Aristoteles Workshop 2013 : „Brick in the Wall”, cel mai bun documentar
https://www.ziarulmetropolis.ro/aristoteles-workshop-2013-brick-in-the-wall-cel-mai-bun-documentar/

Aristoteles Workshop 2013, aflat la cea de-a opta ediţie, s-a încheiat ieri, la capătul a 30 de zile de cursuri teoretice şi filmări pe zi, noapte, arşiţă sau ploaie pe dealurile Bucovinei.

Un articol de Andrada Văsii|24 septembrie 2013

Aflat la cea de-a opta ediție, Aristoteles Workshop 2013 s-a încheiat ieri, la capătul a 30 de zile de cursuri teoretice și filmări pe zi, noapte, arșiță sau ploaie pe dealurile Bucovinei.

Filmul „Brick in the Wall” a primit Premiul pentru cel mai bun documentar – o poveste  despre încercarea unei femei de a trăi o viață normală, în umbra visului neterminat al soțului său: o casă a cărei construcție a început acum 30 de ani și nu se știe când sau dacă va fi terminată vreodată.

Premiul de anul acesta, în valoare de 600 de euro, a fost acordat datorită suținerii Farmexim. În anii precedenți, premiul de la finalul workshopului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

Citiţi şi: VIDEO Cineaştii Tania Rakhmanova şi Jeroen Berkvens sunt experţii de la Aristoteles Workshop 2013

Cu puțin înaintea premierei, cei 12 participanți de anul acesta, veniți la Casa Călin din câteva țări ale Europei de Est, migăleau ultimele corecții de culoare, emoționati de ideea că vor debuta în fața unor reprezentanți ai industriei filmului european, organizatori de festivaluri, regizori și critici de film.

Din juriul Aristoteles Workshop 2013 au făcut parte Véronique Rabuteau (Coordonatoarea Programelor de Film Documentar Unité Découverte et Connaissance al televiziunii ARTE France), alături de Emmanuel Chicon (selecționer al festivalului Visions du Réel, din Nyon), jurnalistul Nick Roddick (Split Screen, din Marea Britanie) și de regizorul Cristi Puiu. Sorin Botoșeneanu, Decanul facultății de Film din cadrul UNATC București s-a alăturat de asemenea invitaților Aristoteles Workshop sosiți pentru seara închiderii.

Locuri noi de filmare la Aristoteles Workshop 2013

Marea provocare pentru studenți a fost aceea de a realiza un film într-un loc de care erau complet străini. Dar tocmai această provocare s-a transformat într-un mare beneficiu, pentru că au descoperit un mod cu totul nou de a gândi și construi un film, conștienți că fiecare pas pe care îl fac și fiecare cadru pe care îl trag îi poate costa scump la sfârșit, atunci când vor fi jurizați exact de oamenii cu care speră să lucreze pe viitor.

„Brick in the Wall” urmărește „povestea unei case a cărei construcție a început acum 30 de ani și nu se știe când sau dacă va fi terminată vreodată”, spune Grzeg Brzozowski, regizor. Filmul redă o bucată din viața unui cuplu de oameni în vârstă și a fiului lor; ei caută să încheie construcția interminabilă a unei case. Încercarea unei femei de a trăi o viață normală, în umbra unui vis neterminat. Străduința dublată de neputința soțului ei de a nu termina clădirea, din teama că viața viața lui ar ajunge de asemenea la final odată cu împlinirea acestei lucrări/dorințe.

„Brick in the Wall” a fost realizat de Grzegorz Brzozowski (regizor, Polonia), alături de Ioana Turcan (imagine) și Iulia Matei (montaj).

Faptul că într-un timp atât de scurt ei s-au apropiat așa de mult de această familie, încât cei trei oameni și-au deschis sufletul în fața camerei, este uimitor.

Aristotels Workshops 2013

Making of „Brick in the Wall“ la Aristoteles Workshop 2013

Documentarul ,,Nicu” a fost de asemenea apreciat de juriul Aristoteles Workshop 2013. „Alergăm cu camera și cu zoom-ul după un om obișnuit din Vama, și toată lumea (inclusiv personajul nostru), se miră că îi dăm lui și nu altcuiva din sat atâta importanță”, spune regizorul Cristi Iftime. De fapt, prin el, sper să le dau importanță tuturor.”

Deși este unul dintre cei mai importanți membri ai clubului de fotbal F.C. Bradul Vama, domnul Nicu nu se poate implica total în pregătirea stadionului pentru meciul de duminică, pentru că a pierdut cheile de la căminul cultural.

Regia îi aparține lui Cristi Iftime (România), montajul, Alexandrei Roată, iar imaginea a fost realizată de Andrei Toth.

Un film inedit este și „Mohamed Tomescu”, realizat de Olesya Bortnyak (regizor, Ucraina), Norbert Fodor (imaginea) și Răzvan Ilinca (montajul).

„De mai bine de doi ani, conflicul din Siria continuă să crească în intensitate”, povestește Olesya. „Dorința lui Mohamed, un băiat sirian care trăiește în satul Vama, de a-și schimba numele va face ca relația, deja rece, pe care o are cu tatăl său, de origine siriană, să devină și mai fragilă.”

Documentarul realizat în vama este povestea lui Mohamed Tomescu, un tânăr passionat de muzică și care încearcă să-și răspundă la întrebări despre propria identitate. Tatăl lui este sirian, mama, româncă. Divorțați. Mohamed vrea să își schimbe numele și să uite de Siria, dar nu știe cum să-i spună asta tatălui său.

Pensionari americani la Vama, Texas

Cel de-al patrulea film realizat în numai patru săptămâni la Aristoteles Workshop 2013, „Vama, Texas”, decupează o zi din viața unui cuplu de pensionari americani, retras din tumultul unui oraș texan în bucolicul sat bucovinean, Vama.

„Imediat după ce i-am cunoscut, cei doi texani ne-au cucerit prin exuberanță și prin modul în care viața lor de cuplu se desfășoară într-un loc în care timpul are parcă alt ritm”, spune regizoarea Anca Păunescu.

Alături de Anca Păunescu (regizor, România), din echipa filmului „Vama, Texas” au făcut parte Cristina Haneș (imaginea) și Andrej Farba (montajul).

Regizoarea/tutorul Tania Rakhmanova, invitată la Aristoteles Workshop pentru al doilea an, consideră că premiera în sine este un prilej de destindere, în comparație cu provocările pe care studenții le-au depășit pe parcursul ultimelor 30 de zile: ,,În orice alt context, dacă ai cere unui realizator de film să facă un documentar în cinci săptămâni, pornind de la zero, ar râde de tine. Cred că în cazul Aristoteles Workshop contează mult și atmosfera: participanții mănâncă, dorm și lucrează sub același acoperiș, departe de casă, iar asta îi face să fie foarte motivați și să se concentreze doar pe filmul lor și pe modul în care îl pot face mai bun, fără să fie distrași de lumea de afară. Tinerii aceștia sunt la capătul unui adevărat «cantonament» de film. “

Atât tutorii, experții, cât și invitații Aristoteles Workshop sunt de părere că modul în care este structurat acest atelier este un privilegiu de care studenții nu vor avea parte la nicio facultate de film sau program de masterat din lume.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

INFO

Despre Aristoteles Workshop 2013 (AW)

Aristoteles Workshop (ediția a opta) este un atelier internațional de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar. Aristoteles Workshop 2013 tocmai s-a încheiat. Atelierul a avut loc în perioada 22 august – 22 septembrie, însatul Vama din Bucovina (județul Suceava).

În acest an studenţii au fost ghidați de Jeroen Berkvens, Rafi Pitts, John Appel și Tania Rakhmanova.

În ultimii 7 ani, filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.

Susținut de Canalul ARTE/France, alături de Centrul Național al Cinematografiei, programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: 1) să înveţe, 2) să producă un film și 3) să fie promovaţi ca cineaști.

Foto credit: Aristoteles Workshop 2013 (Dan Nuţu la vizionarea filmelor de închidere de la Aristoteles Workshop 2013)

 

07
/09
/23

Pixel. Comunități în focus, cel mai nou demers al companiei de teatru independent Vanner Collective, a provocat adolescenții din Alexandria să experimenteze un alt fel de vacanță – ateliere de film încheiate cu scurtmetraje realizate chiar de participanți și ateliere de fotografie al căror rezultat este o expoziție ce va putea fi văzută între 8 și 14 septembrie, la Centrul de Resurse în Fotografie (str. Popa Tatu nr. 68).

07
/09
/23

„Prin selecția de filme și experiențe din program, ceea ce vrea să spună BIDFF anul acesta este să ascultăm înainte să emitem o opinie, să facem un efort de a privi lumea și din perspectiva celuilalt și, oricât de mult ne-ar plăcea să emitem judecăți radicale, ele trebuie mereu gândite într-o rețea în care dincolo de cuvinte și informații se află oameni.” Simona Deaconescu, coregraf și directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival, invită astfel publicul să ia parte la cea de-a 9 ediție a evenimentului care începe astăzi, joi, 7 septembrie.

07
/09
/23

Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair).

07
/09
/23

„Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, evenimentul începutului de toamnă în orașul de pe Bega, aduce împreună, între 6 și 8 octombrie 2023, într-o sărbătoare unică atât prin abundența și diversitatea evenimentelor, cât și prin traseul impresionant propus, peste 100 de evenimente culturale, educative și sportive, organizate de operatori publici și privați, locali și internaționali, în peste 50 de locații, outdoor sau indoor, pe apă, pe maluri și în apropierea canalului Bega, în Fabric, Iosefin, Cetate, Complexul Studențesc și Elisabetin.

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.