorale de la noi din țară.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog și un epilog de grup), despre căutările, nesiguranțele și ratările iubirii, dar și despre micile ei mari victorii.

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

31
/05
/17

De 10 ani vă oferim spectacole și evenimente culturale de cea mai bună calitate. Cultura și toate lucrurile frumoase se pot savura, însă, cel mai bine, atunci când suntem sănătoși. Aflând despre criza de sânge care se acutizează în fiecare an pe perioada verii, ne-am hotărât să susținem această cauză extrem de importantă prin ceea ce facem cel mai bine, adică prin teatru.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.